Statul închiriază în Galați sute de spaţii de cazare pentru primirea refugiaţilor

Luni, 16 Octombrie 2017 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne intenţionează să închirieze cu până la 1 milion de euro spaţii de cazare în Galaţi, Bucureşti, Timişoara şi Rădăuţi pentru găzduirea a maxim 700 de cetăţeni străini solicitanţi de azil. În primele 9 luni, numărul total de astfel de solicitări s-a dublat comparativ cu anul trecut, crescând de la circa 1.500 la 3.000. Inspectoratul a lansat o licitaţie pe SEAP prin care intenţionează să încheie un acord-cadru pe 1 an cu o singură firmă, valoarea maximă a acordului fiind de 4,43 milioane lei fără TVA.
Astfel, instituţia intenţionează "încheierea unui acord-cadru pentru achiziţionarea de servicii închiriere spaţii pentru recepţia şi cazarea solicitanţilor de azil, situate în municipiul Bucureşti, municipiul Galaţi, municipiul Rădăuţi şi municipiul Timişoara, în situaţia apariţiei unui aflux masiv de migranţi căruia Inspectoratul General pentru Imigrări nu-i poate face faţă prin mijloacele proprii", potrivit documentaţiei licitaţiei. Numărul maxim de refugiaţi care ar urma să fie cazaţi în spaţiile astfel închiriate este estimat la 700, din care 300 în Bucureşti, 200 în Galaţi şi câte 100 în Timişoara şi Rădăuţi. Estimarea minimă este de 40 de solicitanţi de azil, distribuiţi în mod egal în cele patru municipii. Spaţiile de cazare trebuie să asigure o suprafaţă de minim 3 metri pătraţi de persoană, cu cel mult 6 persoane într-o cameră şi acces la electricitate şi încălzire. Camerele trebuie mobilate cu pat, saltea şi dulap, în funcţie de numărul de persoane cazate. Cazarea colectivă se va face în funcţie de sex, iar familiile vor fi cazate împreună, "asigurându-li-se un nivel corespunzător de intimitate", se arată în caietul de sarcini al licitaţiei. Firma care va câştiga licitaţia va trebui să asigure şi gestionarea eventualelor incidente violente din spaţiile de cazare, precum şi raportarea lor către organele în drept.
Contractele subsecvente vor fi atribuite, de regulă, lunar sau ori de câte ori situaţia operativă o impune, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, iar atribuirea se va face pe loturi, după cum urmează: LOT 1 – Servicii închiriere spatii pentru receptia si cazarea solicitantilor de azil, situate în municipiul Bucuresti minim 63.408,00 lei si maxim 1.902.240,00 lei, LOT 2 – Servicii închiriere spaţii pentru recepţia şi cazarea solicitanţilor de azil, situate în municipiul Rădăuţi (jud. Suceava) minim 63.408,00 lei si maxim 634.080,00 lei şi LOT 3 – Servicii închiriere spaţii pentru recepţia şi cazarea solicitanţilor de azil, situate în municipiul Galaţi (jud. Galaţi) minim 63.408,00 lei si maxim 1.268.160,00 lei, LOT 4 – Servicii închiriere spaţii pentru recepţia şi cazarea solicitanţilor de azil, situate în municipiul Timişoara (jud. Timiş) minim 63408.00 lei şi maxim 634080.00 lei. Valoarea estimata a acordului-cadru este cuprinsa între 253.632,00 lei fără T.V.A şi 4.438.560,00 lei fără TVA.
Pentru lotul 3, adică pentru Galaţi, cerinţa este de minim 120 locuri de cazare pe an (pentru minim 10 persoane/luna pt. un an de zile) respectiv 63.408,00 lei, iar cerinţa maximă este de 2.400 locuri de cazare pe an (pentru maxim 200 persoane/lună pt. un an de zile) respectiv 1.268.160,00 lei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu