Moş Nicolae a venit şi pentru 554 de copii necăjiţi din Galaţi. Şi asta pentru că aceştia au primit darurile de la Cantina de Ajutor Social. Aici au fost pregătite 554 de pungi cu dulciuri pentru toţi copii aflaţi în grija Cantinei. Printre darurile primite s-au numărat biscuiţi, napolitane, dar…
Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) Galaţi anunţă că a fost deschisă câte o Carte de condoleanţe în memoria Regelui Mihai I a României în două instituţii din Galaţi. Astfel, gălăţenii care doresc să scrie mesaje pot găsi cărţile pe holul de la intrarea în biblioteca ”V.A. Urechia” şi la…

Caravana Noul Pacient cu cancer ajunge la Galaţi

Scris de Miercuri, 06 Decembrie 2017

Asociaţia Imunis anunţă faptul că în următoarea perioadă continuă Caravana Noul Pacient cu cancer şi ajunge şi în Galaţi. Astfel, vineri, 8 decembrie 2017, echipa Imunis le va vorbi pacienţilor din Galaţi. Evenimentul are loc la Sala de conferinţe din Parcul Soft începând cu ora 17:00 şi este organizat cu…

Au început înscrierile pentru „GalMed” 2018

Scris de Marți, 05 Decembrie 2017

Primăvara va aduce în viaţa medicală gălăţeană cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional, cu participare internaţională, pentru Studenţi, Farmacişti şi Medici Rezidenţi „GalMed” 2018, devenit deja o tradiţie, organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie.  Evenimentul…
La Cantina de Ajutor Social Galaţi, în data de 6 decembrie 2017, se vor distribui 554 de pachete cu dulciuri către elevi şi preşcolari, având următorul conţinut: napolitane 180 g, biscuiţi cu ciocolată 165 g, tabletă ciocolată cu alune şi stafide 100g, baton de ciocolată cu alune şi caramel 50g,…
Despre ce se întâmpla şi probabil, încă se întâmplă în judeţul şi oraşul Galaţi, despre oameni simpli cu probleme diverse şi evenimente mai puţin plăcute care se întâmplă în viaţa de zi cu zi, relatează corect şi cu empatie, autorul Gheorghe Marcu, decorat cu Ordinul “In serviciul Patriei, clasa 1”,…
Persoanele înscrise la nivelul Poliţiei Locale în Programul de Voluntariat şi-au început activitatea pe data de 30 noiembrie 2017, aceştia fiind prezenţi alături de poliţiştii locali în dispozitivele de la Serbările Galaţiului. Voluntarii de la Poliţia Locală sunt gălăţeni de vârste diferite şi provin din toate mediile sociale (studenţi, elevi,…
În decembrie, Centrul Comercial Auchan Galaţi marchează venirea sărbătorilor de iarnă prin organizarea mai multor evenimente care să împartă bucurie clienţilor care îi trec pragul. Astfel, în perioada 2-16 decembrie 2017, în acordul colindelor de iarnă, centrul comercial se va transforma într-un loc al bucuriei, cadourilor şi faptelor bune pentru…

ITM Galaţi propune o nouă abordare

Scris de Luni, 04 Decembrie 2017

La sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi s-a desfăşurat, în data de 23 noiembrie 2017, o acţiune de informare privind consultarea lucrătorilor, organizarea şi funcţionarea comitetelor de securitate şi sănătate în muncă, la care au participat 40 de reprezentanţi ai angajatorilor/şi membri ai Comitetelor de Securitate şi Sănătate în…
Încep spectacolele de Crăciun, vine Moşul, ne bucurăm, cântăm, dansăm, şi mai ales rezonăm cu toţii, bunătate. Pe 8 decembrie 2017, elevii Şcolii Postliceale Carol Davila Galaţi organizează un eveniment cu iz de spectacol pentru inimi. Se va cânta, dansa, bobocii vor concura în probe de ţinute şi între probe…
După ce în luna septembrie, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi anunţa - cu oarecare satisfacţie - că oraşul nu mai are arhitect şef ca urmare a faptului că Teodora Voicilă a solicitat să fie transferată lîn funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei de Urbanism, pe 13 octombrie a fost…

"Săracu Gică" se joacă din nou la Galaţi

Scris de Vineri, 01 Decembrie 2017

Teatrul Muzical “Nae Leonard” invită gălăţenii, duminică 3 decembrie 2017, de la ora 18:00, în sala teatrului la comedia muzicală "Săracu’ Gică". Piesa îi aparţine lui N. Stroie, St. Cristodullo şi V. Vasilache, muzica lui Aurel Manolache, scenografia lui Anton Hirschkorn, iar regia artistică lui Gheorghe V. Gheorghe. Preţul unui…
Primul spectacol al lunii decembrie, la Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, va fi „Cei trei purceluşi”. Acesta se va juca duminică, 3 decembrie 2017, de la ora 10.30. Spectacolul este regizat de Daniel Stanciu, vechi colaborator al Teatrului Gulliver, care a mai montat aici şi alte producţii îndrăgite de cei mici.…
Esplanada Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi va fi învăluită de lumini, la propriu, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în seara de 1 decembrie 2017. Astfel, cu ajutorul artei digitale, multimedia şi a echipamentelor de ultimă generaţie, faţada clădirii Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi va fi îmbrăcată de…

Sute de poliţişti, în stradă, de Sărbători

Scris de Joi, 30 Noiembrie 2017

Zilnic, peste 240 de poliţişti gălăţeni vor asigura măsurile de ordine pentru buna desfăşurare a mănifestărilor organizate cu prilejul Sărbătorilor Galaţiului şi Zilei Naţionale a României. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie…
La Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galaţi s-a deschis miercuri, 29 noiembrie 2017, expoziţia permanentă ”Planetariu pentru nevăzători”. Planetariul prezintă două cupole, care imaginează cerul de vară, respectiv cerul de iarnă, în total 39 de constelaţii. În cadrul expoziţiei, persoanele cu dizabilităţi de vedere au avut posibilitatea să-şi imagineze…
Procuroarea Paula Nicoleta Tănase din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a fost invitata lui Mihai Gâdea şi Mircea Badea în emisiunea ”Ediţie specială” din data de 26 noiembrie 2017. Aceasta a făcut declaraţii, în cadrul emisiunii, cu privire la propunerile…

Gala Comunităţii Gălăţene a premiat implicarea

Scris de Miercuri, 29 Noiembrie 2017

Teatrul Dramatic “Fani Tardini” a găzduit marţi, 28 noiembrie 2017, prima ediţie a Galei Comunităţii Gălăţene organizate de Fundaţia Comunitară Galaţi. Evenimentul şi-a propus să aducă împreună reprezentanţi din sectorul privat: companii gălăţene iniţiatoare de programe dedicate responsabilităţii sociale, reprezentaţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, reprezentanţi ai administraţiei publice, oameni care activează…
Pagina 2 din 516