Poetul George Astaloş, comemorat la Biblioteca din Tecuci

Miercuri, 29 Aprilie 2015 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, la Biblioteca Municipală din Tecuci au loc două acţiuni literar-artistice care se înscriu în cadrul seriei de acţiuni organizate de bibliotecă cu ocazia Zilei Bibliotecarului şi de Ziua Cărţii în Tecuci. În cadrul primului eveniment, care va avea loc în Galeria „Helios” a bibliotecii cu începere de la ora 15.30, se inaugurează expoziţia „Fructele roşii”, realizată de pictorul Mircea Cojocaru (prezentată şi la Galaţi, anul trecut), eveniment închinat memoriei marelui dramaturg de origine română George Astaloş şi prezentat de pictorul şi scriitorul ieşean Vasilian Doboş. George Astaloş a fost un artist şi scriitor român care a trăit mai mult în străinătate dar a ţinut legătura permanent cu confraţii săi în ale scrisului. Cât a trăit a avut următorul crez artistic: ”Nu există poezie fără sistem, nu există sistem fără obsesii”. După vernisaj, poetul şi publicistul Sterian Vicol va lansa numărul 224 al revistei literare "Porto-Franco", publicaţie al cărei redactor şef este. Va fi urmat de prof. Viorel Burlacu, care îşi lansează, ca autor, cartea de reportaje, interviuri şi note „Memoria hârtiei”. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu