M.C.M.

M.C.M.

 

La nivel global aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei B nu sunt conştiente că trăiesc având o boală incurabilă, precizează un studiu realizat de Polaris Observatory şi publicat recent în Lancet Gastroenterology & Hepatology Journal.
Studiul arată că deşi există un vaccin împotriva hepatitei B, doar jumătate dintre nou-născuţii din întreaga lume au acces la această formă de protecţie. În plus, mai puţin de 1% dintre mamele infectate cu acest virus (sursă primară de transmitere a virusului) sunt sub tratament adecvat, existând un risc ridicat de infectare a copiilor.
"După Albania şi Belarus, România are cea mai ridicată prevalenţă a HBV din Europa. Cu toate acestea, 90% din populaţia infectată nu este conştientă de infecţie, iar 99% dintre cei eligibili pentru tratament rămân netrataţi. Rata de tratament din România este una dintre cele mai scăzute din regiune. Aproximativ 680.000 de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei B. Dacă nu se iau măsuri, va continua să crească numărul deceselor cauzate de boli ale ficatului asociate infecţiei cu virusul hepatitei B. Este o situaţie regretabilă şi nefericită deoarece majoritatea acestor decese pot fi prevenite", a declarat Dr. Homie Razavi, Center for Disease Analysis Foundation.
"Studiul elaborat de către cei de la Polaris Observatory atrage atenţia asupra necesităţii implementării unor programe de diagnosticare şi tratament astfel încât să se înregistreze progrese importante în atingerea obiectivului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – eliminarea hepatitelor virale A, B, C, D şi E până în 2030. Studiul precizează că, dintre românii cu hepatită B, mai puţin de 10% sunt diagnosticaţi şi doar 1% sunt trataţi/ eligibili pentru tratament. Este nevoie de mai multă implicare în ceea ce priveşte diagnosticarea, iar faptul că de la 1 aprilie medicii de familie pot prescrie analizele specifice identificării hepatitelor virale, fără ca pacienţii să plătească pentru acest serviciu, este un pas înainte pentru România", a arătat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.
Contractul-cadru CNAS pentru 2018 prevede faptul că, de la 1 aprilie, medicii de familie pot cere analize pentru depistarea hepatitei B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi.
"Vaccinarea la naştere este vitală pentru a împiedica transmiterea virusului de la mamă la făt, dar şi pentru orice nou-născut astfel încât să nu fie infectat ulterior cu virusul hepatitic B. Conform studiului Polaris Observatory, prevalenţa HbsAg în rândul copiilor români cu vârsta de cinci ani este de aproximativ 0.2%", a adăugat Marinela Debu.
Euro Hepatitis Care Index arată că, în România, principalele probleme în abordarea hepatitelor virale vizează: lipsa măsurilor sistematice de depistare a persoanelor infectate, lipsa finanţărilor pentru testare fără a fi nevoie de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, lipsa unui registru al cancerului hepatocelular (HCC), lipsa unui corp de asistenţi medicali specializaţi în managementul hepatitelor virale, lipsa unui sistem naţional şi eficient de monitorizare a hepatitelor virale.

Duminică, 15 Aprilie 2018 00:00

Cazuri bizare care au uimit medicii

 

Medicii au de-a face tot timpul cu o varietate de cazuri, însă uneori, o parte dintre ele sunt cu adevărat deosebite şi rămân în memoria tuturor. 2017 a fost cu siguranţă un an suficient de interesant din perspectiva medicinei, iar noi am ales 5 dintre cele mai atipice cazuri medicale, notează site-ul csid.ro.

Femeia care transpira sânge

O femeie de 21 de ani din Italia a fost diagnosticată cu o afecţiune misterioasă care o determina să transpire sânge. Femeia suferea periodic sângerări la nivelul feţei şi palmelor, fără tăieturi sau leziuni ale pielii. În timp ce femeia era în spital, medicii au observat un episod în care lichidul combinat cu sânge a izbucnit din faţa ei. Ea a fost diagnosticată cu hematohidroză, o afecţiune rară care a fost raportată de doar 42 de ori din 1880 până în prezent. Cauza afecţiunii este necunoscută. Unii cercetători au emis ipoteza că o presiune crescută în vasele de sânge determină ca celulele sanguine să treacă din vasele sanguine în canalele glandelor sudoripare. Alţi cercetători au speculat că această condiţie poate rezulta din activarea răspunsului „fight or flight” al organismului care în cazuri rare, poate provoca ruperea vaselor mici de sânge.

O piatră urinară de aproape 800 de grame

Pietrele vezicii urinare sunt masele minerale care se formează în vezică, putând varia în dimensiuni de la aproape microscopice până la un centimetru sau mai mult în diametru. S-a descoperit că un om din California avea o piatră deosebit de mare, aproape de dimensiunea unui ou de struţ. Piatra a măsurat 9,5 x 7,5 cm şi a cântărit o greutate de 770 grame. Cu mai mult de un deceniu mai devreme, bărbatul a cerut o intervenţie chirurgicală pentru a-şi îndepărta vezica ca tratament al cancerului de vezică urinară. În timpul acestei intervenţii chirurgicale, medicii au folosit segmente ale intestinului bărbatului pentru a crea o „neo-vezică”. O astfel de intervenţie poate funcţiona ca vezică de înlocuire, dar creşte riscul de a dezvolta pietre vezicale.

Bărbatul care mânca metal

Unui bărbat în vârstă de 52 de ani din Franţa i-au fost găsit peste 100 de bucăţi de metal în stomac, inclusiv cuie, cuţite, şuruburi şi monede. Bărbatul s-a prezentat la camera de urgenţă de cinci ori pe o perioadă de cinci ani, cu diverse simptome, inclusiv dureri de stomac, greaţă şi sânge în vărsături. Doctorii au fost nevoiţi să opereze în patru din aceste ocazii pentru a elimina aglomerările masive de material indigestibil - în acest caz, metalul. În una dintre ocazii au reuşit să găsească mai mult de 100 de piese metalice. Aceste aglomerări erau atât de mari, încât împiedicau golirea stomacului. Omul a fost diagnosticat cu psihoză, ceea ce înseamnă că a pierdut contactul cu realitatea. S-a recuperat după intervenţiile chirurgicale şi s-a adresat specialiştilor în comportament şi sănătate mintală pentru tratament ulterior.

Bărbatul împuşcat în ochi

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost împuşcat cu un pistol de calibrul 0,22. Glonţul a străpuns o uşă de lemn şi s-a oprit fix în ochiul acestuia. Doctorii au capturat o imagine frapantă a glonţului care se afla în ochiul bărbatului. În mod miraculos, glonţul nu a fracturat craniul omului. Bărbatul avea o durere severă când a ajuns la camera de urgenţă. Doctorii puteau vedea o rană de intrare pentru glonţ în colţul ochiului şi au existat ulterior daune la canalele lacrimale din pleoapă. A suferit intervenţie chirurgicală pentru a putea fi eliminat glonţul şi pentru a repara daunele la nivelul conductelor lacrimogene. După aceea, durerea bărbatului s-a diminuat rapid, iar senzorii lui vizuali nu au fost afectaţi de glonţ.

Femeia cu scalp reataşat

Într-un accident îngrozitor, o femeie rămas fără întregul scalp ca urmare a faptului că părul a fost prins într-o maşină de filare. În timpul accidentului, scalpul femeii a fost distrus de la frunte până în partea din spate a capului. Dar scalpul ei a fost salvat într-o pungă de plastic cu gheaţă, iar chirurgii au reuşit să îl reataşeze de cap. În urma intervenţiei chirurgicale, femeia de 64 de ani s-a recuperat extraordinar de bine, au spus doctorii ei. La un an după accident, a avut o creştere suficientă a părului pe scalpul şi a reuşit chiar să-şi deschidă şi să-şi închidă ochii.

Reteaua de socializare Instagram, deţinută de compania Facebook, le va permite în curând utilizatorilor să descarce o copie a conţinutului pe care l-au încărcat pe platforma de partajare a fotografiilor, a anunţat un purtător de cuvânt al Instagram, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Anunţul vine pe fondul preocupărilor globale legate de confidenţialitatea informaţiilor utilizatorilor de reţele sociale şi de cantitatea de date pe care le păstrează companiile.
În acest moment, Facebook le permite utilizatorilor să-şi descarce fotografiile, mesajele, reclamele accesate şi un jurnal al întregii activităţi pe reţeaua de socializare începând din 2010. Instagram nu are o astfel de opţiune.
"Construim un nou instrument de portabilitate a datelor, care le permite utilizatorilor să-şi descarce datele, inclusiv fotografii, videoclipuri şi mesaje", a transmis un purtător de cuvânt al Instagram.
Noua opţiune ar putea fi lansată înainte de 25 mai şi va ajuta compania Instagram să respecte legile europene privind confidenţialitatea, care necesită portabilitatea datelor.
Instagram, care are aproximativ 800 de milioane de utilizatori la nivel mondial, este un serviciu online şi o reţea socială care oferă utilizatorilor posibilitatea să încarce poze şi videouri, să le aplice filtre digitale şi să le distribuie pe o varietate de reţele sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr şi Flickr. Reţeaua de socializare Instagram a fost achiziţionată de compania Facebook în aprilie 2012, pentru aproximativ un miliard de dolari.
Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat reţeaua de socializare online.
Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a peste 50 de milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Compania Cambridge Analytica ar fi utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Facebook nu avertizase utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor.

Compania ArcelorMittal anunţă că, în cadrul analizei curente a Comisiei Europene privind achiziţia unităţii Ilva (Italia), a înaintat o propunere de pachet de separare care să răspundă preocupărilor pe care Comisia le-a ridicat în timpul verificărilor. Pachetul de separare propus include şi unitatea din România, respectiv ArcelorMittal Galaţi.

Pe lângă combinatul siderurgic din Galaţi, în comunicatul companiei ArcelorMittal se regăsesc următoarele active: ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia ArcelorMittal Skopje, Macedonia, ArcelorMittal Ostrava, Republica Cehă, ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg şi liniile de zincare nr. 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, linile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liege, Belgia.

Propunerea de a vinde aceste active rămâne ca subiect al analizei finale şi aprobării Comisiei Europene, dar şi al concluziilor informărilor şi proceselor de consultare cu Comitetele de Întreprindere locale şi cel la nivel european. Se aşteaptă ca, în acest caz, o decizie finală a Comisiei Europene să fie luată până pe 23 mai 2018. Vânzarea combinatului de la Galaţi este condiţionată de finalizarea achiziţiei Ilva de către ArcelorMittal.

Acesta este primul anunţ oficial al ArcelorMittal pe această temă, după ce primele informaţii neoficiale privind vânzarea unor active din Europa au apărut la jumătatea lunii martie.

Poliţiştii de frontieră ieşeni au oprit în trafic un tânăr din judeţul Vaslui care conducea un autoturism marca Mercedes Benz C220, în valoare de 69.000 de lei, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Marea Britanie.

"În data de 11.04.2018, ora 13.30, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere au desfăşurat, pe raza municipiului Vaslui, o acţiune specifică pe linia combaterii traficului internaţional cu auto furate. Astfel, lucrătorii noştri au identificat în trafic un autoturism marca Mercedes Benz C220, condus de cetăţeanul român Ştefan C., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui. Existând suspiciuni cu privire la provenienta maşinii, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie la data de 19.03.2018. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul în sistem leasing din Marea Britanie şi nu avea cunoştinţă că acesta este căutat de autorităţile britanice", se arată în comunicatul I.T.P.F. Iaşi

Autoturismul, în valoare de 69.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar în cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere.

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi organizează vineri, 13 aprilie 2018, începând cu ora 11:00, manifestarea culturală "Sărbătorile Primăverii", ediţia a VI-a.

"Primăvara, anotimpul în care totul înverzeşte şi livezile se împodobesc cu salbe colorate de flori, aduce cu ea o serie de sărbători, atât religioase cât şi folclorice, referitoare la deschiderea anului agricol, apicol, pastoral. Între sărbătorile religioase, Paştele, pentru creştinii de pretutindeni reprezintă simbolul renaşterii, speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, biruinţa luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului. Şi anul acesta, elevii şcolilor gimnaziale din Suhurlui, Şiviţa şi Rediu, vor trece pragul casei noastre pentru a ne aminti prin scenete, cântece şi dansuri populare, bucuria Învierii, dar şi pe cea a noului început, când natura îşi dezvăluie frumuseţile trezite din somnul rece al iernii", se arată în comunicatul Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială "Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu" Suhurlui, Şcoala Gimnazială nr.1 Suhurlui, Şcoala Gimnazială nr.1 Rediu, Şcoala Gimnazială nr.1 Şiviţa şi Frangulea Andrei, consilier local şi se va desfăşura la Casa Rurală "Ion Avram Dunăreanu" Suhurlui, secţie a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi.

Poliţia Locală Galaţi anunţă că timp de două zile, respectiv pe 15 şi 16 aprilie 2018, 114 poliţiştii locali de la ordine publică, siguranţă rutieră, intervenţie rapidă şi control activităţi comerciale se vor afla în misiune, pentru menţinerea unui climat de ordine şi securitate publică în rândul cetăţenilor, la cimitirele din Galaţi unde se vor organiza slujbe de pomenire.

