85 de elevi ai Centrului Internaţional Helen Doron English din Constanţa au primit certificatele internaţionale Cambridge, în cadrul Târgului Grădiniţelor, organizat în Centrul Comercial Vivo din Constanţa, cu ocazia începerii anului şcolar. Micuţii au susţinut în luna mai examenele Cambridge Young Learners, KET şi PET, şi au obţinut rezultate remarcabile…
Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a decis să înceapă din 2 octombrie protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariaţii din învăţământ. Potrivit unui comunicat al FSLI,…
Staţiunile de pe litoral ar trebui administrate de o companie public-privată non profit, pe modelul staţiunilor franceze, susţin reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), într-un comunicat remis recent. "Pentru a putea fi exploatate eficient şi pentru a se rezolva, în acelaşi timp, şi problema forţei de muncă, staţiunile de…

România a urcat o poziţie în ierarhia WRO

Scris de Joi, 14 Septembrie 2017

În urma evoluţiei echipelor româneşti participante la a 18-a ediţie a Competiţiei Mondiale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge - WRC), România a urcat o poziţie în ierarhia World Rescue Organisation (WRO) şi va putea suplimenta numărul echipelor la competiţia mondială de anul viitor…
Fermierii români - şi nu numai ei - vor putea beneficia pentru suma de 9,95 euro/an de informaţii utile despre starea vremii şi prognoze agrometeorologice din orice locaţie din România, cu ajutorul aplicaţiei Inovagria Meteo, lansată recent de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi Siveco România. "Este nevoie de acest…
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) avea înregistrate recent 20.044 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor furnizate de către agenţii economici. Conform sursei citate, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în Bucureşti — 3.487, Arad — 2.180 şi Prahova — 2.115, iar cele mai puţine…
Valorile termice în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie vor fi mai ridicate faţă de normele climatologice ale perioadei, în special în sudul, sud-estul şi vestul ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în luna septembrie în majoritatea regiunilor, dar se vor apropia de valorile normale în octombrie şi vor…
România trebuie să plătească peste 1,179 miliarde de euro, în septembrie, către Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM), din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) la solicitarea AGERPRES. Cea mai mare parte a sumei trebuie rambursată către Uniunea Europeană, respectiv peste 1,177…

România, ţară de emigrare

Scris de Luni, 04 Septembrie 2017

Sporul natural a fost negativ la începutul acestui an, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, iar România continuă să fie o ţară de emigrare, conform unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS). "La 1 ianuarie 2017 populaţia rezidentă a fost de peste 19,63 milioane persoane, în scădere…
O companie militară românească desfăşoară una dintre cele mai importante misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan - asigurarea securităţii la una din cele mai mari baze NATO de pe teritoriul acestei ţări. Compania 4 Infanterie a Batalionului 280 Infanterie Protecţie a Forţei "Brave Hearts" din Focşani, condusă de căpitanul…
Există multe cazuri în care persoanele care au ieşit deja la pensie ar dori să îşi suplimenteze veniturile, aşa că au nevoie să ştie spre ce domenii s-ar putea îndrepta.Desigur că există joburi în anumite arii ale economiei unde este nevoie de personal, iar aceştia nu fac discriminări legate de…
O delegaţie de specialişti chinezi a venit recent în România pentru a evalua calitatea mierii, în vederea încheierii unui acord comercial cu ţara noastră pentru exportul de miere, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).Discuţii pe această temă au avut loc şi în luna…
Alimentarea cu energie electrică a celor 1.719 subunităţi poştale aparţinând Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR) este asigurată de furnizorii de ultimă instanţă (FUI), începând din 15 august, după ce trei furnizori licenţiaţi au declinat acordul cadru agreat iniţial cu CNPR, refuzând să semneze contracte subsecvente cu instituţia, afirmând că sunt…
Un nou Acord între România şi Republica Populară Chineză pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor a fost semnat la Bucureşti la 4 iulie 2016 şi ratificat prin Legea nr. 99/2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea…
InfoCons - Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor a organizat un studiu cu privire la aditivii alimentari ce se regăsesc în produsele tip Brânză topită. În cadrul studiului au fost analizate 14 produse produse sau distribuite de: Metro Cash & Carry Romania S.R.L., Romfulda Prod SRL, S.C. Delaco Distribution S.A., S.C. Gordon…
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a comandat un sondaj pentru a evalua obiectiv opinia medicilor faţă de intenţia Guvernului de a-i scuti de plata impozitului pe venit, iar concluziile nu sunt tocmai favorabile. Doar 49% dintre doctori consideră că măsura scutirii medicilor de impozitul pe venit este una corectă. Dintre aceştia, cca.…
Turiştii români preferă tot mai mult apartamentele de vacanţă în detrimentul hotelurilor de două şi trei stele, iar aceste noi locuri au adus un plus de 40% în structura de cazare de pe Litoral, în special în staţiunile Mamaia şi Năvodari, deşi acestea nu sunt cuprinse în nicio statistică, susţine…
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că gratuitatea transportului cu trenul pentru studenţi este ilegală şi solicită lămuriri din partea Ministerului Finanţelor privind modul de acordare a subvenţiilor şi decontarea biletelor pentru transportul feroviar al studenţilor. De asemenea, reprezentanţii COTAR sunt nemulţumiţi de faptul că gratuitatea studenţilor…
Pagina 3 din 136