Cimpanzeul, animalul cu care avem în comun 98% dintre gene, în pericol de dispariţie

 
Marți, 05 Septembrie 2017 07:56
Publicat în Pet Mania
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ca şi noi, cimpanzeul (Pan troglodytes), marea primată cu care împărţim nu mai puţin de 98% din bagajul genetic, este un animal social care are grijă de pui ani la rând şi care poate trăi până la 50 de ani, dar în pofida tuturor asemănărilor, despăduririle care duc la reducerea habitatului şi braconajul au adus aceste animale în pericol de dispariţie, conform organizaţiei World Wildlife Fund (WWF). În habitatul lor natural, în pădurile din Africa centrală, cimpanzeii îşi petrec cea mai mare parte a timpului în copaci. Atunci când coboară la sol, aceste primate se deplasează de obicei în patru labe, deşi pot merge şi biped pe distanţe scurte, de până la 2 kilometri. Animale extrem de inteligente, cimpanzeii folosesc unelte — introduc beţe în muşuroaie de furnici sau de termite pentru a pescui aceste insecte cu care îşi suplimentează dieta în mare parte fructivoră, sau se ajută de frunze pentru a bea apă. În prezent, populaţia de cimpanzei numără, conform estimărilor, între 172.000 şi 300.000 de indivizi. Defrişările practicate pentru exploatarea lemnului şi/sau pentru transformarea zonelor împădurite în suprafeţe agricole reprezintă principala ameninţare pentru această specie de primate. Braconajul este o altă mare ameninţare cu care se confruntă cimpanzeii. Aceste animale sunt ucise pentru carne, iar puii sunt traficaţi pe post de animale de companie. Cimpanzeii nu sunt feriţi nici de boli, epidemiile de Ebola fiind la fel de devastatoare pentru aceste animale cum sunt şi pentru oameni. Parcurile naţionale şi rezervaţiile naturale din şase state din centrul Africii oferă sanctuar pentru aproximativ 21% din populaţia de cimpanzei şi gorile. Deşi efortul de conservare al primatelor a cunoscut un fragil succes în ultimii ani, încetinind ritmul de declin al speciilor, aceste animale continuă să fie ameninţate de extinderea localităţilor, de expansiunea rapidă a industriilor extractive şi a agriculturii, de corupţie şi nerespectarea legilor.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu