După 9 luni de aşteptări, un bărbat din Galaţi a primit o inimă nouă

 
Joi, 12 Aprilie 2018 14:02
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primul transplant de inimă din România, după 9 luni de aşteptări, ce a avut loc la Institutul Inimii din Tîrgu Mureş a fost şansa la viaţă a unui bărbat din Galaţi. Acesta a primit o inimă nouă, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe. Pe lângă cord a fost prelevat atât ficatul, cât şi rinichii bărbatului, aceştia salvând vieţile altor trei pacienţi. Cordul a ajuns miercuri, la prânz, la Târgu Mureş cu un elicopter SMURD, iar medicii au început imediat intervenţia. Cordul a fost prelevat în cursul dimineţii de la un bărbat din Oradea în vârstă de 35 de ani aflat în moarte cerebrală. Gălăţeanul, în vârstă de 45 de ani, se afla pe lista de aşteptare al Institului Inimii din Târgu Mureş de aproape un an. Bărbatul a fost anunţat în cursul nopţii că este compatibil pentru transplant şi a fost transportat cu ambulanţa din Galaţi la Târgu Mureş. Echipa de specialişti, sub cordonarea profesorului Horaţiu Suciu, au intrat în sala de operaţie încă de la ora 11, informează PRO TV.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu