Acuzaţii din partea sindicatului: Dezmăţ pe banul public la Primăria Galaţi |
|
|
|
|
Scris de Magda CONDOS | Joi, 29 Iulie 2010
Afisari: 1207 | Comentarii: 4 ( 5 Voturi ) |
|||
|
Liderul sindicatului funcţionarilor publici din Primăria Galaţi, Marcel Gurzu, critică modul în care au fost făcute angajările şi modul în care au fost recompensaţi financiar şefii din Primărie în perioada 2006-2008. Acesta consideră că risipa de bani publici a dus la situaţia actuală, în care trebuie daţi afară simplii funcţionari, în timp ce şefii vor rămâne pe posturile călduţe. Gurzu are şi o propunere: reducerea cu două treimi a posturilor de conducere, prin această măsură diminuându-se semnificativ cheltuielile cu salariile şi, implicit, numărului de persoane ce urmează a fi disponibilizate. Chiar în perioada în care se discută despre reducerea de personal în administraţia publică locală - una dintre instituţiile în care ar urma să se facă disponibilizări fiind Primăria Galaţi -, liderul Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul Aparatului Propriu de Specialitate al Primăriei, Marcel Gurzu, a transmis un comunicat de presă prin care semnalează o serie de nereguli privitoare la cheltuirea banului public şi la modul în care au fost recompensaţi angajaţii cu funcţii de conducere în perioada 2006-2008. În comunicatul de presă se arată următoarele: ”În urma situaţiei financiare apărute la nivel naţional şi subliniate în mod expres şi accentuat de către Guvernul României, dorim să scoatem în evidenţă unele aspecte ilegale petrecute în cadrul Primăriei muncipiului Galaţi privind veniturile salariale acordate persoanelor cu funcţii de conducere din Primăria Galaţi, ce au generat dezbateri publice care au condus la măsurile luate de Guvernul României privind diminuarea salariilor cu 25% şi reducerea de personal în sistemul bugetar. Dorim să facem precizări pentru o informare corectă a cetăţenilor municipiului Galaţi în legătură cu modul de cheltuire a banului din bugetul local. De când a fost ales ca primar al municipiului Galati, domnul Dumitru Nicolae a angajat în cadrul Primariei municipiului Galaţi un număr de 230 de persoane, din care 100 în perioada 2007-2008, ceea ce reprezintă 50% din numărul de angajaţi ai Primăriei. Dintre aceste persoane, doar o treime îndeplineau la data angajării condiţiile de pregătire profesională în specialitate, în domeniul postului ocupat. Aceste angajări au dus la dublarea numărului de salariaţi în Primăria municipiului Galaţi şi crearea unei organigrame supradimensionată şi implicit înfiinţarea în mod artificial şi nejustificativ de noi posturi de conducere. Acesta este unul din motivele principale care au dus la creşterea exponenţială a cheltuielilor cu salarizarea efectuate din bugetul local”.
|
|||
| Alte articole din categoria: Deschidere |
Editorial
|
Scris de Nelu STAMATE Dintr-un anumit punct de vedere, ultima măsură anunţată de guvern în privinţa metodei de impozitare a drepturilor de autor pare să fi fost primul lucru normal pe care l-a făcut actualul executiv remaniat. Să ... |
|
A: 25 C: 0
|
Actualitate Nationala
|
Rulota, soluţia lui Traian Băsescu pentru ţiganii nomazi
Scris de N. S. S. "În primii 500 de romi repatriaţi, nu a fost niciun infractor. Este clar că efortul nostru este să nu afectăm relaţia cu Franţa, avem parteneriat strategic. Nu le dau dreptate guvernanţilor francezi. Dar nu p ... |
|
A: 33 C: 0
|
Mapamond
|
Iranianca Sakineh Ashtiani va fi omorâtă cu pietre vineri
Scris de M. A. S. Sute de mii de oameni din întreaga lume s-au mobilizat în ultimele luni pentru salvarea vieţii femeii din Iran, de 42 de ani, Sakineh Ashtiani, care urmează să fie omorâtă cu pietre, fiind acuzată de adulter. ... |
|
A: 98 C: 0
|
Mozaic
|
Frumuseţea femeii, demonstrată printr-o ecuaţie
Scris de N. S. S. Sex-appealul unei femei e direct proporţional cu mărimea taliei raportată la dimensiunea şoldurilor, scrie dailymail.co.uk. Cercetătorii au descoperit că raportul dintre cele două măsuri face diferenţa dintr ... |
|
A: 52 C: 0
|
Sondaj de opinie
VREMEA
CURS VALUTAR
Curs Valutar
| BNR.ro | 10-Sep-2010 | |
![]() |
EUR | 4.2723 |
![]() |
GBP | 5.1861 |
![]() |
MDL | 0.2716 |
![]() |
USD | 3.3569 |
![]() |
XAU | 134.7410 |
HOROSCOP
Horoscop
Campanii umanitare
După cum se ştie, pe 19 august Primăria Galaţi a dat startul celei mai mari operaţiuni de demolare a chioşcurilor amplasate pe trotuare, care nu au contracte încheiate cu municipalitatea,...
Posta redactiei
Vă invităm să acţionăm împreună pentru stoparea de urgenţă a unui fenomen care capătă în fiecare zi dimensiuni nebănuite, putând genera consecinţe grave asupra cetăţenilor şi...










Comentarii
pai ce faci, dupa ce mazgalesti cateva randuri la computer, la final, pentru ca nici tu nu mai intelegi nimic din materialul insailat ne dai trimitere la o alta publicatie?
RSS pentru acest articol.