BNR intenţionează să angajeze specialişti români din străinătate

 
Marți, 26 Septembrie 2017 00:36
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Banca Naţională a României (BNR) lansează programul Brain Regain, pentru selectarea specialiştilor români din străinătate, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul instituţiei. "BNR pune la dispoziţia specialiştilor români, care lucrează în străinătate, posturi de înaltă competenţă în următoarele arii de specialitate ale băncii centrale: politică monetară, modelare şi prognoze macroeconomice, stabilitate financiară, reglementare şi autorizare, operaţiuni de piaţă, studii economice, relaţii internaţionale şi rezoluţie bancară. Dacă aveţi minimum 5 ani experienţă profesională relevantă, obţinută în străinătate, în cadrul unor instituţii financiare internaţionale, bănci centrale, bănci comerciale, instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare, Banca Naţională a României vă oferă posibilitatea valorificării experienţei în ţară, prin angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată", se arată în anunţ. Posturile disponibile prin Programul "Brain Regain" — 2017, condiţiile specifice de participare şi calendarul procesului de selecţie vor fi publicate până la data de 1 octombrie 2017. Conform BNR, înscrierea se face prin transmiterea pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. a unui curriculum vitae (model european), scrisoare de intenţie, diplomă de master şi/sau doctorat (după caz), alte diplome şi certificate care atestă pregătirea, cartea de identitate/paşaport, documente care să ateste experienţa profesională în străinătate şi recomandări din partea angajatorului sau din partea unor profesori/specialişti de renume, după caz. Candidaţii selectaţi după prima etapă vor transmite prin e-mail un eseu întocmit în limba engleză (6.000-8.000 de cuvinte), în termenul solicitat de Comitetul de administrare a Programului. În urma acestei etape, vor completa on-line un chestionar psihometric. Interviul final va fi susţinut în prezenţa membrilor Comitetului de administrare a Programului, la sediul Băncii Naţionale a României din Bucureşti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu