Miercuri, 31 Ianuarie 2018 13:06

România, preşedinte al Comisiei pentru Consolidarea Păcii din cadrul ONU

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România a preluat pentru un an, preşedinţia Comisiei pentru Consolidarea Păcii din cadrul ONU (PBC - Peacebuilding Commission). Conducerea Comisiei va fi asigurată, potrivit regulilor de procedură, de către reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga. România a fost aleasă în 2017 să servească în calitate de membru al Comisiei pentru Consolidarea Păcii, iar de la 1 ianuarie 2018 şi-a început efectiv mandatul.
Participarea României în cadrul Comisiei pentru Consolidarea Păcii, decizia de a candida, precum şi obţinerea funcţiei de preşedinte reflectă obiectivul naţional de diversificare a contribuţiei ţării noastre la demersurile ONU în domeniul păcii şi securităţii internaţionale, fiind pentru prima dată de la constituirea Comisiei (în 2005) când ţării noastre îi revine această importantă sarcină.
Totodată, preluarea funcţiei de preşedinte al Comisiei pentru Consolidarea Păcii evidenţiază, pe de o parte, aportul semnificativ de-a lungul timpului al României la operaţiunile ONU de menţinere a păcii, iar pe de altă parte, încrederea în capacitatea ţării noastre de a gestiona activităţile Comisiei pe dimensiunile de susţinere a păcii, reconstrucţie şi dezvoltare a statelor aflate în perioade post-conflict.
Comisia pentru Consolidarea Păcii (PBC - Peacebuilding Commission) este un organism ONU care oferă recomandări Consiliului de Securitate, Adunării Generale şi ECOSOC în situaţii de importanţă majoră privind consolidarea păcii. A fost creată în anul 2005, pornind de la constatarea că statele aflate în situaţii post-conflict au nevoie de asistenţa comunităţii internaţionale, prin intermediul ONU, pentru revenirea la normalitate şi refacerea economică, socială şi instituţională.
Activităţile Comisiei se derulează atât la sediul ONU din New York, prin dezbateri între membrii aleşi (în domenii precum analiză, planificare, evaluări privind arhitectura ONU în domeniul consolidării păcii, aspecte financiare şi administrative), cât şi în teren (prin derularea de proiecte şi activităţi operaţionale). Preşedinţia Comisiei este anuală şi este asigurată cu respectarea principiului rotaţiei geografice. Proiectele realizate în ţările în care PBC este prezentă sunt finanţate din Fondul pentru Consolidarea Păcii (PBF – Peacebuilding Fund), care îşi atrage resursele din contribuţiile voluntare ale statelor membre ONU.

Lasă un comentariu