I-a golit contul bancar după ce i-a sustras cardul în autobuz

 
Vineri, 19 Ianuarie 2018 16:57
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După o percheziţie domiciliară în comuna Tudor Vladimirescu din judeţul Brăila, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au identificat un bărbat de 50 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic. Din cercetări s-a stabilit că barbatul s-a deplasat în data de 3 mai 2017 pe raza municipiului Galaţi şi, în timp ce se afla într-un autobuz, i-ar fi sustras unei femei portofelul ce conţinea mai multe documente personale şi un card bancar ce avea ataşat şi codul PIN. În aceeaşi zi, bărbatul a efectuat mai multe retrageri de numerar din contul femeii, valoarea totală a prejudiciului fiind de 7.200 lei. Aceste opreraţiuni au fost înregistrate de camerele de supraveghere ale unităţilor bancare, şi la domiciliul bărbatului, poliţiştii au găsit articolele de îmbrăcaminte pe care acesta le-a purtat în ziua comiterii faptelor. Persoana în cauză a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, apoi a fost prezentată magistraţilor în vederea luării unei măsuri preventive.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu