“Artistul Dunării 2017” - concurs internaţional şcolar

 
Luni, 08 Mai 2017 00:10
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Organizat în comun de către Parteneriatul Global al Apei Europa Centrală şi de Est (GWP CEE) şi Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunăre/ Internaţional Commission for the Protection of the Danube River (ICPDR), concursul internaţional şcolar încurajează copiii şi tinerii să acorde o mai mare atenţie râurilor, lacurilor, apelor costiere din zonă, să capete o experienţă reală, ideal vorbind, şi să reflecte la ceea ce înseamnă mediul natural pentru fiecare din ei.
Elevii din toate şcolile, ONG-uri axate pe protecţia mediului, centre şi asociaţii ale copiilor din întreg Bazinul Dunării, cu toţii sunt invitaţi să creeze lucrări artistice care celebrează ecosistemul Dunărea şi să particpe la Concursul „Artistul Dunării 2017”.
Începând cu 2004 acest concurs ambiţios derulat în 14 ţări a mobilizat mii de copiii din bazinul Hidrografic al Dunării. Bugetul total, la nivel de B.H.Dunăre, este de 17.000 EUR (1.100 EUR pentru organizarea fazei naţionale a concursului.
Participanţii trebuie să aibă vârsta între 6 şi 16 ani, să fie dintr-o ţară din Bazinul Dunării (Germania, Austria, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Bosnia and Herzegovina, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, Rep. Moldova şi Ucraina). Concursul se desfăşoară pe două nivele: naţional şi internaţional. Odată selecţia făcută la nivel naţional, urmează faza internaţională. Termenul limită de trimitere a lucrării premiată naţional este 20 iulie 2017.
Pentru înscrierea în concurs, profesorii şi persoanele individuale sunt încurajaţi să se deplaseze la malul unui râu, ideal ar fi la Dunăre sau la un afluent al său, şi să creeze o lucrare artistică cu mesaj ecologic utilizând materialele găsite la faţa locului. Tema pentru anul acesta este “Implicare pentru o Dunăre mai curată”/Get active for a cleaner Danube!”. Odată lucrarea terminată, copiii sau cadrul didactic însoţitor trebuie să o fotografieze şi să o trimită la organizatorul naţional. În ediţia din anul acesta s-a introdus o subcategorie specială, filmul video. Concurenţii sunt rugaţi să creeze un filmuleţ de 1 minut care să transmită un mesaj puternic axat pe tema concursului.
Premiile naţionale variază de la o ţară la alta, deci participanţii sunt încurajaţi să ia legătura cu organizatorul din ţara respectivă pentru detalii. La nivel internaţional, lucrările câştigătorilor vor fi evaluate de un juriu internaţional compus din reprezentanţi ai tuturor ţărilor sub egida ICPDR (un reprezentant pe ţară).
Autorii celei mai bune lucrări artistice internaţionale va fi încoronat drept “Artistul Dunării 2017” şi va fi răsplătit cu un premiu motivant, precum un aparat de filmat şi/sau alte „gadget-uri” legate de elementul apă.
În România, organizatori sunt Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, coordonator Petruţa Moisi, şi Parteneriatul Global al Apei, România (GWP Ro).

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu