Jandarmii şi militarii gălăţeni au plantat copaci în comuna Vânători

Luni, 16 Aprilie 2018 15:43
Publicat în Comunitate

Două acţiuni de plantare de copaci au avut loc sâmbătă dimineaţă, 14 aprilie 2018, ambele în comuna Vânători. Prima dintre aceste acţiuni a fost realizată de jandarmii gălăţeni, specialiştii Direcţiei Silvice Galaţi şi a Ocolului Silvic Galaţi. Astfel, jandarmii care au vrut să marcheze astfel Anul Centenar printr-o acţiune comună de împădurire a unei zone tinere situată la marginea Pădurii Poligon, de pe raza localităţii Odaia Manolache, şi-au luat în ajutor şi copiii. „Nu suntem la prima acţiune de acest gen, însă, suntem bucuroşi că am avut şansa să sădim alături de copiii noştri, stejari, unii dintre cei mai falnici şi nobili arbori, cu o durată de viaţă seculară, aşa cum ne dorim să fie şi naţia română. Jandarmeria Galaţi va mai participa la astfel de acţiuni, pentru a marca Anul Centenar aşa cum se cuvine, de această dată în perioada de toamnă deoarece cu această ocazie a fost marcată şi încheierea activităţii de împădurire de primăvară a Direcţiei Silvice Galaţi”, a precizat Cătălin Mircea Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

La scurt timp după ce această acţiune a luat sfârşit, o alta a debutat într-o altă zonă a comunei Vânători. La aceasta acţiune, intitulată „Pădurea Centenarului”, pusă la cale de Asociaţia Tinerii şi Viitorul, în colaborare cu Consiliul Judeţean Galaţi, Primăria Comunei Vânători, Romsilva Galaţi, Asociaţia ”Ecogal” şi Şcoala de Şoferi Aviaţia Galaţi, au luat parte 100 de militari de la Batalionul 284 Tancuri ”Cuza Vodă” Galaţi, Batalionul 300 Infanterie ”Sf. Andrei” Galaţi, Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi Brăila, Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi Galaţi, Penitenciarul Galaţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Centrul Militar Judeţean Galaţi. În total, la această acţiune au fost plantaţi 100 de puieţi de stejar, câte unul pentru fiecare an de la marea Unire din 1918.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu