Galaţiul, înscris în competiţia "Oraşul Reciclării 2015"

  Mirella AUR
Miercuri, 14 Ianuarie 2015 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

46 de municipii şi oraşe din România se luptă, în acest an, pentru titlul de "Oraşul Reciclării 2015", la ediţia a III-a fiind înscrise cu 60% mai multe primării faţă de prima ediţie, au anunţat organizatorii. Timp de 6 luni, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2014, autorităţile locale înscrise în competiţie trebuie să dovedească faptul că au cel mai performant sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje la nivel naţional.
Potrivit organizatorilor, Eco-Rom Ambalaje, cele 46 de municipii şi oraşe înscrise la ediţia a III-a a „Oraşului Reciclării” sunt: Adjud, Aiud, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov, Brăila, Sectorul 6 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Câmpia Turzii, Câmpina, Călăraşi, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Făgăraş, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Secuiesc, Tulcea, Vaslui şi Zalău.
Criteriile care stau la baza evaluării sunt, printre altele, calitatea serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje (însemnând accesul populaţiei la containerele colorate, aspectul acestora şi corectitudinea depunerii separate a deşeurilor în containere), cantitatea de deşeuri colectate separat pentru fiecare locuitor şi campaniile de conştientizare şi mobilizare a populaţiei pentru a separa deşeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor 6 luni de competiţie.
Câştigătorul competiţiei va primi Marele Premiu ce constă într-un un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spaţiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deşeuri reciclabile. În plus, în premieră anul acesta, Eco-Rom Ambalaje va premia municipalităţile clasate pe locul al II-lea şi al III-lea. Ocupantul locului al doilea pe podiumul competiţiei se va bucura timp de o săptămână de vizita autocarului high tech din cadrul programului educaţional „Laboratorul Verde al Reciclării”, prin care elevii claselor a III-a vor învăţa, într-un mod dinamic şi creativ, despre importanţa colectării separate pentru protejarea mediului. De asemenea, municipalitatea care va obţine locul al III-lea va beneficia de o campanie de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa separării deşeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro.

Ne implicăm?

Aşteptăm să vedem care sunt măsurile luate de administraţia locală pentru a nu ne face de râs în această competiţie, dar şi pentru a face din Galaţi un oraş foarte curat şi civilizat. Dacă vor vedea că Primăria, Ecosal, dar şi celelalte instituţii care au atribuţii în acest domeniu, cum ar fi cele de protecţie a mediului, se vor implica, poate că şi gălăţenii vor pune umărul la curăţarea oraşului dar şi la protejarea mediului. Un rol important îl pot avea ONG-urile şi instituţiile de învăţământ, dar, după cum spuneam, semnalul trebuie dat de autorităţile locale, fără de care reciclarea nu poate fi realizată decât până la un punct.
Nu ştim ce şanse are Galaţiul să câştige competiţia "Oraşul Reciclării 2015", mai ales că în cursă s-au înscris câteva localităţi despre care se ştie că în trecut au dat dovadă de o mobilizare fantastică şi care colectează cu adevărat selectiv deşeurile, nu doar de faţadă. Galaţiul mai are mult de muncit, pentru că în prezent nu are containere de colectare selectivă în toate zonele, acolo unde există nu este asigurată securitatea împotriva furtului şi vandalismului iar populaţia încă mai are de învăţat la capitolul protecţie a mediului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu