S-au terminat lucrările pe tronsonul str. Venus – str. Al. Măcelaru

 
Vineri, 20 Octombrie 2017 15:03
Publicat în Eveniment

Lucrările de pe tronsonul str. Venus – str. Al. Măcelaru au fost finalizate, deşi data anunţată în contract a fost 31 decembrie. S-a ajuns la etapa de trasare a marcajelor rutiere, iar traficul a fost reluat pe tronsonul care a fost închis pe perioada executării lucrărilor de refacere a suprastructurii carosabilului. Valoarea acestui proiect este de 1.216.147 de lei. Aceste lucrări fac parte din proiectul amplu de modernizare al străzii Traian, iar fondurile vor fi alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fonduri Europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Constructorul care a executat lucrările: Asocierea S.C. Dreams Riviera S.R.L. şi S.C. Romsit Construct S.R.L, informează Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu