Iulia Şchiopu expune la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi Recomandat

Joi, 17 Mai 2018 16:35
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi invită gălăţenii vineri, 18 mai 2018, de la ora 18:00, la vernisajul expoziţiei "Între timp", semnată de Iulia Şchiopu.
"Iulia Şchiopu s-a născut pe 4 februarie 1968, la Braşov. Pasionată de pictură încă din copilărie, a studiat-o câţiva ani la Şcoala de Artă din oraş, la recomandarea profesorului de desen. Părinţii au sfătuit-o să-şi aleagă o şcoală «serioasă», astfel că, în 1993, Iulia a absolvit Facultatea de Mecanică, secţia Mecanică Fină, specializarea «Aparatură biomedicală», în cadrul Universităţii «Transilvania» Braşov. Totuşi, pasiunea a învins, Iulia Şchiopu nerenunţând la pictură. Are deja mai multe expoziţii personale, a câştigat Marele Premiu la concursul naţional «E Visual Art» (2016), dar a creat şi afişe pentru festivaluri de teatru, sau coperţi şi ilustraţii de carte, printre care: «Efectul pervers» de Petronela Rotar (2016), «Logodnica» de Doina Ruşti (2017), «Survivre malgre le bonheur» de Radu Bata (2018, Franţa)", se arată în comunicatul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu