Radu Ștefănescu

Radu Ștefănescu

Luni, 19 Iunie 2017 02:10

Începe admiterea elevilor la liceu

Conform unui comunicat remis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în perioada 19-22 iunie se desfăşoară, pentru elevii clasei a VIII-a, examenul de Evaluare Naţională. Acest examen este faza de dinaintea repartiţiei computerizate în liceele şi colegiile unde elevii vor opta să îşi petreacă "cei mai frumoşi ani din viaţă". Probele susţinute sunt în număr de trei, şi anume Limba şi literatura Română (19 iunie), Matematică (21 iunie) şi Limba şi literatura Maternă (2 iunie). Afişarea primei serii de rezultate va avea loc pe 26 iunie iar în aceeaşi zi, în intervalul orar 16- 20, se vor depune contestaţiile. Rezultatele finale urmează a fi afişate pe 30 iunie 2017.
La nivelul judeţului Galaţi sunt înscrişi 3.545 de elevi iar ISJ Galaţi menţionează că există 21 de cazuri speciale aprobate de comisia Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi, pe baza cererilor formulate. Probele de examen vor fi susţinute în 1.148 centre de examen, organizate la nivelul întregului judeţ. La nivelul municipiului Galaţi se vor organiza 5 centre zonale de evaluare a lucrărilor scrise.
De asemenea, tot luni, 19 iunie, la ora 16, în sala de festivităţi a Colegiului de Industrie Alimentară "Elena Doamna" Galaţi, va avea loc şedinâa de tragere la sorţi şi de instruire a cadrelor didactice nominalizate ca evaluatori pentru proba scrisă a Evaluării Naţionale la Limba şi Literatura Română, în comisiile din Centrele Zonale de Evaluare, se mai arată într-un alt comunicat remis de ISJ Galaţi.
Reamintim că în 2016 rata naţională de promovabilitate a fost 75,10%, cu 253 de candidaţi care au obţinut media 10. La nivelul judeţului Galaţi, rata de promovabilitate a fost a cincea cea mai mare din România (81,9%), devansat de Brăila (locul 1- 89.2%), Cluj (88.9%), Bucureşti (87.2%) şi Prahova (85.9%).

Vineri, 09 Iunie 2017 09:49

Gaură de 3 milioane de lei la Transurb

În 9 mai 2016, Transurb SA Galaţi devenea unicul operator de transport local de călători prin decizia CL Galaţi. Pe vremea aceea, operatorii de maxi-taxi erau supăraţi pe municipalitate pentru că nu mai dorea prelungirea licenţelor de transport, oamenii protestau pentru că îşi pierdeau locurile de muncă iar gălăţenii erau tubluraţi de noile modificări. Cu timpul, decizia CLM Galaţi - care nici până în ziua de astăzi nu a fost evaluată de cineva ca fiind bună sau rea - a devenit ceva normal în cotidianul gălăţean, oamenii obişnuindu-se cu un singur operator iar Primăria străduindu-se să achiziţioneze noi mijloace de transport.
Raportul auditorului independent "Audit Consulting PMP" pentru anul 2016 asupra situaţiei financiare a Trasurb SA are aparent mai multe note de "atragere a atenţiei". Una dintre ele ar fi cea legată de "Situaţia modificărilor capitalului propriu", care a înregistrat în 2016 o diminuare cu cu aproximativ 16 milioane de lei, în raport cu anul 2015, în care Tranusurb a înregistrat 18 milioane de lei capitaluri proprii. Mai mult, chiar dacă în 2016 încasările Transurb SA apoape s-au dublat, atât în situaţia financiară dar şi în raportul auditorului independent, societatea înregistrează o pierdere de 3.084.726 lei, comparativ cu profitul de 73.643 lei din 2015. Una dintre explicaţiile pe care raportul auditorului independent le dă este că Transurb SA Galaţi a înregistrat o cheltuială nedeductibilă (adică pierdere) în valoare de 2.435.262 lei reprezentând executarea silită în doarul nr. 23634/2333/2010 în favoarea familiei Jitaru, ca urmare a cedării unui teren de la adresa Magistrala CSG nr.2 "fără a se ţine cont că pe acest teren sunt construcţii care aparţin societăţii". Părţile impicate în proces au fost UAT Municipiul Galaţi şi familia Jitaru iar "pentru lipsa de folosinţă a acestui teren, societatea a fost executată silit, urmând să plătească lunar suma de 25.515 lei pe toată durata existenţei construcţiilor pe acest teren". Acest fapt, raportat în cifre, înseamnă că, până la demolarea construcţiilor de la respectiva adresă, Transurb SA Galaţi, societate cu capital integral de stat, va plăti 306.180 lei pe an către respectiva familie.

Deşi din 9 mai 2016 Transurb SA Galaţi este unicul operator de transport de călători, doar câteva dintre staţiile de autobuz sunt "pregătite" de Primărie pentru călători. Nu există bănci, decât câte una, maxim două, coşurile de gunoi sunt o raritate iar aşteptatul în staţie pe timp ploios poate să fie o adevărată aventură, întrucât refugii sunt în câteva locuri, în rest, aşteptarea petrecându-se în aer liber. De exemplu, pe str. Regiment 11 Siret, pe partea aferentă staţiei "tribunal", trotuarul are doi metri iar refugiul ocupă aproape tot trotuarul, fără a se mai pune la socoteală maşinile uneori parcate acolo, în lipsa unei parcări amenajate. În faţa Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi, urcarea şi coborârea călătorilor se face fie în praf (direct pe spaţiul verde), fie în stradă (la alegerea şoferului), fie în noroi (când plouă). Exemplele ar putea continua, chiar şi cu staţiile de tramvai, unde nu s-a făcut reabilitarea infrastructurii de tramvai (ex. staţia de tramvai de la IREG) unde urcarea în tramvai se face fraudulos pentru că nu există o trecere de pietoni către peronul staţiei.

Marți, 23 Mai 2017 07:17

Inginerii vă invită la alergat!

Studenţii şi elevii liceelor gălăţene (fete şi băieţi), iubitori de mişcare în aer liber, sunt invitaţi sâmbătă, 27 mai, la „CroSS-Ing”, un eveniment sportiv organizat de Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Galaţi, Primăria Galaţi şi CSM Dunărea.

Şase studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi au participat pe 13 mai la un concurs interuniversitar de procese simulate pe teme de Drept comercial, „MCC Commercial Law”, ediţia 2017. Alături de ei s-au întrecut şi echipele Facultăţilor de Drept ale Universităţii Româno-Americane (Bucureşti), Universităţii „Nicolae Titulescu” (Bucureşti) şi Universităţii Valahia (Târgovişte). Simularea unui proces de drept comercial nu a fost o sarcină tocmai uşoară, spiritul de concurenţă dintre cele patru echipe fiind unul care a generat dorinţa constantă de a câştiga.
Îmbrăcaţi în robe de avocat sau de judecător, cei şase aspiranţi gălăţeni la o carieră în domeniul dreptului, Cătălin Coadă, Eduard Vlăduţ Mormenche, Dragoş Palade, Nicoleta Bianca Stamate, Diana Mădălina Şerban şi Elena Smaranda Vrabie, coordonaţi de lect. dr. Mirela Costache şi de alţi colegi din cadrul facultăţii, au avut posibilitatea de a simţi pe propria piele ce presupune o meserie din domeniul juridic. Echipa din Galaţi a impresionat prin modul elegant de dezbatere, prin maniera în care fiecare echipă şi-a prezentat pledoaria, prin determinare şi ambiţie, persuasiune, inspiraţie de moment, punându-şi în aplicare cunoştinţele dobândite în materie şi potenţialul personal de a face faţă provocărilor de moment survenite în timpul derulării procesului. Astfel, şi-au adjudecat premiul pentru „Cea mai bună echipă de avocaţi" echipa formată din studentele Nicoleta Bianca Stamate şi Elena Smaranda Vrabie. Evenimentul a fost găzduit de Curtea de Apel din Bucureşti, sala „Istrate Micescu”, o sală cu o solemnitate şi rezonanţă juridică deosebite, menită să asigure un cadru real în desfăşurarea competiţiei.

Studenţii şi cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Inginerie sunt invitaţi să participe vineri, 19 mai 2017, începând cu ora 10.00, în sala D12, la festivitatea prilejuită de Sărbătoarea patronilor spirituali ai Facultăţii de Inginerie, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Programul festivităţii este următorul:
- ora 10.00 – Cuvânt de deschidere şi cuvântul invitaţilor speciali;
- ora 10.30 – Acordarea de diplome colegilor cu rezultate deosebite şi colaboratorilor Facultăţii de Inginerie;
- ora 11.00 – Premierea studenţilor participanţi la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „Anghel Saligny” 2017, ediţia a IX-a;
- ora 11.30 - Premierea studenţilor participanţi la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „Anghel Saligny” 2017, ediţia a IX-a.

Centrul de cercetare Comunicare interculturală şi literatură, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în colaborare cu Institutul de ştiinţe ale educaţiei din Republica Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale din Republica Moldova, organizează, în intervalul 19-20 mai, conferinţa internaţională LEXIC COMUN/LEXIC SPECIALIZAT, ajunsă la a X-a ediţie.
Tema propusă în acest an este „Democratizarea cunoaşterii” sau migraţia lexicului specializat spre lexicul comun.
Din programul conferinţei amintim susţinerea de lucrări în plenul manifestării şi pe secţiuni, prezentarea unor cărţi de specialitate nou apărute, precum şi promovarea unui proiect de cercetare şi de monitorizare a efectelor modificării structurii lexicului comun prin adoptarea de către vorbitori, în procesul comunicării, a lexicului specializat. Sunt aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi de evoluţia actuală a limbii române.

În Holul Universităţii ”Dunărea de Jos” s-a desfăşurat ieri Târgul Firmelor de Exerciţiu ”Tânărul Antreprenor”, proiect la nivel regional dar cu participare naţională, organizat de Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Galaţi. Holul Universităţii a fost plin ochi de tineri entuziaşti să îşi dovedească cunoştinţele. Cu participare indirectă au fost în competiţie 32 de firme de exerciţiu iar 28 de firme au avut standuri fizice în holul universităţii. La eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai ISJ Galaţi, un reprezentat al Casei Corpului Didactic Galaţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi Cristian Dima, fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Concursul a avut 10 secţiuni, printre care s-au numărat: ”Cel mai bun stand”, ”Cel mai bun vânzător”, ”Cel mai bun negociator într-o limbă străină”, ”Cele mai bune materiale promoţionale”, ”Cel mai bun catalog” dar şi ”Tranzacţii economice”
”Este o onoare să deschidem festiv cea de-a şasea ediţie a târgului interregional 'Tânărul antreprenor'. Acesta reprezintă una dintre activităţile proiectului 'Cariera se contruieşte pas cu pas' şi care se desfăşoară într-o locaţie minunată, plină de istorie, fiind găzduiţi de partenerii de la Universitatea Dunărea de Jos. Fiind la sfârşit de an, elevii cosideră participarea la acest târg ca un bilanţ al activităţii propriei firme de exerciţiu la care participă şi este în acelaşi timp şi momentul în care primesc un feedback de la mediul de afaceri din comunitatea noastră, în urma evaluării. A fost o muncă de echipă, la care a participat toată echipa de profesori de specialitate ai Colegiului Economic Virgil Madgearu Galaţi, în care fiecare a avut responsabilităţi individuale”, a declarat directorul Colegiului Economic, prof. Marilena Râpă.
Cristian Dima, fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, a declarat: ”Sunt bucuros să văd că tinerii se implică şi au spirit antreprenorial. Felicit echipa de organizare şi sper ca astfel de activităţi să îi motiveze să îşi deschidă afaceri, pentru că în momentul acesta este un culoar bun în mediul de afaceri”.

Agenţia Universitară a Fracofoniei din Europa Centrală şi de Est organizează la Zagreb, în Croaţia, în perioada 15-19 mai 2017, cea de-a şasea ediţie a Festivalului studenţilor francofoni din Europa Centrală şi de Est, intitulat „Francofonia creativă”. Printre cei 64 de tineri din 20 de ţări care au fost selecţionaţi să participe la ediţia din acest an se numără şi o gălăţeancă, Iulia Florentina Darie, studentă în anul al II-lea la Matematică-Informatică la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu.
Iulia a fost olimpică naţională la limba franceză încă din clasa a X-a. „Deşi este o formulă destul de rar întâlnită, în timpul liceului mi-am dat seama de cele două pasiuni ale mele: matematica şi limba franceză. Când am terminat clasa a XII-a şi am decis să aleg pentru studiile universitare domeniul matematicii, mi-am promis că voi încerca să nu îmi neglijez cealaltă pasiune. Mă bucur că acum voi avea ocazia să o pun în valoare”, a declarat Iulia Darie înainte de plecarea la Zagreb.
În cadrul Festivalului, participanţii pot opta la ce atelier să participe. Gălăţeanca a ales atelierul de Biologie moleculară, considerându-l un domeniu de actualitate. A atras-o şi ideea de a fi direct implicată în efectuarea unor experimente complexe, alături de studenţi din alte ţări.
„Învăţarea prin descoperire consider că este o modalitate foarte bună de a-mi însuşi lucruri noi. Recomand tuturor studenţilor să se înscrie la astfel de festivaluri internaţionale, deoarece cu fiecare nouă experienţă pe care o trăim devenim mai bogaţi”, mai spune Iulia.
Atât premiile obţinute la olimpiadele de limba franceză cât şi rezultatele în plan academic – Iulia Darie a încheiat primul an de facultate cu media 10 – au cântărit decisiv în alegerea gălăţencei printre cei 64 de participanţi la ediţia din acest an a festivalului.

Colegiul Economic "Virgil Madgearu" Galaţi implementează  anul acesta proiectul "Cariera se construieşte pas cu pas", proiect înscris în Calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene. Organizată împreună cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi alături de alte instituţii partenere, activitatea se doreşte a fi un schimb de experienţă şi bune practici privind importanţa consilierii în carieră a tinerilor, din perspectiva integrării europene pe piaţa forţei de muncă şi realizării unei strategii comune şcoală - comunitate, ca factor decisiv în alegerea parcursului profesional. Manifestarea va avea loc în data de 18 mai a.c., începând cu ora 10.00, în holul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, din strada Domnească nr. 47.
Elevii, împărţiţi pe firme de exerciţiu, vor prezenta câte un stand specific activităţii firmei lor, care va fi mai apoi analizat de o comisie. Comisiile vor analiza de asemenea şi materialele promoţionale afişate de elevi, iar la sfârşitul activităţii va avea loc o decernare de premii.
Reamintim faptul că târgul se află la a V-a ediţie, devenind o tradiţie a învăţământului tehnologic gălăţean.

Pagina 1 din 3