A doua zi de proteste la societatea de furnizare a agentului termic Calorgal

 
Joi, 26 Octombrie 2017 11:23
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproximativ 70 de angajaţi ai societăţii de distribuţie a agentului termic Calorgal Galaţi au încetat în dimineaţa aceasta, joi, 26 octombrie 2017, lucrul şi protestează, pentru a doua zi consecutiv, în curtea societăţii, nemulţumiţi de întârzierea plăţii salariilor şi nivelul scăzut al acestora.
Salariaţii reclamă că nu şi-au primit salariile de două luni, în timp ce directorul societăţii Calorgal, Marian Alexandru, dar şi alţi directori şi-au primit banii. Protestatarii cer demiterea directorului şi o mai mare transparenţă a administraţiei în privinţa programului de disponibilizări, preconizat a se opera de anul viitor.
Manifestanţii scandează "Demisia" şi au afişat pancarte inscripţionate cu mesajele: "Vrem conducere competentă", "Vrem transparenţă, dialog".
Furnizarea agentului termic în sistem centralizat în municipiul Galaţi ar trebui să fie demarată de la 1 noiembrie, însă angajaţii Calorgal ameninţă că nu vor porni punctele termice dacă nu îşi vor primi banii.
O delegaţie a manifestanţilor a fost primită de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Edilul a declarat miercuri că salariaţii Calorgal vor primi săptămâna viitoare salariile restante.
Societatea de distribuţie a agentului termic Calorgal numără aproximativ 460 de angajaţi.
În Galaţi sunt în jur de 98.000 de apartamente, însă doar aproximativ 20.000 mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu