V.A.

V.A.

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a numitului B.G.D., persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.  

În fapt,  inculpatul B.G.D. a solicitat şi a primit de la martorul denunţător R.N. mai multe sume de bani, lăsându-l să creadă că are influenţa şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Galaţi în scopul obţinerii unei programări preferenţiale, la o dată favorabilă, în vederea susţinerii examenului auto pentru categoriile ”C” şi ”E” şi facilitării obţinerii permisului de conducere.

Astfel, în luna septembrie 2016, inculpatul a solicitat şi a primit de la denunţător suma de 100 de lei în vederea obţinerii unei programări la o dată favorabilă. Ulterior, la data de 22.02.2017, a mai solicitat şi a primit de la aceeaşi persoană suma de 250 euro în vederea facilitării obţinerii permisului de conducere. Din această sumă, a reţinut 50 de euro pentru a obţine o programare a examenului auto la o data convenabilă, restituind diferenţa de 200 de euro. Totodată, la data de 12.04.2017, inculpatul a solicitat şi a  primit de la martorul denunţător încă 250 euro pentru a interveni pe lângă un funcţionar public din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Galaţi, cu care martorul urma să susţină examenul auto, în vederea facilitării promovării probei practice. Pe timpul cercetărilor faţă de inculpatul B.G.D. s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţeluri din lume, a anunţat că la nivel de grup, se va propune o nouă politică de plată a dividendelor ce va fi propusă Adunării Generale a Acţionarilor în luna mai 2018. Având în vedere tendinţa actuală de reducere a datoriilor, plata dividendele va începe de la 0,10 USD/acţiune în 2018 (plătite pentru rezultatele din 2017). Însă pentru combinatul siderurgic de la Galaţi, această decizie nu poate fi luată în discuţie decât după încheierea anului financiar 2017. Potrivit legislaţiei româneşti, căreia ArcelorMittal Galaţi i se supune, anul financiar se închieieîn aprilie 2018 şi abia atunci se va şti dacă societatea va avea profit sau tot pierdere (la fel ca în ultimii 7 ani).

 

Un parc cum n-a văzut Galaţiul decât în ţările civilizate doreşte Primăria să construiască în carterul I.C. Frimu. Certificatul de Urbanism este deja obţinut, mai rămâne ca şi consilierii locali să-şi dea acordul. Parcul urmează să fie amenajat pe actualul amplasament al punctului de lucru al Serviciului Public Ecosal situat la intersecţia străzilor Anghel Saligny cu Basarabiei, care va fi relocat.
Pe acelaşi amplasament se află şi un hangar aviatic care îşi datorează existenţa Grupului 3 Aviaţie de luptă din 1920. În perioada comunismului hangarul a fost, pe rând, depou de tramvaie şi garajul unei firme de utilaje auto. Clădirea hangarului este ultima de acest tip din Galaţi, prin urmare proiectanţii parcului s-au gândit că păstrarea acestei clădiri atrage o oarecare valoare de memorie şi identitate locală.
Amenajarea parcului va urmări dispunerea pe 4 zone funcţionale, în relaţie cu hangarul aviatic: zona piaţeta urbană, zona alei pietonale, zona teren multisport, zona loc de joacă pentru copii. Spaţiul este gândit ca parc urban contemporan ce va funcţiona împreună cu hangarul, luând în considerare transformarea acestuia într-un centru de interes local pentru care se va face un studiu ulterior.

Fântână arteziană cu lumini şi senzor de proximitate

Parcul va avea în partea de vest, în faţa hangarului, o piaţetă cu fântână arteziană, în partea de nord, s-a proiectat accesul în parc şi s-a prevăzut o alee care face legătura cu zona centrală, dar şi un spaţiu de joacă pentru copii. În mijlocul aleii este amplasat un spaţiu cu mese de şah sau alte jocuri pentru persoane de toate vârstele. Locul de joacă pentru copii este amplasat în partea de est a noului parc, iar în partea de sud este prevăzut un teren de sport pentru adolescenţi şi tineri. Nu vor lipsi nici plantaţiile de pomi de talie medie.
Terenul de sport va avea 600 mp şi este destinat pentr trei sporturi: baschet, volei şi tenis şi va avea chiar şi bănci pentru spectatori. Fântâna arteziană este alcătuită din 15 jeturi laminare împărţite în 5 grupuri distincte, va fi iluminată şi va avea chiar şi senzor de proximitate care la apropierea unei persoane va activa funcţiunea ”Splash”, adică un grup de 3 jeturi se va ridica la înălţimea de 2 m. De câteva pe zi se va activa funcţia ”Dinamic”, adică fântâna arteziană va funcţiona cu joc de apă şi lumini.
Valoarea totală a investiţiei va fi de 2.968.465 lei proveniţi de la bugetul local, iar durata investiţiei se doreşte a fi de 12 luni.

