ISU Galaţi a făcut sute de inspecţii de prevenire, în 2017

 
Vineri, 02 Februarie 2018 18:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Exercitarea autorităţii statului realizată la nivelul I.S.U.J. Galaţi prin activitatea Inspecţiei de Prevenire s-a materializat în anul 2017 prin inspecţii sau controale individuale, colective, dar şi prin acţiuni de controale tematice inopinate. ISU a planificat şi desfăşurat 780 inspecţii de prevenire, controale de fond şi tematice, prin acţiune colectivă sau individuale şi audituri de supraveghere la 10 obiective de investiţii, 310 operatori economici, 283 instituţii, 41 localităţi, 6 obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, 10 construcţii hidrotehnice, 1 punct de comandă, 36 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, 7 servicii private pentru situaţii de urgenţă, 1 serviciu privat pentru situaţii de urgenţă constituit ca şi societate comercială, 13 audituri de supraveghere, precum şi 63 controale inopinate pentru verificarea instituirii permanenţei la unităţile administrativ teritoriale pe timpul fenomenelor meteorologice periculoase, pe timpul cărora au fost constatate 1711 deficienţe, cauze generatoare de incendii cât şi alte încălcări de la norme în domeniul situaţiilor de urgenţă, fiind înlăturate operativ 430 dintre acestea. Urmare a controalelor executate, inspectorii au aplicat un număr de 1.073 avertismente şi un număr de 107 amenzi în cuantum de 111.601 lei
În anul 2017 a fost aprobată eliberarea unui număr de 72 avize şi 57 autorizaţii privind realizarea cerinţelor esenţiale de securitate la incendiu, cât şi a criteriilor de performanţă privind securitatea la incendiu specifice unităţilor comerciale, a celor de mică industrie înfiinţate de întreprinzătorii particulari, cât şi la diverse alte obiective ce s-au realizat sau sunt în curs de realizare. Dintre obiectivele amintite, au fost verificate obiectivele care prin complexitate, dimensiune şi concentrare a factorilor de risc, au fost considerate a fi mai importante.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu