Contrabandă cu arme via Spania şi braconaj

Marți, 21 Ianuarie 2014 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Percheziţii în Lieşti, la domiciliile unor persoane suspectate că ar avea arme ilegate. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Secţiei 3 Lieşti, au efectuat două percheziţii domiciliare în comuna Lieşti, la persoane suspectate de faptul că deţin arme iegal. În urma descinderilor, poliţiştii au găsit la domiciliul unui localnic de 41 ani o puşcă de tir, 300 de alice şi 2 unelte de pescuit industrial (vintire). „În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bunurile au fost achiziţionate în cursul lunii noiembrie 2011 din Spania şi introduse  ilegal în România, în luna mai 2013. Totodată, în perioada mai 2013 – ianuarie 2014, suspectul a executat mai multe focuri de armă pe raza comunelor Lieşti şi Şendreni, împuşcând mai multe exemplare de păsări”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, deţinerea sau portul fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, uz de armă neletală şi braconaj.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu