Protecţia Consumatorilor Galaţi a închis 157 locuri de joacă

 
Miercuri, 08 Noiembrie 2017 15:27
Publicat în Eveniment

Comisarii CJPC Galaţi au desfăşurat o acţiune de control, în perioada 27 septembrie 2017 - 4 octombrie 2017, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la locurile de joacă de pe raza judeţului Galaţi. În cadrul acţiunii au fost verificate 157 locuri de joacă din 37 localităţi respectiv, comune, oraşe, municipii şi s-a verificat respectarea Hotărârii de Guvern care prevede ca locurile de joacă să îndeplinească câteva condiţii principale. Astfel, aceste spaţii trebuie să deţină autorizaţie de funcţionare emisă de autorităţile publice locale, însă dintre toate locurile de joacă verificate, la momentul controlului doar unul avea autorizaţie de funcţionare.
O altă condiţie este legată de informarea consumatorilor, printr-un panou de avertizare, amplasat la intrarea în parcul de distracţii, despre denumirea parcului de distracţii, numărul autorizaţiei de funcţionare a parcului de distracţii, emisă de autorităţile publice locale, datele de identificare a administratorului, inclusiv adresa unde acesta are sediul şi numerele de telefon ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă (salvare, pompieri, poliţie) şi al autorităţii pentru protecţia consumatorilor, pentru situaţii de urgenţă. În acest caz, aproximativ 60% dintre locurile de joacă verificate aveau amplasat panoul de avertizare, dar cu informaţii incomplete în timp ce la 40% dintre acestea acest panou lipsea cu desăvârşire. De asemenea, echipamentele de agrement trebuie inscripţionate cu denumirea echipamentului, codul de identificare al echipamentului pentru agrement, seria, anul de fabricare, producător/ importator şi caracteristicile tehnice, după caz (limită de vârstă pentru utilizarea echipamentelor, greutatea maximă admisă, înălţimea maximă admisă, numărul maxim de utilizatori admis, numărul certificatului de conformitate dacă este cazul).
Un numar covârşitor de echipamente amplasate în locurile de joacă, aproximativ 90 % nu aveau inscripţionate deloc informaţiile de mai sus. A fost verificată şi starea echipamentelor de agrement, care prezentau deteriorări care pun în pericol siguranţa şi viaţa copiilor, la cca 25% dintre locurile de joacă analizate. Astfel, au fost echipamente de joacă cu podeţe aflate la înălţimi de 2 metri care aveau balustradele rupte, tobogane cu trepte de urcare lipsă, la unele chiar şi 3 trepte consecutive, leagăn cu şezutul lipsă, plase sau dispozitive de căţărare de cca 2 metri înălţime care nu aveau prevăzute la bază nisip sau covor care să atenueze eventual cădere, balansoare fără scaune, învârtitori cu scaune la care lipseau mânerul de susţinere, etc. Pentru toate aceste abateri au fost aplicate 62 de avertismente şi au fost oprite temporar de la prestarea serviciilor de agrement toate locurile de joacă verificate, se arată într-un comunicat al Comisariatului Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi.
Toţi administratorii locurilor de joacă, UAT-urile în marea lor majoritate şi CUP SA la Tecuci, au dreptul contestării proceselor verbale, aflându-se în perioada legală de contestare la instanţă, potrivit CJPC Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu