Cronică: “Familii”- spectacol de teatru sau realitate?

Marți, 14 Noiembrie 2017 09:38
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pe plan naţional, criza familiei a luat amploare după 1989, ca un efect al libertăţii prost înţelese de români. Sub larga umbrelă a libertăţii au apărut comportamente deviante promovate şi amplificate de-a lungul anilor, comportamente copiate în special de la ţările "civilizate". Acestor cauze se adaugă situaţia materială în general precară ce a avut ca efect scăderea natalităţii, creşterea ratei divorţurilor şi a abandonurilor si creşterea numărului celor plecaţi la muncă în străinătate. „Familii” e un spectacol care pune sub lupă probleme actuale de interes social general, precum homosexualitatea, adopţia, abuzul fizic şi psihic, lipsa de comunicare. „Familii” este testimoniul celei mai strânse legături între oameni. Şi totuşi, ce reprezintă o familie în ziua de azi? Aceste teme sunt des abordate prin seminarii pretenţioase, conferinţe şi sesiuni de dezbateri cu titluri lungi şi complicate, iar in acest spectacol sunt puse pe scenă şi se transformă într-o demonstraţie dramatică, perfect realistă. Ce poate fi mai trist decât să vezi doi fraţi vitregi nevoiţi să convieţuiască împotriva voinţei lor, o tânără mamă care se confruntă cu alcoolismul soţului ei, un frate şi-o soră care se reîntâlnesc cu ocazia decesului mamei lor, un cuplu tânăr care trece prin momente de criză? Prin acest proiect, regizorul Eugen Jebeleanu caută să pună întrebări spectatorului, să îi trezească spiritul critic şi civic şi să îl facă să reflecteze asupra unor preconcepţii sau etichetări de excluziune sociala. Spectacolul chestionează conceptul de familie integrat în actualitatea secolului XXI. Urmărind evoluţia acestor familii distincte, se pun sub lupă probleme actuale de interes social general, precum homosexualitatea, adopţia, abuzul fizic şi psihic, lipsa de comunicare. Este familia de azi în pericol? M-aş bucura să pot spune că nu. Din păcate, realitatea de zi cu zi este una din ce în ce mai nefavorabilă. Poate în zilele noastre nu mai putem vorbi despre familia clasică: o femeie, un bărbat şi copiii lor. Putem vorbi însă despre tradiţionalele valori precum înţelegerea, respectul, învăţarea. Dar, mai ales, vorbim despre un ingredient fără de care nu se poate: dragostea.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu