Parteneriate între solicitanţii de finanţare prin POR şi instituţii publice

 
Vineri, 16 Martie 2018 16:57
Publicat în Fonduri UE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat un Memorandum prin care se adoptă un model de acord-cadru de parteneriat între unităţile administrativ-teritoriale (UAT) care doresc să efectueze investiţii pe terenurile aflate în albiile râurilor, solicitante de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR), şi instituţii publice (entităţile cu personalitate juridică ale Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi ale Administraţiei Naţionale de Imbunătăţiri Funciare), pe perioada de valabilitate a contractelor de finanţare.

Este vorba despre acele terenuri aflate în albiile râurilor, care sunt incluse în domeniul public al statului şi date în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”. În aceste condiţii, UAT (judeţe/municipii/oraşe/comune) care pot beneficia de fonduri europene prin POR nu pot demonstra că pot asigura caracterul durabil al investiţiei în ceea ce priveşte intervenţiile pentru consolidarea structurilor care intră în alcătuirea drumurilor reabilitate. În cazul unei investiţii în infrastructură sau producţie, trebuie respectat caracterul durabil al investiţiei timp de 5 ani de la data plăţii finale, inclusiv prin menţinerea proprietăţii asupra elementelor de infrastructură.

Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, la emiterea actelor ce permit efectuarea lucrărilor în albiile apelor, administraţiile bazinale din subordinea Administraţiei Naţionale „Apele Române” impun UAT-urilor anumite condiţii, care conduc la prelungirea duratei de întocmire a documentaţiilor necesare pentru depunerea cererilor de finanţare prin POR sau chiar la respingerea lor.

Aceste condiţii sunt legate fie de dovada deţinerii terenurilor aflate în albiile minore, fie de dovada procedurii de concesionare a suprafeţelor de teren, fie de transferarea dreptului de administrare a suprafeţelor proprietate publică a statului, din albia minoră a cursurilor de apă din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” în administrarea titularului avizului de gospodărire a apelor.

Astfel, prin crearea unor parteneriate între UAT-uri şi administratorii terenurilor aferente unor investiţii propuse spre finanţare din POR, fiecare parte îşi va putea exercita toate prerogativele care decurg din dreptul de administrare asupra imobilului deţinut. Practic, de exemplu, pentru Administraţia Naţională „Apele Române”, singura obligaţie pe perioada derulării proiectului, precum şi în perioada de durabilitate, va fi reprezentată de menţinerea dreptului de administrare asupra terenului, parte a proiectului propus spre finanţare din POR.
Memorandumul a fost aprobat în contextul implementării POR 2014-2020 şi al realizării gradului de absorbţie stabilit prin Programul de Guvernare, pentru a evita dezangajarea de fonduri puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană.

În acest context, având în vedere alocarea financiară, la nivelul POR, de 8,13 miliarde de euro (6,6 miliarde de euro FEDR + 1,53 miliarde euro de la bugetul de stat) şi pentru evitarea aprecierii ca fiind neeligibile a unor proiecte în care devin incidente prevederi referitoare la dovedirea calităţii de proprietar/administrator al unor suprafeţe de teren ce aparţin domeniului public al statului (respectiv domeniului public al UAT-urilor), este necesară soluţionarea condiţionalităţilor aferente emiterii avizului de gospodărire a apelor, ca urmare a intervenţiei la edificiile existente în albiile râurilor.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu