Alexandra Mocanu

Alexandra Mocanu

Poliţia Locala a primit, la sediul central şi la celelalte 5 secţii, 2454 de sesizări şi 720 de petiţii şi reclamaţii. Oamenii legii au aplicat de la începutul anului şi până în prezent 14.756 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3 milioane de lei, au confiscat bunuri în valoare 25.500 lei, acestea fiind într-un număr mult mai mare faţă de anul trecut. Au depistat 206 fapte cu caracter penal şi anume furturi, conducere fără permis, port de armă albă, contrabandă, consum de substanţe interzise, distrugere, tâlhărie şi vătămare corporală. În momentul de faţă, Poliţia Locala acţionează numai cu 50% din personal ce asigură doar ordinea publică a oraşului.
La finalul lunii septembrie, Poliţia Locală Galaţi a încheiat una dintre cele mai importante acţiuni de ordine publică derulată în acest an la nivelul municipiului, Estival 2017. Începând cu luna mai până în septembrie, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni specifice în diferite locaţii, dar în mod pe Faleza Inferioară şi Superioară, Grădina Publică, Parc Viva Parc Mihai Eminescu. S-a avut în vedere reevaluarea şi stabilirea zonelor cu potenţial criminogen ridicat, prevenirea faptelor antisociale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către agenţii economici, maximizarea măsurilor de verificare şi supraveghere, prevenirea şi combaterea faptelor de natura penală şi prevenirea şi combaterea comerţului neautorizat, respectarea normelor legale privind curăţenia localităţilor şi prevenirea distrugerii mobilierului urban, respectarea normelor legale privind plimbarea animalelor de companie. În perioada analizată, oamenii legii au depistat un număr de 12 fapte cu caracter penal şi dee asemenea, au fost aplicate un număr 1.003 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 93.800 lei. Pentru planul de măsuri Estival 2018, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională, Poliţia Locală Galaţi propune ca unele locaţii, cum ar fi Faleza Inferioară şi Superioară a Dunării care să cuprindă şi Parcul „Viva”, Grădina Publică şi Parcul „Eminescu”, ce sunt destinate cetăţenilor să fie monitorizate prin sisteme video şi de asemenea va solicita montarea de limitatoare de viteză la toate trecerile de pietoni.
În cele patru luni de desfăşurare, în cadrul planului de măsuri Siguranţa 2017, poliţiştii locali au depistat 115 contravenţii în valoare totală de 20.070 lei şi un număr de 40 infracţiuni. Tot în această perioadă au fost depistate un număr de 36 grupuri de persoane suspecte de săvârşirea de infracţiuni şi contravenţii.

Fundaţia Andreiana Juventus, organizează cea de-a V-a ediţie a "Festivalului Muzical pentru Copii şi Tineret", în perioada 28 - 29 octombrie 2017. Evenimentul este organizat în în parteneriat cu Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” Galaţi şi Şcoala Crissmusic Canto School şi va avea loc în sala de festivităţi a Liceului de Arte. În cadrul festivalului sunt înscrişi 150 de participanţi, cu vârsta de peste 15 ani care vor fi evaluaţi şi premiaţi pe baza talentului lor muzical de către un juriu avizat din care fac parte şi nume sonore ale muzicii uşoare româneşti precum Luminiţa Anghel şi Mihai Trăistariu.
Fundaţia Andreiana Juventus se implică activ în susţinerea acestor evenimente care promovează şi încurajează tinerii talentaţi pentru a ajunge la noi performanţe, mai ales că printre principalele obiecte de activitate ale fundaţiei se numără susţinerea de spectacole de divertisment adresate atât copiilor, cât şi tinerilor, organizarea şi participarea la evenimente cultural-artistice în ţară, dar şi în străinătate pentru promovarea tinerilor talentaşi din Galaţi.

Poliţia municipiului Galaţi este mai activă ca oricând şi îşi pune în aplicare planurile concepute pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor. La conferinţa de presa din cadrul sediului Poliţiei Locale Galaţi, susţinută de directorul general al instituţiei, Petrică Hahui, s-au prezentat anumite aspecte privind rezultatele planurilor puse în aplicare de catre Poliţia Locala, dar s-au oferit şi premii. Principalele subiecte au fost bilanţul pentru primele 9 luniale acestui an, rezultatele înregistrate în cadrul planurilor de măsuri ”Parcarea 2017” şi ”Estival 2017”, precum şi decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Voluntarii gălăţenii îndeamnă cetăţenii la vigilenţă şi schimbare. ”Schimbarea trebuie să înceapă cu noi!”, a spus Marian Cazacu, volunatar al Poliţiei Locale Galaţi. Cu această ocazie, Petrică Hahui a mulţumit public, în numele Poliţiei Locale Galaţi, cetăţenilor cu cele mai bune rezultate obţinut, care s-au implicat şi oferit să ajute poliţia la depistarea infracţiunilor publice şi totodată le-a acordat diplome de merit celor 7 cetăţeni: Novac Nicuşor, Porumb Nicolae, Curjui Vasile, Luparu Dumitru, Cazacu Marian şi Codrescu Ion, aceştia fiind doar câţiva dintre voluntarii care şi-au adus aprotul la prevenirea şi combaterea infracţiunilor în municipiul Galaţi.

Miercuri, 11 Octombrie 2017 10:40

Începe ”îngroparea” cablurilor din Galaţi

În vara acestui an, Primaria municipiului Galaţi a încheiat un contract cu RCS-RDS, pentru a se ocupa de reţelele subterane de cabluri. În luna august, compania RDS-RCS a primit primul aviz de acces pe domeniul public pentru proiectarea, realizarea şi deservirea infrastructurii ce ţine de realizarea unei canalizaţii subterane pentru telecomunicaţii şi implementarea conceptului de NETCITY, astfel încât să dispară cablurile care în prezent atârnă pe stâlpuri şi sufocă oraşul. În acest sens, municipiul Galaţi are deja stabilit un Regulament privind condiţiile, modalităţile şi tarifele în baza cărora se va realiza accesul furnizorilor. Operatorul va dezvolta această reţea subterană, ca mai apoi urmând să fie pusă la dispoziţia celorlalţi operatori privaţi.
"Vă pot spune că a fost semnată prima autorizaţie pentru compania RCS-RDS în privinţa realizării unei canalizaţii subterane pentru telecomunicaţii. Oraşul nostru este al şaselea oraş din ţară care implementează acest sistem de reţele integrate şi interconectate, amplasate exclusiv subteran", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Autorizaţiile au fost solicitate de către reprezentanţii companiei pentru doar doua zone ale oraşului. Este vorba de Zona 1 - Spitalul Judeţean, care curpinde Micro 17, 18, 19, 20 şi 21 şi Zona 2 - Palatul de Justiţie, care curpinde Ţiglina 1, Mazepa I şi Mazepa II. În curând se va elibera autorizaţia pentru lucrările ce vor avea loc în Zona 1. Primăria municipiului Galaţi urmează să încaseze o taxă anulă în valoare de 256.669,75 lei, pe o perioadă de 49 de ani pentru zonele în care a fost solicitat accesul pe domeniul public.
„Este inestetic dar şi periculos, dacă avem în vedere că aceşti stâlpi suportă o greutate mult prea mare. Sper ca lucrările să meargă în ritm alert, iar Galaţiul să intre în rândul oraşelor care au astfel de infrastructură subterană de comunicaţii”, declară primarul oraşului.
Acest proiect aduce ca beneficii majore eliminarea riscului de deteriorare a cablurilor pe timpul furtunilor, îmbunătăţirea aspectului vizual general şi urbanistic al oraşului şi optimizează modalităţile de frurnizare de servicii către cetăţenii municipiului Galaţi.

Weekendul acesta Tily Niculae şi-a lansat cartea cu reţete la Galaţi. Alături de ea au fost Alina Stoica, terapeut nutriţionist, Diana Gămulescu, preşedinta Asociaţiei Unu şi Unu, Cremona Stegaru, iniţiatoarea Centrului Educaţional Verde. Fiind mamă de caţiva ani, Tily a hotărât să scrie o carte cu câteva reţete pe care i le gătea sofisticatei ei fiice, Sofia, în vârstă de numai 7 anişori. „Copilul a fost o sursă de inspiraţie pentru mine”, mărturiseşte autoarea cărţii, Tily Niculae. Tily merge din oraş în oraş pentru a-şi prezenta proiectul ei de suflet. „Această carte este şi cu scop caritabil, pentru că eu de 4 ani lupt pentru copii prematuri, iar din vânzarea acestei carţi 7% se duc către aceşti copii”, declară Tily Niculae. Cât timp mămicile au primit răspunsuri la întrebările adresate invitaţilor speciali, cei mici au desenat şi colorat, iar la sfârşit au primit cadouri.

Municipiul Galaţi a găzduit doua evenimente importante pentru comunitatea oraşului şi anume reuniunea aniversară a Clubului Internaţional al Mării Negre (International Black Sea Club-IBSC), ce se află la cea de-a 25-a ediţie, precum şi desfăşurarea Conferinţei organizată de Asociaţia Tehnopol "Ştiinţă şi Cercetare la malul Dunării", aflată la cea de-a treia ediţie. Evenimentul s-a desfăşurat la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă", unde au participat reprezentanţii comunităţilor din zona Mării Negre, membre ale IBSC, autorităţi naţionale şi locale, oameni de ştiinţă, cadre didactice universitare, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.  În acestă perioadă, municipiul Galaţi se află la conducerea Clubului Internaţional al Mării Negre, o organizaţie non-guvernamentală internaţională, ce a fost creată în 1992 la Odessa - Ucraina, cu scopul de aduce alături oraşele şi oamenii din zona Mării Negre. IBSC a obţinut statutul de observator al Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (BSEC) şi statutul consultativ special al Consiuliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ECOSOC). În cadrul acestei organizaţii primarul Ionuţ Pucheanu a ocupat postul de preşedinte în exerciţiu al organizaţiei. "Alături de Primăria municiupiului Galaţi organizăm acest eveniment, poate cel mai important din 2107, pentru Galaţi, în ceea ce privesc relaţiile transfrontaliere", a declarat Ionuţ Mocanu, directorul general al Asociaţiei Tehnopol. Numărul mare de participanţi prezenţi la acest eveniment demonstrează interesul şi deschiderea pe care o au faţă de mediul de afaceri şi faţă de potenţialii investitori. În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte legate de cooperarea economică şi ştiinţifică a oraşelor din zona Mării Negre, identificarea şi evaluarea soluţiilor concrete de sprijin reciproc, prin parteneriate la nivel regional. "Acest eveniment este o ocazie importantă pentru a prezenta atu-urile Galaţiului în atragerea de investiţii şi în iniţierea în regiunea noastră a cât mai multor activităţi economice şi de cercetare ştiinţifică. Atât Consiliul Local, cât şi Primăria fac eforturi importante pentru a atrage resurse materiale şi umane care să genereze valoare adăugată comunităţii noastre", a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi. Preşedintele clubului, împreună cu reprezentanţii acestuia vor încerca sa pună bazele unei colaborări transfrontaliere în mod special cu oraşul Varna, deoarece acolo se află Biroul Permanent al acestui club, o colaborare care constă în proiecte comune pentru atragerea de fonduri europene.
Joi, 05 Octombrie 2017 22:11

Teatrul Gulliver joacă în deplasare

Trupa Teatrului Gulliver nu va mai juca duminica aceasta celebrele piese cu care şi-a obişnuit publicul, deoarece va fi plecat la doua festivaluri din ţară. Piesa "Frumoasa şi Bestia", regizată de maestrul spectacolelor pentru copii, Cristian Pepino, a fost aleasă de către organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr din Iaşi şi Festivalul Internaţional de Teatru "Poveşti" din Alba Iulia, pentru a face parte din programul celor două evenimente din acest an. Regizorul Cristian Pepino a primit anul acesta premiul pentru regia acestui spectacol în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie. Scenografia şi construcţia păpuşilor impresionante sunt realizate de Alexandru Remus Gabor şi Raluca Aioniţoaie, iar muzica ce completează atmosfera poveştii este semnată de Dan Bălan. Personajele care vor urca pe scenă sunt interpretate de Ramona Păuc, Ionuţ Negrişanu, Andrei Dombrovschi, Gina Geru, Elena Marin, Eduard Şişu, Marian Sterian şi Aurelian Iorga. Teatrul Gulliver va aşteaptă duminică, 15 octombrie, la ora 10.30, la urmatoarea piesă, "Călătorie spre centrul pământului".

Luni, 02 Octombrie 2017 10:05

Spirit şi pasiune în uniformă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor Regiunea 2 Galaţi în parteneriat cu Asociaţia Galaţi, oraşul meu vă invită miercuri, 4 octombrie 2017, ora 12.00, la vernisajul expoziţiei "Spirit şi Pasiune în Uniformă". În cadrul acestui eveniment expoziţional vor expune Nour Gheorghe, Florin Mocanu, Cătălin Irinel Ionescu şi Silviu Ioga. Evenimentul se va desfăşura în Lapidarium, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.

La ultima şedinţă a  Consiliul Judeţean Galaţi s-au discutat şi aprobat acordurile dintre Consiliul Judeţean şi trei spitale din judeţul Galaţi privind realizarea proiectelor de extindere, modernizare, reabilitare şi dotare a acestora. Cele trei unităţi spitaliceşti care vor beneficia de lucrări sunt  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi şi Spitalul Orăşenesc Tîrgu Bujor. Se vor construi şi moderniza noi cabinete atat pentru doctori, dar şi pentru pacienţi, iar secţia de oncologie a Spitalului Judeţean Galaţi "Sf. Apostol Andrei" va fi supusă unor planuri de modernizare şi dotare cu noi aparate, atât cabinetele pentru medici, cât şi 20 de saloane pentru pacienţi. Se vor face modificări şi în ambulatoriu de specialitate şi în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean. "Acestea sunt proiecte importante care vor îmbunătăţi actul medical şi care vor corespunde cerinţelor europene", a spus preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. Şi pentru Spitalul de Pneumoftizilogie s-au alocat 15 miliarde de lei pentru finalizarea proiectului de la parterul clădirii, unde se vor construi cabinete, laboratoare, dar şi o farmacie. În cadrul Spitalului Orăşenesc Târgul Bujor se va construi o nouă secţie de pediatrie şi noi cabinete dedicate acesteia, prin intermediul finanţărilor.  “Sunt proiecte de suflet”, afirmă Costel Fotea, fost manager al Spitalului Orăşenesc Tîrgu Bujor. 
În cadrul şedinţei Consiliului Local al municipiului Galaţi au fost dezbătute toate proiectele de hotărâre cuprinse în ordinea de zi. Toate cele 81 de proiecte au fost aprobate prin supunerea la vot a tuturor membrilor consiliului, în ciuda discuţiilor ivite pe marginea proiectelor de hotărâre. Hotărârea privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a metodelor privind modul de calcul al contribuţiei lunare datorate de părinţii copiilor înscrişi în cadrul Centrului Financiar Creşe, respectiv Creşa nr. 1 şi Creşa nr. 36, a fost aprobată cu succes de către consilierii municipali. În urma hotărârilor acestei şedinţe părinţii vor suporta un cost mediu lunar de întreţinere pentru anul 2017, în valoare de 420 lei pentru fiecare copil înscris la creşă şi care beneficiază de serviciile acesteia. Metoda de calcul a contribuţiei se stabileşte în funcţie de venitul mediu lunar şi numărul de copii al fiecărei familii. Pentru familiile cu un copil şi un venit mediu brut lunar cumulat al parinţilor de peste 700 lei, se va calcula 20% din costul mediu lunar. La familiile cu 2 sau mai mulţi copii se va calcula 10% din costul mediu lunar. Astfel încât, părinţii trebuie să contribuie lunar cu suma de 84 lei, adică 42 lei pentru fiecare copil înscris. Pentru familiile cu un copil şi un venit cuprins între 225 lei şi 699 lei, se va calcula 10% din costul mediu lunar. La familiile cu 2 sau mai mulţi copii, se va calcula 5% din costul mediu lunar. Părinţii trebuie să contribuie lunar pentru fiecare copil cu suma de 42 lei, respectiv 21 lei  Sunt scutiţi de la plata contribuţiei părinţii sau reprezentanţii legali care au în îngrijire copii ce sunt expuşi riscului de separare de familie şi au aprobate planuri de servicii, această sarcină fiind preluată de bugetul local.
Pagina 1 din 2