Peste 600 de cereri de azil, înregistrate la Galaţi, în anul 2017

 
Joi, 18 Ianuarie 2018 16:52
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil (.R.P.C.S.A.) Galaţi, în cursul anului 2017, au gestionat procesele de înregistrare şi soluţionare a cererilor depuse de străini pentru acordarea protecţiei internaţionale din partea statului român şi au derulat programe de integrare în societatea românească pentru beneficiarii unei forme de protecţie, competenţa teritorială a centrului întinzîndu-se pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi Bacău.
La nivelul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil (C.R.P.C.S.A.) Galaţi, au fost depuse 662 de cereri de azil, în creştere faţă de anul trecut, ca urmare a trecerilor frauduloase a frontierelor în zona de Vest şi de Sud a ţării, dar şi ca urmare a intrărilor ilegale cu ambarcaţiuni pe Marea Neagră. Dintre acestea, peste 340 de persoane care au depus cereri de azil la C.R.P.C.S.A. Timişoara, precum şi peste 120 de persoane care au depus cereri de azil la Serviciul pentru Imigrări Constanţa, au fost transferate şi cazate la C.R.P.C.S.A Galaţi pentru continuarea procedurii privind soluţionarea cererii de azil.
Totodată, au fost transferate 80 de persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională în conformitate cu Deciziile Consiliului UE. Toate aceste persoane au beneficiat de cazare şi asistenţă atât pe durata derulării procedurii de azil, cât şi a derulării programului de integrare.
A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil şi respectat principiul nereturnării, iar toate persoanele care au solicitat azil precum şi cele care au primit protecţie internaţională au beneficiat de documente de identitate şi, la solicitarea acestora, de documente de călătorie.
Majoritatea străinilor care au solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român provin din state precum Irak, Siria, Iran, Pakistan, Afganistan, India, R.D. Congo sau Burundi.
În cursul anului 2017, în urma soluţionării cererilor de protecţie internaţională în etapa administrativă, în 377 de cazuri a fost acordată o formă de protecţie. Astfel, în cazul a 274 de străini a fost recunoscut statutul de refugiat şi pentru 103 a fost acordată protecţie subsidiară. Din totalul persoanelor care au dobândit o formă de protecţie, în perioada de referinţă, 294 au solicitat includerea în programele de integrare derulate sub coordonarea C.R.P.C.S.A. Galaţi. Pe linia procedurii de determinare a statului membru responsabil cu analizarea cererilor de azil depuse de solicitanţii de protecţie internaţională, au fost transmise 146 cereri către alte state membre ale Uniunii Europene.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu