Acuzaţii de malpraxis în cazul copilului de 2 ani decedat după ce a înghiţit o boabă de porumb

Duminică, 16 Iulie 2017 00:45
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Anchete pe bandă rulantă după ce, luni, un copil de 1 an şi 8 luni a murit sufocat cu boabe de porumb. Ştefan, un copil de 1,8 ani din Tecuci, a înghiţit în timp ce se juca în curtea unui vecin alături de mamă, nişte boabe de porumb. Cum casa era aproape de spital, părinţii l-au dus direct la Spitalul din Tecuci. Acolo ar fi apărut problema  majoră  care ar fi dus la moartea celui mic, crede familia. Ei spun că micuţul nu a fost tratat drept urgenţă medicală. A fost investigat, dar apoi li s-a spus că nu e nimic grav, să îi dea apă să bea şi să mai stea vreo câteva ore cu el să vadă cum elimina bobul înghiţit. Nici numele nu l-ar fi trecut corect pe foaia de observaţie.  ”Când au ajuns la spital, la Tecuci, au intrat direct la camera de gardă. Acolo erau doar asistentele, a fost chemat medicul de gardă, l-a văzut medicul de gardă, acesta a mers cu el la radiografie, a văzut filmul de la radiografie şi dânsul, domnul doctor, a zis că el nu vede nimic, dar să stea liniştiţi. Ca sfat: să stea liniştiţi vreo două trei ore şi că nu se va întâmpla nimic. Nu le-a precizat unde să stea, aşa că au crezut că trebuie să se întoarcă la camera de gardă, crezând că acolo trebui să aştepte, iar acolo asistenta le-a spus să meargă afară să stea, să îi dea apă să bea până trece perioada asta să vedem ce se întâmplă. Nu au considerat o urgenţă, dacă o considerau o urgenţă cred că ei chemau ambulanţa, nu noi, familia. Ce fac, din curtea spitalului eu sun la ambulanţă? Starea copilului a fost aceeaşi de la Tecuci şi până la Galaţi a fost aceeaşi, tot timpul. Pe noi ne-au pus să aşteptăm două-trei ore, dar dacă tu vezi că al tău copil tău se sufocă, respiră greu şi îl vezi că plânge, tu ce ai face? Familia a decis să plece spre Galaţi, am fost acuzaţi că nu am sunat la ambulanţă, dar din curtea spitalului să sun la ambulanţă? Am fost puşi să aşteptăm. Domnul doctor Teodoru Dragoş le-a spus părinţilor, ca sfat, să stea liniştiţi, ieşiţi la aer şi nu o să fie nimic. Apoi a venit asistenta şi le-a să îi dea apă copilului ca boaba de grăunţă să alunece în stomac şi totul va fi bine”, a spus  Constantin Vârlănuţă, unchiul copilului mort.  Ajuns la Spitalul de Copii Galaţi, adus cu maşina copilul era conştient. Aici a fost o mai mare mobilizare de forţe, dar inexplicabil, spun rudele, copilul care era conştient  deodată a decedat. Şi aici familia ar vrea să ştie de ce medicii au spus că cel mic a fost adus în stare gravă dacă nu era aşa. La Spitalul de Copii s-a făcut anchetă, dar din punctul lor de vedere au făcut tot ce a fost omeneşte posibil. Se aşteaptă decizia anchetorilor care au preluat cazul. În schimb rudele deşi nu acuza ceva, vor să înţeleagă de ce a durat atât să fie investigat, iar elicopterul SMURD nu a fost chemat mai repede.  Din păcate. când echipajul venise să preia copilul acesta a decedat. Conducerea spitalului tecucean are o altă opinie despre caz. S-au făcut toate investigaţiile. dar nu s-a văzut niciun bob de porumb, nicio obstrucţie. În plus, familia ar fi luat copilul din Urgenţă cu tot cu acte fără să anunţe. Oricum  şi la Spitalul Tecuci s-a demarat o anchetă.  ”A fost chemat medicul de gardă pe linia chirurgicală, dr. Teodoru Dragoş, care a venit instantaneu la caz. A fost consultat pe moment, a fost consultat la plămâni, i s-a făcut laringoscopie de către domnul doctor. Nu s-a identificat nimic, nici un corp liber la laringoscopie sau la examenul clinic. În acelaşi moment a plecat cu copilul către Radiologie, i s-a făcut radiografie pulmonară, radiografie care există în spital. A fost citită de medicul chirurg şi de cel radiolog prezent la serviciu, plămânii erau perfect curaţi, nu aveau semne de obstrucţie pulmonară şi din declaraţiile domnului doctor i s-a recomandat să stea sub observaţie o oră - două timp în care să îl reevalueze dacă i se schimbă starea. Copilul era agitat şi plângea“, a explicat managerul Spitalului Tecuci, dr. Claudiu Zara. Doctorul Dragoş Teodoru nu a putut fi contactat.  Cu toate explicaţiile managerului nu se înţelege cum, deşi nu s-ar fi văzut nimic la investigaţii, câteva ore mai târziu copilul murea la Galaţi, iar pe certificatul medico-legal era trecut asfixie cu un corp străin. Rudele au depus vineri o nouă plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, acolo unde există de la decesul copilului o anchetă pentru ucidere din culpă. Au venit tot vineri şi  la Comisia de Malpraxis a Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi şi au depus plângere. Rezultatul anchetei DSP va fi gata cel mai probabil în trei luni. Familia nu vrea decât să i se explice de ce, mai ales la Spitalul din Tecuci, li s-a spus că micuţul nu are nimic ca , mai apoi, să moară câteva ore mai târziu la Galaţi. Ei cred că dacă din start vreun cadru medical cerea ajutor pe numărul de urgenţă copilul era urcat în elicopter atunci, iar acum trăia. Nu vor nimic, nu acuză direct pe nimeni, dar adevărul trebuie să îl afle. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu