Judeţul Tulcea îşi păstrează supremaţia la nivel naţional în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată de culturile ecologice, circa 10% din cele 32.254 de hectare cultivate în sistem ecologic aflându-se în Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM). "Judeţul Tulcea ocupă locul I pe ţară în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate ecologic. Aceste…
Un număr de patru state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au avut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul conturilor europene - n.r.) egal sau mai mare de 3% din PIB, potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Eurostat.Spania a înregistrat un sold negativ de…
România ocupă primul loc din Europa din 35 de ţări analizate în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, potrivit unui comunicat al Blocului Naţional Sindical (BNS)."România are cel mai mare număr de încălcări ale drepturilor fundamentale, atât în practică dar mai ales în legislaţia naţională, suntem pe primul…
Rata anuală a inflaţiei a scăzut în martie la 1,5% în zona euro şi la 1,6% în Uniunea Europeană, de la 2% în februarie, în timp ce România, Irlanda şi Olanda au înregistrat cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică…
România are tot ce-şi poate dori un turist, însă trebuie promovată mai mult, a declarat Jakub Malecki, director general pentru România şi Republica Moldova al companiei aeriene poloneze LOT, în cadrul unei întâlniri cu presa.Potrivit acestuia, cei mai mulţi dintre pasagerii care zboară cu LOT sunt clienţi corporate (călătoresc în…
Jandarmeria Română intenţionează să cumpere 28.000 de pistoale de calibru 9,19 milimetri, în valoare de 60 de milioane lei, pentru a-l armoniza la armamentul de acelaşi tip deţinut de celelalte structuri ale MAI, din UE şi din NATO, iar în acest sens a publicat zilele trecute un anunţ în sistemul…
Aproximativ 61% dintre muncitorii români şi bulgari care se află în Marea Britanie lucrează peste 40 de ore pe săptămână, comparativ cu 23% în cazul britanicilor, a anunţat recent Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite BBC.Migranţii din Uniunea Europeană reprezintă 11% din angajaţii din sectorul industrial în Regatul Unit, sunt…
O Europă în mai multe viteze este o realitate, dar aceasta ar trebui interpretată în sensul de a nu crea bariere, iar pentru România, la 10 ani de la aderare, preocuparea principală este să ţinem cât se poate de drept drumul acesta, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur…
Leadership-ul mondial al Statelor Unite este acum pus la îndoială pentru prima dată în ultimii 75 de ani, a declarat recent la Madrid scriitorul şi analistul politic Robert D. Kaplan, care consideră că noul preşedinte american Donald Trump "oferă multe avantaje Chinei", relatează agenţia EFE."Vom vedea ce se va întâmpla",…
Cinci echipe de elevi români s-au calificat în faza finală a competiţiei spaţiale "Astro Pi", organizată de Agenţia Spaţială Europeană şi promovată în ţara noastră de ESERO România, Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială.Potrivit unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Române, experimentele celor cinci echipe româneşti, alături de coduri ale…
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis recent excepţia de neconstituţionalitate a articolului 335 alineatul 1 din Codul penal, constatând că în acesta nu se incriminează şi fapta de conducere fără permis pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, ci doar a unui autovehicul sau tramvai.CCR a luat…
Fiecare angajat din România pierde, anual, mai mult de o săptămână de lucru din cauza problemelor cauzate de sistemele şi echipamentele IT existente la locul de muncă şi se deplasează, în medie, 263 de metri/zi pentru a ridica documentele tipărite de la imprimante, arată un studiu realizat la comanda Epson…
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) organizează licitaţie deschisă pentru atribuirea unui contract-cadru în valoare estimată de 4,393 milioane de lei, fără TVA, pentru salubrizarea parcărilor şi grupurilor sanitare aflate pe autostrăzile A1 şi A2, potrivit unui anunţ de participare al companiei postat recent în Sistemul Electronic de…
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) va declanşa acţiuni de protest imediat după sărbătoarea Paştelui, în lipsa unui dialog social constructiv cu ministrul Muncii pe tema Legii salarizării, anunţă SNFP, într-un comunicat de presă.Prin Legea salarizării, guvernanţii diminuează veniturile funcţionarilor publici şi anulează decizia Curţii Constituţionale, încălcând principiile constituţionale, spun…
Un număr de 15 români suspectaţi că ar fi participat la numeroase furturi din transporturi de marfă în Franţa au fost arestaţi recent în România în cadrul a două cereri de asistenţă reciprocă penală internaţională, a anunţat jandarmeria franceză, preluată de AFP. Această operaţiune judiciară de mare amploare, realizată cu…
Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru competiţiile internaţionale, precum şi absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului de bacalaureat în zilele de 27 şi 28 mai, potrivit calendarului aprobat de…
Asociaţia Colegiul Pacienţilor a cerut, recent, Ministerului Sănătăţii taxarea urgentă a produselor cu conţinut mare de zahăr."Cerem o taxă pe băuturi şi alimente cu adaos de zahăr, un impozit sau taxă suplimentară concepută pentru a reduce consumul de alimente şi băuturi cu zahăr adăugat", se arată într-un comunicat de presă…
Majoritatea românilor (70%) nu agreează reclamele online, considerând că numărul acestora este prea mare, în timp ce opt persoane din zece (79%) consideră că o marcă ar trebui să aibă principii morale, nu să fie interesată doar de profit, relevă un studiu de specialitate.Conform iSense Solutions, consumatorii iau atitudine împotriva…
Pagina 9 din 136