Marius Nica: "România va termina anul cu o absorbţie de 5% a banilor europeni"

 
Joi, 21 Decembrie 2017 00:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România va termina anul cu o absorbţie de 5% a banilor europeni, reprezentând 1,23 miliarde euro, a declarat, recent, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica.
"România va termina anul acesta cu un procent de 5% absorbţie. Comisia Europeană va rambursa până în 31 decembrie sumele pe care le-am trimis la Buxelles. Este un rezultat mulţumitor dacă ne raportăm la evoluţia anului 2016. Estimez că vom avea 1,24 miliarde euro la finalul anului. Este un rezultat care nu ne satisface în perspectiva anului 2018. Per total, împreună că Politica Agricolă Comună, procentul de absorbţie la sfârşitul anului va fi undeva la 10%", a spus Nica.
El a precizat că cifra de 1,1% anunţată de Comisia Europeană reprezenta o situaţie la nivelul lunii august.
România a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020, reprezentând 400,4 milioane euro, în condiţiile în care state precum Bulgaria şi Polonia au avut 7,5%, respectiv 6,5%, potrivit datelor Comisiei Europene, transmise, săptămâna trecută, la solicitarea Agerpres.
Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv 241,9 milioane euro.
Ţările care au cheltuit mai puţin decât România din fondurile structurale şi de investiţii sunt Austria, cu 0,3%, şi Irlanda, cu 0,9%. Conform datelor Comisiei Europene, pe primul loc ca procent de cheltuieli din suma totală alocată se află Portugalia — cu 10,9%, Lituania — cu 9,1% şi Estonia — cu 8,4%.
Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, a declarat recent, la Oradea, că în 2023 România va fi dată drept exemplu în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene şi a apreciat că procentul perioadei 2007-2013, de 88-89%, "nu este unul rău".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu