CJ investeşte peste 86.000 de euro în centrale termice

Luni, 28 August 2017 08:12
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum încălzirea centralizată din municipiul Galaţi este, încă de la începutul anului, pusă sub semnul întrebării, Consiliul Judeţean Galaţi alocă fonduri pentru montarea de centrale termice în imobilele pe care le deţine. În total, instituţia va cheltui nu mai puţin de 388.514 lei (86.336 euro) pentru instalarea de centrale termice pentru şapte clădiri pe care le are în proprietate, imobile folosite de diverse instituţii, unele aflate în administarea CJ, precum Direcţia pentru Protecţia Copilului, altele, din contră, independente, precum Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau Centrul Militar.
Instituţiile aflate în subordinea CJ Galaţi, pe care acesta este obligat prin lege să le finanţeze, şi care vor beneficia de centrale termice sunt: Muzeul de Artă Vizuală (pentru sediul administrativ din str. Eroilor nr. 6, valoare centrală – 1.466 lei fără TVA), Muzeul de Istorie “Paul Păltănea“ (pentru Lapidarium-ul din str. Ianu Fotea nr.2, valoare centrală – 9.569 lei fără TVA), Şcoala Gimnazială Specială “Emil Gârleanu” (str. Regiment 11 Siret nr. 7, valoare centrală – 12.922 lei fără TVA) şi două spaţii ale Direcţie Generale de Asistenţă Socială şi Pentru Protecţia Copilului Galaţi (str. Blaj nr. 11, valoare centrală – 11.299 lei fără TVA şi str. Furnaliştilor nr. 7, cu 2.207 lei valoarea centralei).
CJ alocă însă fonduri şi pentru instituţii care nu se află în subordinea sa. De pildă, pentru proiectul tehnic şi montarea de centrală termică la sediul Centrului Militar (str. Domnească nr. 92 – clădire ce aparţine CJ-ului, dar care a fost dată în administare Centrului Militar pe toată durata existenţei acestei instituţii), CJ Galaţi va plăti 133.507 lei (cu TVA), un „cadou” destul de generos pentru o instituţie care, totuşi, este finanţată de către MApN. Un alt „cadou” este cel în valoare de 217.544 de lei (cu TVA) pe care CJ Galaţi îl plăteşte pentru proiectul tehnic şi montarea altei centrale termice la sediul Protecţiei Civile, de pe strada Eroilor nr. 20, instituţie aflată în “curtea” Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, subvenţionat, în mod normal, de MAI. Ambele alocări de fonduri au fost aprobate în şedinţa CJ din 27.07.2017 iar în şedinţa de joia trecută CJ a aprobat darea în administare a imobilelor, din domeniul public al judeţului Galaţi, către Centrul Militar şi, respectiv, ISU.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu