Marți, 30 Ianuarie 2018 00:29

China îşi exprimă intenţia de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale cu Japonia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a transmis recent omologului său japonez Taro Kono că Beijingul urmăreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Tokyo şi rezolvarea unor serii de dispute dintre cele două state, unele datând din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, relatează site-ul Reuters.
Relaţiile dintre China şi Japonia, două dintre cele mai mari economii ale lumii, au fost afectate de dispute teritoriale de lungă durată asupra unui grup de insule din Marea Chinei de Est, dar şi de suspiciunile Chinei faţă de eforturile primului ministru nipon Shinzo Abe de a modifica constituţia pacifistă a Japoniei. Cu toate acestea, cele două state au căutat în ultimul timp modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale.
Wang i-a transmis ministrului japonez de Externe, care efectuează o vizită oficială în Beijing, că dispoibilitatea oficialului nipon de a merge în China reprezintă un semnal puternic dat Chinei cu privire la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. "Cu toate că am înregistrat progrese, există încă multe obstacole. Sperăm ca Japonia să îşi menţină cadenţa eforturilor şi să transforme declaraţiile în acţiuni concrete", a declarat Wang, adăugând că Beijingul îşi doreşte rezolvarea unor dispute dintre cele două state unele datând din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Lasă un comentariu