Scandal de proporţii în stradă

 
Miercuri, 11 Octombrie 2017 16:18
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipajele Poliţiei Locale au intervenit, în cursul zilei de marţi,10 octombrie, în jurul orei 18.00, cu forţe sporite pentru aplanarea unui scandal care avea loc în zona Potcoava de Aur. În jur de 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani, se manifestau violent, îmbrâncindu-se şi tulburând liniştea publică. Cei în cauză erau împărţiţi în două tabere care încercau să protejeze două persoane de sex feminin ce se loveau reciproc. În această situaţia au fost alertate toate echipajele de Poliţie Locală aflate în zonă dar şi echipa de Intervenţie Rapidă. La apariţia oamenilor legii, o parte dintre tineri au fugit de la faţa locului, însă poliţiştii locali au reuşit să îi prindă şi să îi ducă la sediul instituţiei unde au fost identificaţi şi au fost aplicate măsurile legale. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii 61/1991, în valoare totală de 4.600 lei, pentru provocare şi participare la scandal.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu