Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi anunţă că legea prevenirii a intrat în vigoarea. Legea prevenirii reglementează o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii, aceasta fiind completată de Hotărârea Guvernului nr. 33 / 2018 prin care au fost stabilite contravenţiile care se supun acesteia, respectiv…
Miercuri, 07 Martie 2018 00:00

ANUNŢ PUBLIC 07.03.2018

Scris de
Primăria Municipiul Galaţi anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire cămine guri de scurgere cu sifon şi depozit în municipiul Galaţi – etapa 1”, propus a fi amplasate în mun. Galaţi zone cartiere: Centru, Tiglina I, Tiglina 2, cartier Aurel Vlaicu, Micro…
  Ministerul Finanţelor a publicat proiectul Declaraţiei Unice prin care contribuabilii din şase categorii vor depune un singur formular la Fisc, raportându-şi veniturile şi oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit şi pentru contribuţiile sociale. Este înlocuit inclusiv Formularul 600.Declaraţia Unică va trebui depusă până la data de…
Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF fac precizări privind procedura depunerii formularului 230 - "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii", în contextul măsurilor de simplificare şi debirocratizare pe care le are în vedere în acest an. Pentru aplicarea unitară…
Luni, 05 Martie 2018 00:00

ANUNŢ PUBLIC 05.03.2018

Scris de
Primăria Municipiului Galaţi aduce la cunoştinţă publică proprietarilor de vehicule care din anumite motive le-au abandonat pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi că în conformitate cu  prevederile art. 6 din Legea nr. 421/2002 actualizată privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniul public…
  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi anuţă că, din ianuarie 2018, contribuabilii pot opta pentru a fi înştiinţaţi cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la A.N.A.F. Astfel, A.N.A.F. comunică debitorului modul în care a fost…
Vineri, 02 Martie 2018 00:00

ANUNŢ PUBLIC 02.03.2018

Scris de
Municipiul Galați, titular al proiectului ”Reabilitare infrastructură transport, inclusiv viaducte axa est-vest intrări în Galați, str. Basarabiei tronson str. Traian – str. M. Bravu”, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul  ”Reabilitare infrastructură transport inclusiv viaducte axa est-vest intrări în Galați, str. Basarabiei…
Începând cu 1 martie 2018, deţinătorii de domenii „.ro” vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită, de minim un an şi maxim 10 ani, tariful practicat de registrul de domenii „.ro” fiind de 6 euro pe an, fără TVA.Valoarea tarifului a fost stabilită la nivelul pieţei…
Formularul 230 pentru 2% din impozitul anual pe salarii şi pensii va putea fi depus şi de către beneficiarii sumei redirecţionate, măsura fiind tranzitorie, până la generalizarea depunerii formularelor prin mijloace electronice, potrivit Mediafax.„Pentru aplicarea unitară la nivel naţional a prevederilor legale prin circulara transmisă structurilor teritoriale ale ANAF se…
Miercuri, 28 Februarie 2018 00:00

ANUNȚ PUBLIC - 28 februarie 2018

Scris de
Municipiul Galati titular al proiectului ”Modernizare Parc Eminescu”, anunţă publicul interesat  asupra luării deciziei etapei de încadrare fără evaluarea impactului  asupra  mediului de către A.P.M. Galați, în cadrul procedurii  de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul  ”Modernizare Parc Eminescu”,  propus a fi amplasat în municipiul Galați, str. Lahovary, nr.…
Miercuri, 21 Februarie 2018 19:27

O nouă zi declarată sărbătoare legală şi nelucrătoare

Scris de
Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, care prevede că Vinerea Mare - ultima zi de vineri înaintea Paştelui - să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare, potrivit Mediafax. În expunerea de motive, inițiată de liderii UDMR se arată: „Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare…
Marți, 20 Februarie 2018 13:24

Radare doar pe maşinile cu însemnele Poliţiei

Scris de
Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil, marţi, iniţiativei legislative prin care se propune ca radarele să se instaleze exlusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice…
Pe baza datelor din Calendarul Obligaţiilor Fiscale pe anul 2018, publicat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), principalele termene-limită până la care trebuie declarate veniturile, respectiv plătite taxele şi impozitele în acest an sunt următoarele: - 26 februarie - ONG-urile şi societăţile agricole trebuie să-şi declare profitul pe 2017…
DLC INTERNATIONAL SRL, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „ Îmbracă-ți mesajul în culorile noastre – Echipamente pentru printare direct pe articole de îmbrăcăminte”, cod SMIS 104315, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1 : “Promovarea spiritului antreprenorial,…
În calitate de coordonator naţional al politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate de România pe linia transparenţei în acest domeniu, Ministerul Afacerilor Externe a elaborat Raportul naţional privind asistenţa oficială pentru dezvoltare acordată de România în anul 2016. Acesta este cel de-al cincilea…
Metodologia şi calendarul înscrierilor la clasa pregătitoare pentru anul 2018 au fost supuse dezbaterii publice de către Ministerul Educatiei. Potrivit documentului, copiii care au împlinit 6 ani până la 31 august (inclusiv) sunt obligaţi să se înscrie la clasa pregătitoare 2018. Numărul de locuri disponibile trebuie afişate de fiecare şcoală…
Marți, 13 Februarie 2018 10:59

Locuri de muncă în construcţii şi transporturi

Scris de
  Firmele de construcţii se pregătesc pentru demararea lucrărilor din acest an. Oferta de locuri de muncă în acest domeniu înregistrează o creştere semnificativă comparativ cu lunile precedente dar şi faţă de situaţia din luna februarie a anului trecut. Conform anunţurilor de joburi de pe BestJobs.eu observăm o creştere de…
În cazul în care cetăţenii vor constata că operatorii de date personale nu le respectă drepturilor conferite de Noul Regulament General privind Protecţia Datelor ce va inta în vigoare din 25 mai 2018, vor putea depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere.Începând cu data de 25 mai 2018, va…
Pagina 3 din 21