"Pe perioada dispozitivelor de la cele patru cimitire, oamenii legii vor avea în vedere: depistarea, îndepărtarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile Legii nr. 54/2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, supravegherea grupurilor de persoane (minori, tineri) care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca scandal, identificarea şi luarea măsurilor legale conform competenţei, a celor care vând obiecte de cult religios, ce se pot infiltra în imediata apropiere a cimitirelor, înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate şi luarea de măsuri legale conform Legii nr. 61/1991, fluidizarea traficului rutier", se arată în comunicatul Poliţiei Locale Galaţi.

353 de persoane urmează să fie concediate din cadrul companiei Nokia, conform declaraţiilor reprezentanţilor acesteia, informează manager.ro. Personalul vizat este din Finlanda, unde compania îşi are sediul. 353 de persoane urmează să fie concediate din cadrul companiei de telecom Nokia, de pe teritoriul Finlandei. 283 dintre aceste concedieri sunt legate de divizia de reţea, iar restul de 70 de locuri de muncă vor fi disponibilizate din cadrul Nokia Technologies. Nokia a specificat faptul că aceste concedieri fac parte dintr-un program anunţat public în 2016, de a reduce costurile companiei cu 1,2 miliarde de euro. Iniţial, compania îşi propusese să concedieze 425 de angajaţi.

Cei concediaţi vor fi sprijiniţi pe viitor de un program special

Nokia a plănuit aceste disponibilizări în detaliu, punând la cale un plan care să ajute angajaţii să se adapteze la schimbare, după ce părăsesc compania. Anul trecut, Nokia a înregistrat venituri de 23 de miliarde de euro, cu aproximativ 100.000 de angajaţi.

Nokia România - o companie implicată pe plan social

În 2017, Nokia România s-a implicat în acţiunile de responsabilitate socială: de la investiţii în educaţie, până la acţiuni de ecologizare, proiectele de CSR ale Nokia România s-au mulat cel mai bine pe cele trei direcţii prin care Nokia investeşte în comunitate: “Connecting the Unconnected” prin proiectele de colaboarare cu sistemul educaţional şi parteneriate cu universităţile de profil, “Empowering Women” prin contribuţii de lungă durată în mentoratul studentelor şi tinerelor liceence şi “Saving Lives” prin organizarea de donări de sânge din partea a 300 de angajaţi Nokia România şi colaborarea cu registrul de celule stem.

 

Compania de stat CFR Călători a demarat o licitaţie prin care vrea să cumpere servicii de salubrizare, pe doi ani, pentru cinci loturi, contractul având o valoare maximă de 12,07 milioane lei (2,6 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), noteză news.ro.
Acordul cadrul vizează achiziţia de servicii de salubrizare automotoare/rame electrice şi vagoane de călători, împărţite în cinci loturi şi va fi încheiat cu o singură firmă, iar durata acordului-cadru este de 24 luni. Locurile principale de prestare sunt: lotul 1 – Suceava, lotul 2 – Constanţa, Feteşti şi Mangalia, lotul 3 – Galaţi, lotul 4 – Buzău şi Mărăşeşti, lotul 5 – Sibiu.
”Contractele sectoriale subsecvente vor avea valabilitate de 12 luni, iar frecvenţa estimată a următoarelor contracte sectoriale subsecvente va fi semestrială, conform cerinţelor formulate”, se arată în anunţ. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 11 mai 2018. Data limită de evaluare a ofertelor este 10 august 2018.

 

Municipiul Galaţi s-a înscris alături de peste alte 12.000 de municipalităţi în portalul #WiFi4EU prin care vor beneficia de programul Uniunii Europene de implementare a reţelelor de Wi-Fi gratuit. Reprezentanţa Comisiei Europene în România informează că Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect.
Programul, al cărui principiu a fost anunţat în 2016 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său despre „Starea Uniunii”, vizează să distribuie în 6.000, până la 8.000 de oraşe şi sate, din toate statele membre, „bonuri de cumpărături” în valoare de 15.000 de euro, care să permită realizarea lucrărilor de instalare a internetului wireless. Se doreşte astfel simplificarea la maxim a procedurilor pentru a face acest serviciu accesibil tuturor, chiar şi celor care nu sunt la curent cu formalităţile europene, uneori complexe.
Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii colectivităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare. Companiile, în baza bonului, se vor adresa apoi autorităţile europene, pentru a fi plătite. Colectivităţile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet. Bonurile vor fi distribuite pe principiul „primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă.
Localităţile din judeţul Galaţi care s-au încris până pe data de 11 aprilie 2018: Barcea, Corod, Cuca, Independenţa, Lieşti, municipiul Galaţi, Oancea, Târgu Bujor, Pechea, Rădeşti, Şendreni, Slobozia Conachi, Tudor Vladimirescu şi Valea Mărului.

Pagina 6 din 214