La vară, cald şi bine, dar la robinete tot apă caldă la preţ înzecit vom avea

Vineri, 17 Februarie 2017 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liberalizarea preţului la gazele din producţia internă naşte multe discuţii privind preţul ce urmează a fi plătit în special de consumatorii casnici. Chiar dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) transmite comunicate de presă prin care încearcă să liniştească populaţia că preţul gazelor suportat de consumatorii casnici nu va creşte foarte mult, viaţa gălăţenilor care beneficiază de agent termic în sistem centralizat nu va fi tocmai ieftină.
Concret, informaţiile transmise de ANRE arată că ”în ceea ce priveşte piaţa gazelor naturale, odată cu finalizarea procesului de liberalizare la 1 aprilie 2017 şi în funcţie de evoluţia preţului la gazele din producţia internă, care ar putea ajunge la 68-72 lei/MWh faţă de 60 lei/MWh, cât este în prezent, va avea loc o modificare de preţ cu aplicabilitate de la acea dată de sub 10%, estimarea noastră la acest moment fiind de 5-6%. Consumatorii casnici finali nu vor resimţi în facturi un impact consistent întrucât, în perioada verii şi până aproape de sfârşitul lunii noiembrie, consumul de gaze este unul foarte scăzut. Consumatorul casnic are un coş de consum cu gaze de producţie internă, gaze din depozite în timpul iernii şi gaze de import, iar dacă acest coş va fi structurat în aşa fel încât să avem cel mai mic preţ, acest lucru nu poate fi decât în favoarea consumatorului casnic”.
Cu toate acestea, în municipiul Galaşi situaţia nu stă chiar aşa, deoarece, indiferent cât consumă gălăţenii, producătorul de energie termică în sistem centralizat, Electrocentrale SA, facturează o cantitate mult mai mare întrucât ArcelorMittal nu poate produce sub o anumită capacitate, care este cu mult mai mare decât necesarul de consum. În fiecare an, acest sistem de furnizare a apei calde a generat pierderi imense. Anul trecut, oraşul a consumat doar aproximativ 10% din cantitatea livrată de agent termic. Aşadar, Calorgal facturează şi încasează de la asociaţiile proprietari doar o mică parte din preţul total al facturii emise de Electrocentrale, iar diferenţa este plătita din bugetul muncipalităţii. Se poate concluziona cu uşurinţă că municipiul Galaţi suportă din buget o sumă ce se ridică la aproximativ 2.000.000 lei/lună de vară pentru apa caldă ce se învârte prin conducte fără a fi consumată de cetăţeni.
Situaţia este cu atât mai complicată cu cât lanţul energiei termice în Galaţi este complicat. Fără a furniza agent termic, Electrocentrale se va închide în scurt timp. În acelaşi timp, soluţiile propuse în strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi 2017 - 2030 (despre care am scris aici: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/noua-strategie-de-alimentare-cu-energie-termica-a-galatiului.html
şi aici: http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/electrocentrale-prefera-varianta-incalzirii-centralizate,-prin-modernizarea-sistemului-actual.html ) nu vor putea fi puse în practică până la vară.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu