Spărgătorii de seminţe, stăpânii parcurilor din Galaţi Recomandat

Miercuri, 16 Mai 2018 01:32
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Deşi gălăţenii se plâng constant cu privire la felul în care arată oraşul, se pare că puţini sunt cei care contribuie cu adevărat pentru ca urbea noastră să progreseze. Dacă ne gândim la ceea ce trebuie să facă municipalitatea pentru noi avem multe de spus, însă păstrarea curăţeniei în locurile de recreere pare să fie un subiect la care doar amendaţi ne conformăm.
Un exemplu este rezultatul unei acţiuni desfăşurate, în perioada 12/13 mai 2018, de Poliţia Locală în parcurile din Galaţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale referitoare la distrugerea elementelor de mobilier stradal, smulgerea pubelelor de gunoi, incendierea toaletelor ecologice, sustragerarea capacelor de pe căminele de canalizare şi murdărirea domeniului public. Poliţiştii gălăţeni au acţionat în Parc Spicu, Parc Eminescu, Parc Elice, Parc Viva, Faleza Superioară, Parc Greci şi Orăşelul Copiilor şi au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 4.720 lei. În cele două zile au fost legitimate 80 de persoane şi au fost depistate două fapte cu caracter penal.
Cel mai întâlnit caz de poliţişti a fost cel al spărgătorilor de seminţe care, cu bună ştiinţă şi fără nici o urmă de simţ civic, aruncau pe domeniul public coji şi doze goale de bere. Aceştia au fost sancţionaţi şi puşi de oamenii legii să îşi strângă gunoiul. Poliţia Locală Galaţi menţionează că în anul 2017, pentru fapte ce ţin de murdărirea domeniului public, poliţiştii locali au aplicat un număr de 1.143 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 44.305 lei, iar în acest an, până la această dată, au fost aplicate alte 337 de amenzi, în sumă de 11.430 lei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu