Minutele internaţionale nu pot fi utilizate în roaming

 
Vineri, 11 August 2017 00:36
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor de telefonie că apelurile efectuate din România către numere din alte ţări, inclusiv din Uniunea Europeană (UE), nu trebuie confundate cu apelurile efectuate în roaming internaţional. Aceste servicii sunt tarifate diferit de către furnizori.  Apelurile în roaming şi tarifarea lor Serviciul de roaming internaţional le oferă utilizatorilor posibilitatea să folosească telefonul mobil atunci când călătoresc în afara ţării şi să sune de acolo către orice destinaţie (inclusiv în România).  Apelurile efectuate în roaming internaţional sunt tarifate diferit, în funcţie de ţara vizitată şi de numerele apelate (destinaţia apelurilor). Pentru apelurile efectuate în roaming în interiorul UE/SEE se aplică sistemul „roam like at home” (dacă utilizatorii nu au optat pentru un plan tarifar alternativ) şi se consumă din minutele naţionale incluse în planul tarifar (abonament/cartelă preplătită). Aceste apeluri nu consumă din minutele internaţionale incluse în planul tarifar.  De fiecare dată când un utilizator intră în roaming într-o altă ţară primeşte de la furnizorul său un SMS cu tarifele care i se aplică în roaming.  Apelurile internaţionale şi tarifarea lor Serviciul de apeluri internaţionale le permite utilizatorilor aflaţi în România să sune, de pe telefonul fix sau mobil, către numere din alte ţări.  Apelurile internaţionale sunt tarifate diferit, în funcţie de reţeaua din care se apelează (fixă sau mobilă) şi de numerele apelate. Există oferte cu minute internaţionale incluse, de cele mai multe ori către numere din UE. Minutele internaţionale nu pot fi utilizate în roaming.    Abonamente sau cartele de telefonie mobilă fără roaming?   Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) le aminteşte utilizatorilor de servicii mobile că operatorii pot comercializa abonamente sau cartele preplătite fără acces la servicii în roaming, ale căror resurse (minute/SMS-uri/MB/GB) pot fi utilizate doar pe teritoriul României. Utilizatorii care doresc acces la servicii în roaming trebuie să aibă activat un plan tarifar cu roaming inclus.     Planuri tarifare fără roaming   Operatorii mobili pot să ofere planuri tarifare (abonamente ori cartele preplătite) fără acces la servicii în roaming. Aceste planuri tarifare se adresează utilizatorilor care nu doresc să utilizeze serviciile de telefonie mobilă şi atunci când călătoresc în afara României, preferând să beneficieze de resurse naţionale la preţuri avantajoase.  Utilizatorii de planuri tarifare fără roaming care doresc acces la acest serviciu pot să îşi schimbe planul tarifar cu unul cu roaming inclus sau să îşi achiziţioneze un plan tarifar suplimentar, cu roaming inclus. Schimbarea planului tarifar sau a altor clauze se poate efectua conform prevederilor din contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul. Trecerea de la un plan tarifar fără roaming la unul cu roaming presupune, de regulă, creşterea preţului, dar şi a resurselor incluse, astfel că poate conduce la începerea unei noi perioade minime contractuale.  Toate planurile tarifare cu serviciul de roaming activat beneficiază de „roam like at home” în UE/SEE. Totodată, utilizatorii finali pot alege din oferta operatorului o modalitate alternativă de tarifare a serviciului de roaming, în locul „roam like at home”.     Ce, cum şi unde reclami   Dacă operatorul tău nu îţi respectă drepturile de utilizare a serviciului de roaming în spaţiul UE/SEE, poţi face o sesizare către ANCOM, urmând paşii descrişi aici. Mai multe informaţii despre mecanismul „roam like at home” sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOM. Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.  Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin  promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu