270 de persoane au fost tratate la Centrul de Permanenţă din Galaţi

Vineri, 27 Octombrie 2017 10:55
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul de Permanenţă al Primăriei Galaţi deschis în Galaţi, pe str. Drumul Viilor, a avut  până acum circa 270 de pacienţi. Nu este vorba doar despre gălăţenii care au venit la Centru, dar şi de persoane din alte judeţe, cum ar fi Iaşi ori Vaslui, sau persoane din comunele limitrofe oraşului Galaţi, cum ar fi Frumuşiţa, Vânători, Toflea sau Costache Negri. "Centrului de permanenţă i se poate adresa oricine necesită asistenţă medicală primară sau are o urgenţă medico-chirurgicală, în limitele competenţei unui medic de familie. Nu contează dacă pacientul este sau nu asigurat. Centrul este deservit de 19 medici de familie şi de şapte asistenţi. Este vorba de medici cu experienţă, dar şi de asistenţi cu experienţă în secţii ca ATI, Unitate de Primire Urgenţă sau din cadrul Ambulanţei. Deocamdată cele mai multe prezentări au fost din partea vârstnicilor de la  peste 60 la 70 de ani. Au fost deocamdată 58 de prezentări, tot mai multe, 43, au fost şi la categoria de vârstă 18-60 de ani. Au necesitat servicii medicale în Centru şi sugari, copii între 2 şi 6 ani şi persoane peste 70 până la 80 de ani. În general prodomină administrările de medicamente, perfuzabile sau intramuscular, făcute pe baza unor recomandări primite de la medicii de familie. Nu au lipsit cazuri de alergodermii, traumatisme diverse, plăgi tăiate  şi, în ultima vreme, frecvent stări febrile şi viroze respiratorii. Au fost solicitări de monitorizare a tensiunii arteriale primite din partea persoanelor hipertensive sau de efectuarea unor pansamente pentru diverse traumatisme. Pacienţii primesc medicaţie din trusa de urgenţă a centrului, cheltuielile sunt suportate de Primăria Galaţi. Odată trataţi pacienţilor li se eliberează o adeverinţă pe care trebuie să o ducă, a doua zi, medicului de familie sau, în funcţie de patologie, un bilet de trimitere către un medic specialist", a precizat dr. Costinela Georgescu, directorul Serviciului de Asistenţă Medicală al Primăriei Municipiului Galaţi. Centrul, a cărei funcţie este degrevarea camerelor de gardă a spitalelor este deschis în zilele lucrătoare de la orele 15:00 până la ora 08:00 dimineaţa, iar  în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi zilele declarate libere, de la 08:00 dimineaţa până a doua zi la aceeaşi oră.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu