Centrul Cultural „Dunărea de Jos” invită gălăţenii la Târgul meşterilor populari

 
Vineri, 24 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” invită gălăţenii şi în acest an, în cadrul Sărbătorilor Galaţiului organizate de Primăria Municipiului Galaţi, la Târgul de Sfântul Andrei, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie 2017, în deschiderea tradiţiilor de iarnă care însoţesc, la români, luna decembrie. Ajuns la a XVII-a ediţie, evenimentul reuneşte la Galaţi meşteri populari şi artizani din toate zonele etnofolclorice şi va fi găzduit de Shopping City Galaţi. Meşterii aduc lemn cioplit din Vâlcea şi Colibaşi, de peste Prut, ceramică tradiţională de Horezu şi Braniştea şi ceramică medievală de la Baia Mare. Cei aflaţi în căutarea unor piese vestimentare sau accesorii care să le completeze ţinuta şi să îi confere personalitate, vor găsi pielărie şi cojocărie din Grumăzeşti Neamţ, din Ruginoasa şi din Colibaşi, ţesături, ii, costume şi ştergare din Neamţ, Bistriţa, Breaza şi de la Hanu Conachi sau podoabe de la Roman. Nu lipsesc ouăle încondeiate (Moşna Iaşi), picturile, figurinele, păpuşile şi alte obiecte decorative, dar nici mierea, turta dulce şi dulceţurile preparate tradiţional. Artiştii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Ansamblul Folcloric ”Doina Covurluiului” şi elevii claselor de folclor ai Şcolii de Arte şi grupuri folclorice din judeţ, vor şi ei prezenţi la sărbătoare. Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00 - 22.00, iar spectacolul de deschidere va avea loc joi, 30 noiembrie 2017, la ora 15.00, în interiorul Shopping City Galaţi. În celelalte zile de târg, gălăţenii se pot bucura de spectacole începând cu ora 17.00.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu