Luni, 29 Ianuarie 2018 12:29

Cinci militari au murit, iar zece au fost răniţi, în Kabul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cel puţin cinci membri ai forţelor armate afgane au decedat, iar alţi zece au fost răniţi, în urma unui atac terorist, revendicat de reţeaua Stat Islamic, care s-a produs luni dimineaţa la un punct de control aflat în apropierea principalei academii militare din Kabul, informează site-ul postului France 24.
În jurul orei locale 5 (02:30, ora României), cel puţin cinci terorişti au atacat un punct de control militar aflat în apropierea Academiei militare Fahim din Kabul. Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul armat, potrivit agenţiei de presă Amaq, afiliată organizaţiei extremiste. Iniţial, autorităţile au anunţat că un militar a decedat, iar trei au fost răniţi în cursul confruntărilor cu teroriştii. Dawlat Waziri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Apărare, a actualizat bilanţul atacului, anunţând că cinci militari au fost ucişi, iar zece au fost răniţi. Oficialul afgan a adăugat că doi atacatori s-au aruncat în aer, alţi doi au fost ucişi în cursul schimbului de focuri, iar un terorist a fost prins viu, precizând că luptele s-au încheiat.

Lasă un comentariu