Vechiul Centru de Transfuzii, din Ţiglina 1, plin de gunoaie de ani de zile, a luat foc. La faţa locului au ajuns două autospeciale de Pompieri care au lichidat repede incendiul care, din fericire, nu s-a soldat cu victime, deşi clădirea este locul de pripas al boschetarilor. Incidentul readuce în atenţie această clădire abandonată de ani de zile, care este un focar de infecţie şi, fără a exagera, se poate spune că este un pericol social real pentru locuitorii cartierului Ţiglina 1. Deşi clădirea a fost preluată de Primăria Galaţi de la Ministerul Sănătăţii, de aproximativ 10 ani de zile, în tot acest timp nimeni nu a făcut nimic pentru a fi reabilitată.

Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit, vineri, 26 ianuarie 2017, la Prefectura Galaţi pentru a pune la punct Planul de măsuri şi control al pestei porcine africane, la nivelul judeţului Galaţi. Pentru că în apropierea graniţei româneşti cu Republica Moldova şi Ucraina se înregistrează tot mai multe focare de Pestă porcină africană, oficialii au stabilit constituirea unui Grup Local de Experţi format din specialişti în vânătoare de la AJVPS Galaţi şi experţi tehnici de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi. Asociaţia Judeşeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi va organiza punctele de colectare şi depozitare la frig a exemplarelor de porci mitreţi vânate sau găsite moarte care vor fi înfiinţate la ferma Maţa Rădeanu, sat Vădeni, comuna cavadineşti şi la AJVPS Tecuci. De asemenea, AJVPS Galaţi în colaborare cu DSVSA Galaţi şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, vor organzia o goană oarbă pentru identificarea porcilor mistreţi de-a lungul frontierei cu Republica Moldova. În plus, se va intensifica activitatea de control vamal asupra bagajelor persoanelor şi coletelor poştale sosite din ţări terţe, precum şi asupra mijloacelor de transport, în vederea evitării introducerii în ţară a produselor de origine animală prin care se poate transmite pesta porcină. La nivelul primăriilor din judeţ, se vor identifica terenuri pentru incinerarea şi îngroparea eventualelor cadavre de porcine. Nu în ultimul rând, este impusă interdicţia de a organiza târguri şi expoziţii pentru vânzarea/cumpărarea de porcine.
În România, primul focar de pestă porcină africană, descoperit în municipiul Satu Mare, a fost stins oficial, la finele lunii noiembrie. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru animalele care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele bolnave. Specialiştii veterinari menţionează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om.

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) transmite că pe data de 27 ianuarie 2018, la ora 03:20 s-a produs un cutremur în judeţul Galaţi, cu magnitudine de 2,2 pe scara Richter, la o adâncime de 14 km, cu epicentrul în localitatea Valea Mărului. Este al treilea cutremur, în ultimele 30 de zile, cu epicentrul în judeţul Galaţi. Celelalte două seisme s-au produs pe data de 30 decembrie 2017 la ora 18:19 s-a în judeţul Galaţi un cutremur cu magnitudinea 2.1 pe scara Richter, la adâncimea de 14 km, în apropierea localităţii Bereşti şi pe data de 09 ianuarie 2018, ora 15:05adâncimea 9 km, în apropierea localităţii Cişmele.
Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universităţi din România, potrivit unei Hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi, în scopul promovării şi protejării dreptului cetăţenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba maternă. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) va acorda, într-o primă etapă, 1.000 de burse, în cuantum lunar de 200 de lei, pentru elevii etnici români cu domiciliul stabil în Ucraina, care au rezultate şcolare deosebite şi care studiază în şcolile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul preuniversitar de învăţământ din Ucraina. Totodată, MRP, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, va acorda stagii de specializare în România pentru 300 de cadre didactice din şcolile româneşti din Ucraina, în scopul dezvoltării şi perfecţionării competenţelor de predare a limbii române sau în limba română. Stagiile de specializare sunt organizate de Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Vor putea aplica pentru aceste stagii de specializare cadrele didactice din şcolile româneşti din Ucraina care deţin diplome de studii ce permit exercitarea profesiei pe teritoriul Ucrainei şi fac dovada declarării apartenenţei la spaţiul identitar român. Selecţia cadrelor didactice se va face de către instituţiile de învăţământ superior care organizează stagiile de specializare, cu sprijinul asociaţiilor, organizaţiilor şi fundaţiilor etnicilor români din Ucraina.

După câteva zile de grevă, sindicaliştii de pe platforma siderurgică au cedat şi au semnat Contractul Colectiv de Muncă după cum a vrut patronatul. Vineri, 26 ianuarie 2018, administraţia combinatului transmite victoria:“ArcelorMittal Galaţi anunţă că partenerii sociali au semnat Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2018. Acordul prevede pentru muncitori creşterea salariilor în medie cu 15%, a valorii bonurilor de masă cu 58% dar şi alte beneficii financiare. Noul Contract pune o bază solidă pentru continuarea transformării unităţii noastre şi adaptării acesteia la noile realităţi economice dificile”. anunţă, printr-un comunicat de presă, că „partenerii sociali au semnat Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2018. Acordul prevede pentru muncitori creşterea salariilor în medie cu 15%, a valorii bonurilor de masă cu 58%, dar şi alte beneficii financiare. Noul Contract pune o bază solidă pentru continuarea transformării unităţii noastre şi adaptării acesteia la noile realităţi economice dificile”. Muncitorii vor beneficia de o creştere salarială de 200 de lei brut, iar primele de vacanţă, de Paşte şi de Crăciun vor fi de 240 de lei şi nicidecum 400 de lei cum au cerut iniţial sindicaliştii.

Numele miniştrilor propuşi pentru noul Guvern, au fost anunţate de prim-minsitrul Viorica Dăncilă. Numele acestora au fost votate într-o şedinţă a Comitetul Executiv al PSD. Noua structură are 4 viceprim-miniştri în loc de trei. Unul dintre aceştia este gălăţeanul Viorel Ştefan, care a ocupat funcţia de Ministru al Finanţelor în cabinetul Grindeanu.
Vă prezentăm componenţa noului guvern:

Viorica Dăncilă - prim-ministru (PSD)

Paul Stănescu - viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene
Graţiela Leocadia Gavrilescu - viceprim-ministru, ministrul mediului (ALDE )
Viorel Ştefan – viceprim-ministru (PSD)
Anca Birchall – viceprim-ministru 

Carmen Daniela Dan - ministrul afacerilor interne (PSD)
Teodor - Viorel Meleşcanu - ministrul afacerilor externe (ALDE)
Mihai - Viorel Fifor - ministrul apărării naţionale (PSD)
Eugen Teodorovici - ministrul finanţelor publice (PSD)
Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)
Petre Daea - ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale (PSD)
Valentin Popa - ministrul educaţiei naţionale (PSD) – votat
Lia - Olguţa Vasilescu - ministrul muncii şi justiţiei sociale (PSD)
Dănuţ Andruşcă - ministrul economiei (PSD) – votat
Anton Anton - ministrul energiei (ALDE)
Lucian Şova - ministrul transporturilor (PSD) – votat
Radu Oprea - ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (PSD) - votat
Sorina Pintea - ministrul sănătăţii (PSD) - votat
George Ivaşcu - ministrul culturii şi identităţii naţionale (PSD) - votat
Ioan Deneş - ministrul apelor şi pădurilor (PSD)
Puiu Lucian Georgescu - ministrul cercetării şi inovării (PSD)
Bogdan Cojocaru - ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale (PSD)
Ioana Bran - ministrul tineretului şi sportului (PSD)
Bogdan Trif - ministrul turismului (PSD)
Natalia Intotero - ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)
Adrian Dobre - ministrul consultării publice şi dialogului social (PSD)
Viorel Ilie - ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)
Rovana Plumb - ministrul delegat pentru fonduri europene (PSD)
Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD).

 

Doi bărbaţi cu vârste de 40 şi 45 ani, din comuna Griviţa, au dat spargere în toiul nopţii la Biblioteca Comunală Griviţa pentru a sustrage obiecte de valoare pe care mai apoi să le vândă. Au luat toată aparatura electronica ce le-a ieşit în cale. Poliţiştii sesizaţi la data de 23 ianuarie a.c., la ora 07.00, Secţia 3 Poliţie Rurală Lieşti printr-un apel de urgenţă 112, au constat că în noaptea de 22/23 ianuarie au fost sustrase mai multe bunuri din Biblioteca Comunală Griviţa. Cercetarea la faţa locului a relevat lipsa unei unităţi, a trei monitoare şi a unei tastaturi PC, a două boxe audio, două camere WEB, un router şi un telefon mobil. Pentru cei doi bărbaţi s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Pagina 2 din 28