Acţiune de amploare pe şoselele gălăţene

Vineri, 24 Noiembrie 2017 14:25
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

50 de permise de conducere au fost reţinute şi 437 de sancţiuni au fost aplicate, în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru creşterea siguranţei rutiere. Ieri, de la ora 12 şi până la ora 20, poliţiştii gălăţeni, sub coordonarea Direcţiei Rutiere au acţionat pe principalele artere de circulaţie din judeţ, pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic şi depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză.
În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 437 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 427 pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, 96 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 30 pentru traversare neregulamentară pietoni, 26 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 4 pentru abateri săvârşite de biciclişti în trafic. Au fost reţinute, în vederea suspendării, 50 permise de conducere, dintre care 18 pentru neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor, 7 pentru neacordarea priorităţii de trecere a vehiculelor care au acest drept, 1 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului, 11 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reţinute 26 certificate de înmatriculare. Acţiunea a beneficiat de participarea a 16 poliţişti rutieri, din judetele Tulcea, Vrancea, Buzău, Brăila şi Vaslui. Datorită prezenţei active a poliţiştilor în teren, pe toată perioada desfăşurării acţiunii, în judeţul Galaţi nu a fost înregistrat niciun accident rutier.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu