Rezervele valutare ale BNR au urcat cu 1,8%, la 33,9 miliarde euro, în octombrie

 
Luni, 06 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) se situau la nivelul de 33,932 miliarde de euro, faţă de 33,320 miliarde de euro la 30 septembrie 2017, în creştere cu 1,8%, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, recent, AGERPRES.
În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 1,961 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1.000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; ieşiri de 1,349 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Conform BNR, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,649 miliarde de euro.
De asemenea, în comunicat se menţionează că rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2017 au fost de 37,581 miliarde de euro, faţă de 36,959 miliarde de euro la 30 septembrie 2017.
Potrivit BNR, plăţile scadente în luna noiembrie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 161 milioane euro.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu