Joi, 07 Decembrie 2017 00:00

Bătălie împotriva corupţiei în sistemul public de sănătate bulgar

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul bulgar a anunţat recent lansarea unui audit aprofundat al tuturor spitalelor publice în contextul informaţiilor privind practici generalizate de corupţie care compromit eficacitatea sistemului de sănătate, în detrimentul statului şi al pacienţilor, relatează AFP şi BTA.
Investigaţiile vor viza toate cele 195 de spitale publice pentru a scoate la lumină cazurile de deturnare de fonduri şi proastă gestiune, a precizat ministrul sănătăţii Kiril Ananiev, subliniind că este vorba de "prima anchetă de o asemenea anvergură". La aceasta vor participa atât Ministerul Sănătăţii, cât şi cel de Interne şi procuratura.
Din cauza acestor abuzuri, pacienţii bulgari plătesc din buzunarul propriu 48% din cheltuielile cu sănătatea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 15%, aceasta în condiţiile în care Bulgaria este cel mai sărac stat din UE, a relevat un raport recent al Comisiei Europene.
Între problemele semnalate de raport s-au numărat facturarea de internări în legătură cu tratamente care puteau fi efectuate în ambulator sau, şi mai grav, deturnări de fonduri asociate cu deschiderea de clinici private în interiorul unor instituţii publice, fapt autorizat de lege cu condiţia ca domeniile de activitate să nu fie identice.
În realitate, practica "spitalului în spital" este unul din principalele canale de deturnare de fonduri din sănătatea publică", a arătat procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov. Acesta a dat ca exemplu situaţia din oraşul Vraţa (nord-vest), unde în interiorul spitalului de stat funcţionează un spital privat, dar care are activităţi identice din care câştigă în detrimentul instituţiei publice. Acesta din urmă a cheltuit, la rândul său, 14,8 milioane de leva (7,4 milioane de euro) în cinci ani pentru examene cardiologice fictive, a mai spus procurorul.
"Lupta va fi grea, căci relele practici sunt înrădăcinate de ani de zile", a admis ministrul de interne Valentin Radev.
În Bulgaria, speranţa de viaţă este cea mai mică din UE, după Lituania, fiind de 74,7 ani, cu şase ani mai puţin decât media europeană, iar mortalitatea infantilă — 6,6 la mie, în 2015 — este cu 80% mai mare decât media europeană, a constatat Comisia Europeană.

Lasă un comentariu