Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu, a avut recent convorbiri cu noul comandant al Flotei a VI-a a SUA, viceamiralul Christopher Grady, despre pacea şi securitatea în zona Mării Negre.''Cu această ocazie, au fost purtate discuţii pe linia proiectelor şi conceptelor de securitate maritimă aflate în derulare…
Comisia Europeană a menţionat marţi România printre statele membre ale UE cărora le solicită să intensifice ritmul primirii refugiaţilor, conform cotelor obligatorii decise în septembrie 2015, dar a evidenţiat totodată că România se pregăteşte să preia în scurt timp refugiaţi direct din Turcia, în baza acordului încheiat de UE cu…
România a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o creştere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016, arată estimarea preliminară publicată de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).Economia zonei euro a urcat cu 1,7%…
România are în pregătire, la ora actuală, 43 de proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată, la care se adaugă alte 23 de proiecte fazate, urmând ca primele documentaţii să fie aprobate şi transmise Comisiei Europene (CE) în cursul lunii mai, a anunţat Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri…
Autorităţile din România trebuie să gândească puţin mai durabil, iar în acest sens la nivelul Guvernului a fost înfiinţat un Departament pentru Dezvoltare Durabilă, menit să aducă laolaltă proiecte şi idei, a declarat, în deschiderea Forumului Apei, Laszlo Borbely, consilier de stat în Guvernul României.„Cred că dacă vorbim despre ce…
Produsul intern brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 5,7% pe serie brută şi cu 5,6% pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit estimărilor „semnal” publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică.Conform sursei citate, Produsul intern brut în trimestrul I…
România se află printre cele mai afectate 10 ţări, în urma atacului cibernetic de tip ransomware "WannaCry", produs vineri şi care a cauzat probleme mai multor instituţii şi organizaţii internaţionale din 74 de ţări, susţin specialiştii Kaspersky Lab, într-un comunicat de presă."Pe 12 mai, un atac ransomware masiv a lovit…
România se situează pe ultimul loc în UE din punct de vedere al sumelor cheltuite pe cap de locuitor pentru alocaţii destinate familiei şi copiilor, cu o sumă de 91 de euro în 2014, arată datele publicate recent de Oficiul european de statistică (Eurostat).La nivelul UE, media cheltuielilor pentru alocaţii…
Transportatorul naţional de energie electrică, Transelectrica, avea de recuperat, la data de 24 aprilie, creanţe în valoare totală de 52,3 milioane de lei pentru serviciul de transport şi sistem, potrivit datelor prezentate pe site-ul companiei.Principala sumă, respectiv 22,1 milioane de lei, reprezintă creanţe deţinute la companii aflate în faliment. Cele…
Rata sărăciei relative situează România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, conform celor mai recente date publicate de Eurostat. Deşi poate părea paradoxal, creşte obezitatea, în timp ce sărăcia persistă, iar alimentele se îndreaptă spre groapa de gunoi.Datele Ministerului Agriculturii arată că românii aruncă peste 10% din…
România va participa la prima ediţie a Târgului Internaţional de Turism ITB Shanghai, în perioada 10-12 mai, evenimentul fiind dedicat exclusiv segmentului de business din industria turistică, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Ministerul Turismului.Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului este confirmată participarea a peste 600 de "hosted buyers"…
După luni întregi de retorică dură şi mesaje ameninţătoare pe Twitter, unele ţări membre ale NATO se pregătesc să aloce fonduri substanţiale pentru apărare. Guvernul român - care deja se simte inconfortabil pe fondul activităţilor ruse în Marea Neagră - a anunţat că va cheltui zeci de milioane de dolari…
Familia Regală română sărbătoreşte ziua de 10 Mai cu evenimente diverse, de la dezvelirea bustului Regelui Ferdinand în Republica Moldova la un garden party la Palatul Elisabeta, un concert regal la Sala Radio şi o ceremonie militară a Batalionului "Regele Carol al II-lea al României" din Armata Poloniei, informează un…
Alocaţiile de stat pentru copii plătite în martie 2017 au totalizat 357,13 milioane lei, suma medie plătită fiind de 96,59 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).În martie, au beneficiat de acest ajutor social 3.697.516 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi…
Aproape 70.000 de turişti au ajuns pe Litoral în minivacanţa de 1 Mai, peste estimările noastre iniţiale de 40.000, iar un turist a cheltuit, în medie, 300 de euro în aceste zile, a declarat recent Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din Romania şi vicepreşedinte al Asociaţiei Litoral…
Un număr de 56.866 copii erau înregistraţi în sistemul de protecţie specială, la finele anului trecut, din care 19.369 copii (34,06%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial şi 37.497 copii (65,94%) în servicii de tip familial, conform statisticilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Din totalul…
Condiţiile de detenţie din sistemul penitenciar din România sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi relevă o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul ''Rezmiveş şi alţii împotriva României''. Prin această decizie-pilot, CEDO a…
Judeţul Tulcea îşi păstrează supremaţia la nivel naţional în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată de culturile ecologice, circa 10% din cele 32.254 de hectare cultivate în sistem ecologic aflându-se în Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM). "Judeţul Tulcea ocupă locul I pe ţară în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate ecologic. Aceste…
Pagina 10 din 138