Claudia PATRICHE

Claudia PATRICHE

De la începutul acestei săptămăni, Primăria municipiului Galaţi, are un nou consilier local, în persoana lui Iorgu Viorel Bogatu (PSD). Decizia a fost luată ca urmare a demisiei lui Vergiliu Vals, cel care a trebuit să renunţe la mandatul de consilier local PSD, pentru un post de conducere în Primărie. Potrivit noii organigrame a Primăriei municipiului Galaţi, Vergiliu Vals, este director executiv grad II la Direcţia Generală Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei de la începutul lunii martie.
Vergiliu Vals a ocupat funcţia de consilier local din partea Partidului Social Democrat încă de anul trecut când a fost ales în locul altui membru PSD, Bogdan Ardean, cel care a demisionat din această funcţie pentru a deveni director general la SC Gospodărire Urbană, societate care se află în subordinea Primăriei.

Primăria Municipiului Galaţi a semnat, luni, 26 martie 2018, contractul de finanţare ”Anvelopare unităţi de învăţământ” pentru Şcoala Gimnazială nr. 3 din cartierul Dunărea, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Obiectivul acestei investiţii îl reprezintă creşterea performanţei energetice a imobilului, astfel că şcoala va beneficia de reabilitare şi anvelopare cu bani europeni și va fi dotată cu centrală termică. Pe lângă acestea, vor mai fi executate şi alte lucrări ce vizează: izolarea termică a pereţilor, înlocuirea uşilor şi a ferestrelor, hidroizolaţii la copertine, 72 de panouri fotovoltaice plus reabilitarea aleilor şi trotuarelor. 
”O dată e vorba de reducerea consumului specific de energie şi în al doilea rând e vorba de reducerea emisiilor de carbon, cei doi parametrii care ne interesează şi care vor fi monitorizaţi după finalizarea proiectului”, a declarat managerul de proiect care a mai spus că ”Din economiile pe care Primăria Municipiului Galaţi le va realiza pentru consumul de energie va putea face alte investiţii pentru şcoală, în contextul actual în care resursele publice sunt destul de reduse”.
Licitaţia pentru anveloparea Şcolii Nr. 3 a fost câştigată de asocierea SC Dreams Riviera SRL - SC Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL - SC Romsit Construct SRL, cu lider de asociere Dreams Rivier. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 2.915.211 lei, iar durata de implementare este de 22 de luni.
Alte şcoli pentru care a fost deja finalizată licitaţia sunt: Şcoala nr. 22 şi 40. Pentru Şcoala Nr. 22 licitaţia a fost câştigată de asocierea SC Moviland Met SRL - SC Proconstrid SRL - SC Muşat SRL, iar contractul de finanţare urmează a fi semnat zilele următoare.
Primarul municipiului Galaţi a ţinut să specifice că este primul proiect finanţat pe (POR) 2014-2020 care vizează lucrări de reabilitare şi modernizare pe zona de clădiri publice. ”De data aceasta, e primul contract, sperăm, dintr-o serie ceva mai lungă de finanţări care le atragem pentru refacerea instituţiilor de învăţământ. În total vor fi şapte şcoli care vor fi anvelopate şi vor avea dotări moderne din toate punctele de vedere”, a declarat primarul municipiului Ionuţ Pucheanu. Celelalte patru şcoli ce vor fi reabilitate cu bani europeni se află în faza de pregătire.

Problema transportului în comun a ajuns să fie un maraton de critici şi acuze, după ce, la ultima şedinţă de Consiliu Local s-a aflat pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Transurb SA. După ce, conducerea societăţii a fost schimbată în luna decembrie a anului trecut, se pare că nemulţumirile legate de managementul acestei societăţi apar ori de câte ori e o şedinţă de Consiliu Local. Replicile dure au început după ce un consilier PMP a făcut apel la primar să rezolve problemele pe care această societate le generează. ”Acolo sunt nişte probleme uriaşe, cred că la momentul ăsta dumneavoastră sunteţi singura persoană care a-ţi putea să staţi între ei. Se omoară, dacă i-aţi fi văzut, (n.r. - în şedinţa comisiei de speciliatate), se acuză unii pe alţii de furt. Dacă vreţi părerea mea, a unui om care nu a făcut politică până la mandatul acesta, dar care a mers cu autobuzul tot timpul, la Transurb a furat toată lumea, cred că sunteţi singurul care puteţi pune piciorul în prag acolo”, a declarat, consilierul local PMP, Claudia-Oana Iurescu.

Pucheanu către Caliga: ”Fiţi bărbat şi înfruntaţi-vă atât personalul, care are carenţe mari, cât şi propriile frici, cât şi liderii de sindicat”

După ce Oana Iurescu i-a ridicat mingea la fileu primarului, Ionuţ Pucheanu l-a luat la scuturat pe directorul Transurb, Gigel Caliga. ”Eu l-am cunoscut ceva mai bărbat, cel puţin în tinereţea dumnealui. Sper ca ieşirile de genul «duceţi-vă la primărie şi cereţi-vă drepturile» să fi fost doar o scăpare, a nu ştiu a câta oară. Dar numai contează, eu sper să fi fost ultima. Dacă mai aud o singură dată că trimiteţi oamenii la primărie în condiţiile în care este apanajul dumneavoastră de a vă rezolva problemele şi în condiţiile în care aveţi toată susţinerea primăriei, a aparatului de lucru, a mea personală - dacă contează sau nu - şi a CL! Dacă nu, credeţi-mă pe cuvânt că intru cu picioarele la propriu în acea societate şi Dumnezeu cu mila. Rezolvaţi-vă, vă rog, bărbăteşte problemele, acolo! Este un apel prietenesc, primul şi ultimul! (..) Sau facem următorul lucru: preiau şi funcţia dumneavoastră, dar cu toate beneficiile, şi atunci mă ocup şi de Transurb. V-am pus la dispoziţie absolut tot ce aveţi nevoie, nu cred că trebuie să fac eu bugetul la Transurb şi să fiu împăciuitor, să fiu rapid într-o societate din subordinea primăriei. Aveţi o problemă cât China acolo, cu oamenii pe care nu ştiţi să vii manageriaţi şi nu ştiţi să vorbiţi cu ei. Şi să fie prima şi ultima dată când aud din gura dumneavoastră că primăria vrea să închidă Transurbul. Primăria nu vrea să închidă Transurbul, primăria şi primarul nu vrea falimentul acestei societăţi, fiţi bărbat şi înfruntaţi-vă atât personalul care are carenţe mari, cât şi propriile frici, cât şi liderii de sindicat”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Un cuvânt de spus a avut şi liderul de grup al consilierilor ALDE

Radu Cosca, liderul de grup al consilierilor ALDE, a intervenit, încercând să mai aplaneze spiritele încinse. ”Cu scuzele de rigoare, doamna consilier, dar afirmaţiile dumneavoastră sunt destul de grave. Nu ştiu dacă aveţi vreo bază sau o certitudine că a furat toată lumea, toată lumea însemnând inclusiv acţionarul majoritar, aşa se subînţelege, adică inclusiv noi, care participăm la această şedinţă şi votăm acest buget. La comisia de buget au fost două tabere: tabăra sindicatului şi tabăra managementului. Întotdeuna există contradicţii. Unul cere salariul mai mare, altul nu obţine anumite facilităţi pentru că se fură, celalalt spune că nu a furat. E greu să facem astfel de declaraţii, destul de dureroase”, a spus Radu Cosca.

Pentru că de la an la an apar din ce în ce mai multe cluburi şi asociaţii sportive care vor finanţare de la bugetul local şi pentru că nu există încă un regulament de finanţare bine pus la punct, municipalitatea anunţă că regulile se vor schimba. Prin urmare, primarul a anunţat oficial că Primăria va înfiinţa propriul Club Sportiv Municipal. Această idee a mai fost vehiculată de-a lungul timpului, însă nu s-a realizat niciodată.
”Primăria îşi va deschide propriul club de sport, care va îngloba toate ramurile sportive. În modul acesta, toţi cei care vor dori să practice sport, se vor putea înscrie şi vor fi degrevaţi în totalitate de plata oricăror taxe, pentru că, în momentul de faţă, copii - după cum bine ştim - trebuie să plătească pentru echipamente, deplasări, antrenamente. Toate acestea vor fi puse la dispoziţie de către Primăria Municipiului Galaţi. Vom avea antrenori, vom face tot posibilul ca acele cluburi deja existente şi care vor achiesa la această construcţie să nu-şi piardă nici componenţa şi nici locul pe care-l ocupă în campionate şi nici liga în care activează în momentul de faţă. Dacă sunt trei cluburi de handbal, vom avea o singură echipă de handbal a municipalităţii. Dacă un club vrea să activeze în continuare, va trebui să-şi găsească finanţare de la privaţi. Totul se va face conform legii, eu spun că e de bun augur, prin urmare intrăm şi noi în rând cu lumea”, a declarat primarul, Ionuţ Pucheanu.

Cine va primi finanţare

Primarul recunoaşte că e o măsură care ar fi trebuit luată demult, pentru a evita discuţiile ce au loc în această sferă ori de câte ori vine vorba de finanţarea cluburilor sportive.
”Cluburile care nu vor fi înscrise în acest Club Sportiv Municipal, nu cred că vor mai primi finanţare. Ne vom ocupa strict de cluburile înscrise în acest CSM . Ar fi fost normal să o facem de mai multă vreme, pentru că în momentul de faţă dacă doi antrenori se ceartă, pleacă unul, îşi face propria asociaţie şi, ce să vedeţi, cu siguranţă ne vom trezi cu încă un club, încă un club la finanţare din bugetul local”, a mai declarat Ionuţ Pucheanu care a mai precizat că proiectul privind înfiinţarea acestui CSM, se va afla pe masa consilierilor locali, în şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii viitoare. Reamintim că, prin votul aleşilor locali, 29 de cluburi sportive vor primi finanţare pe anul în curs de la bugetul local, despre care am scris AICI. Suma totală se ridică la 4,7 milioane de lei.

Dacă la Transurb S.A Galaţi selecţia candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie a fost efectuată de o societate în calitate de expert independent, la societăţile Gospodărire Urbană, Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi şi Industrial Parc selecţia candidaţilor a fost efectuată de către ”Comisia de selecţie prealabilă a candidaţilor pentru funcţiile de membri ai consiliului de administraţie". Mai exact, selecţia candidaţilor pentru Gospodărire Urbană, Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi şi Industrial Parc a fost efectuată de o comisie numită prin decizia aleşilor, la începutul acestui an. Comisiile de selecţie au fost formate din viceprimarii Sorin Enache (PSD) şi Picu Apostol Roman (UNPR), Onuţ-Valeriu Atanasiu (PNL), Cătălin Popa (ALDE), Oana-Claudia Iurescu (PMP), Angela Stela Ivan (PNL), Moise Cornel Oancea şi Eugen Găvan (ALDE).
Astfel, în Consiliul de Administraţie al Transurb S.A au fost numiţi şapte membri. Din cei şapte, doar trei membri sunt noi. Este vorba despre Băducă Marian, Cârcotă Elena şi Ciucă Rodica.
În prezent, CA al Transurb este format din: Borteş Diana - economist, Ciucă Rodica, Caliga Gigel (nr. - directorul general al Transurb SA), Smărăndoiu Adrian-Ion - inginer, Marin Romeo - inginer, Băducă Marian, Cârcotă Elena.

În Consiliul de Administraţie al Societatăţii Gospodărire Urbană, din totalul de treisprezece candidaţi, trei au fost respinşi din lista lungă pe motiv că nu au îndeplinit criteriile necesare. Este vorba despre Gheorghe Cristina Olaru, Tănasă Florentin Emil şi Elena Iuliana. Selecţia finală a celor zece candidaţi rămaşi în lista scurtă s-a făcut pe bază de interviu. La finalul probelor, CA-ul societăţii Gospodărie Urbană este format din: Chicoş Gheorghe - inginer, Mihai Marian - şef Compartiment Audit Intern, Naum Eduard - inginer, Munteanu Viorel-Sebastian - căpitan de port, Pasăre Alina - director executiv, Nedelcu Cristina, Codrescu Daniela - consilier juridic.

La Administraţia Pieţelor, din totalul de şaisprezece candidaturi, la selecţia finală au rămas nouă candidaţi, dintre care 7 sunt cei aleşi pe bază de interviu. Astfel, noul CA este format din: Gafton Costel - director, Macovei Elena Aura- asistent deputat, Petcu Marian Anton - manager, Sîrbu Nicoleta Leontina - economist, Tercu-Găvan Tincuţa - avocat, Constantinescu Mihai - manager, Răchileanu Georgian- Bogdan - economist.

La Industrial Parc din totalul de şapte candidaturi, s-a făcut selecţia finală a celor cinci candidaţi pe bază de interviu. CA-ul este format din: Brânzan Claudiu, Udriş Cristian, Signer Mirela-Lilian, Mihai Marian şi Dodan George-Gabi.
Durata mandatului noilor membri ai Consiliilor de Administraţie ale celor 3 societăţi de mai sus este de 4 ani, iar numirea tuturor membrilor a fost validată în şedinta de Consiliu Local, de astăzi, 22 martie 2018.

După lungi aşteptări, aleşii locali au aprobat, prin vot, finanţarea de la bugetul local a asociaţiilor şi cluburilor sportive pe anul în curs. Dacă în anul 2017, banii au fost repartizaţi către 21 de cluburi sportive, anul acesta banii vor merge către 29 de cluburi sportive.

Tabelnousite

Cele mai mari sume au fost repartizate către: Clubul Sportiv Phoenix Galaţi (baschet) - 700.000 de lei, Asociaţia Club Sportiv Arcada Galaţi (volei, tenis) - 700.000 de lei, Asociaţia Handbal Club Danubius - CSU Galaţi - 700.000 de lei, Clubul Sportiv United Galaţi (futsal, handbal junioare) - 600.000 de lei şi Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oţelul Galaţi - 500.000 de lei, iar cele mai mici sume au fost repartizate către: Asociaţia Club Sportiv Genius Galaţi - 10.000 de lei, Clubul Sportiv Siderurgistul Galati (badminton) - 15.000 de lei şi Asociaţia Clubul Sportiv Quantum Club Galaţi - 15.000 de lei.

Suma totală solicitată iniţial de cele 29 de cluburi a fost de 22.568.453 lei, adică aproape 5 milioane de euro. Suma totală alocată sportului se ridică la 4.770.000 de lei, adică peste 1.000.000 euro.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) transmite că anumite instituţii de învăţământ superior din România vor sa crească taxele de şcolarizare pentru a acoperi creşterile salariale, menţionând că unele au concretizat aceste intenţii.
"Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) se arată extrem de îngrijorată de intenţia anumitor instituţii de învăţământ superior de stat din România de a creşte taxele de şcolarizare. Un număr mic dintre acestea chiar au concretizat aceste intenţii, fapt ce va fi suportat de studenţii acestora la începutul primului semestru din viitorul an universitar. Începând cu 1 martie 2018, salariul brut pentru angajaţii din domeniul educaţiei au crescut cu 20%, iar anumite universităţi consideră că sumele de bani necesare în urma creşterii trebuie acoperite din buzunarele studenţilor", potrivit ANOSR.
Referitor la creşterile salariale din învăţământ, studenţii spun că acestea nu au fost corelate cu indicatori de performanţă. "Practic, profesorilor li s-a dublat salariul fără a fi cerut nimic în plus din partea acestora".
Cu privire la acest subiect, și studenţii gălăţeni reprezentaţi de Liga Studenţilor din Galaţi ( LSG) atrag atenţia asupra taxelor nejustificate și imorale practicate de universităţile din România. Taxele la care fac referire studenţii gălăţeni sunt: taxa de cămine, taxa pentru susţinerea examenului de licenţă şi disertaţie, taxa de confirmare a locului, taxa pentru înscriere ş.a.
"Taxa pentru confirmarea locului este din punctul nostru de vedere o taxa abuzivă şi chiar nu are nici o motivare. Ar trebui ca aceste taxe să se întoarcă la noi, de exemplu să fie plătite anumite stagii de practică în anumite companii” a declarat unul dintre membrii ai Ligii Studenţilor din Galaţi, la finele anului trecut.

După ce, în luna februarie, candidaţii care au susţinut proba scrisă pentru postul de director general al Direcţiei Generale Relaţii Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor au fost respinşi în urma rezultatelor mici, Primăria Galaţi a organizat un nou concurs de recrutare. De data aceasta, cu 78,3 puncte Cristi Marian Ochiu este singurul concurent declarat admis la proba scrisă care a avut loc pe 19 martie 2018. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi participanţi la concurs, respectiv Oana Angelica Pohrib-Moraru a obţinut 41 de puncte, iar Marian Adrian Stoica a fost absent. Următoarea probă, interviul urmează să se desfăşoare pe 21 martie.
Reamintim că aceleaşi persoane au susţinut concursul şi în luna februarie.

Societatea TRANSURB S.A Galaţi are un nou Consiliu de Admnistraţie (CA) la trei luni după ce a fost pus în frunte un nou director. Selecţia candidaţilor a fost efectuată de către Comisia de selecţie a candidaţilor în consiliile de administraţie la societăţile la care Municipiul Galaţi este acţionar unic, asistată de către SC FOX MANAGEMENT CONSULTANTS S.R.L. Bucureşti, în calitate de expert independent, în baza unei hotărâri aprobată în Consiliul Local (CL) care prevede necesitatea găsirii unui expert independent în vederea desfăşurării procesului de selecţie a membrilor consiliului de administraţie al Societăţii Transurb SA Galaţi.
În Consiliul de Administraţie au fost numiţi şapte membri. Din cei şapte, doar trei membri sunt noi. Este vorba despre Băducă Marian, Cârcotă Elena şi Ciucă Rodica.
În prezent, CA al Transurb este format din: Borteş Diana - economist, Ciucă Rodica, Caliga Gigel (nr. - directorul general al Transurb SA), Smărăndoiu Adrian-Ion - inginer, Marin Romeo - inginer, Băducă Marian, Cârcotă Elena.
Reamintim că, Gigel Caliga ocupă funcţia de director general, de la finele anului trecut după ce mandatul Genicăi Totolici a expirat, iar interimatul lui Constantin Graur a durat doar două zile.
Durata mandatului noilor membri ai Consiliul de Administraţie este de 4 ani, iar numirea membrilor CA al TRANSURB S.A urmează a fi validată zilele următoare în şedinta de Consiliu Local.

La Galaţi sunt înmatriculate 17 maşini de lux. Cu acest număr, Galaţiul se află pe locul 12 într-un top al judeţelor cu maşini de fiţe după Bucureşti, cu 685 de maşini de lux, Ilfov 75 de autoturisme, Constanţa cu 58 de autoturisme, Cluj, 37, Braşov 25, Timiş 33, Braşov 25, Argeş 23, Iaşi 22, Sibiu 21, Dolj 19 şi Prahova 18. Gălăţenii care îşi permit mărci de lux preferă Maserati, urmată de Aston Martin, Ferrari şi Rolls Royce. La polul opus se situează Sălaj şi Vaslui care nu au nici măcar o maşină de lux înmatriculată.
De asemenea, la nivel naţional printre autovehiculele scumpe achiziţionate şi înmatriculate în România, în cursul anului trecut, se mai află: Maserati - cu 89 de unităţi, dintre care 37 exemplare noi, Cadillac (44 unităţi, dintre care una nouă), Ferrari (22 de unităţi; 8 noi), Rolls Royce (19 unităţi; 3 noi), Lamborghini (9 exemplare; 3 noi) şi Pontiac (7 unităţi second hand).

Pagina 4 din 13