Cum hrănim corect puiul de pisică

 
Duminică, 19 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Pet Mania
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ne plac jucăuşii pui de pisică, dar trebuie să ştim să le oferim şi alimentaţia corectă. Greutatea unui pui de pisica se poate dubla sau chiar tripla în primele luni de viaţă. De aceea, pisicuţa are nevoi nutritive chiar şi de trei ori mai mari decât o pisică adultă.
Medicii veterinari spun că toată energia necesară unui pui este greu de acumulat doar cu maximum două mese pe zi. De aceea, puiul are nevoie să fie hrănit chiar de trei-patru ori pe zi. Odată cu înaintarea în vârstă, între 6 şi 12 luni, puiul poate fi hrănit cu mese consistente, dar mai rare, până se ajunge la două pe zi.
Grăsimile, acizii graşi ţi anumite vitamine trebuie să fie date juniorilor în aceeaţi cantitate ca la adulţi. În plus, pisica trebuie să aibaă la dispoziţie mereu apă proaspătă.

Hrană uscată sau umedă?

Dieta pisicului nu trebuie să fie bazată doar pe mâncare uscată, ci să includă şi conserve. Dinţii lui sunt încă foarte mici şi nu poate mesteca foarte bine mâncarea. De aceea, poţi combina hrana uscată cu cea umedă, asigurându-te că primeşte nutrienţi suficienţi.

Cum se schimbă tipul de mâncare

Pisoii sunt consideraţi a fi pretenţioşi, cel puţin când intervin modificări în dieta lor. Pentru a evita o situaţie de acest fel, obişnuieşte-i cu multe feluri de mâncare. Este mai uşor să schimbi tipul de mâncare dacă iţi expui pisicul la diferite arome sau texturi. Dacă vrei să schimbi mâncarea, nu o combina cu cea veche. Aşează fiecare fel de mâncare în boluri separate, reducând treptat felul la care vrei să renunţi.

Ce să evit să-i dau puiului de pisică?

Carne crudă sau ficat care poate conţine paraziţi sau bacterii. Ouă crude care pot fi infestate cu Salmonella şi pot reduce absorbţia de vitamina B, necesară pentru blană. Peştele crud poate cauza pierderea poftei de mâncare. Laptele poate provoca diaree. Alte alimente periculoase pentru pisoi sunt: ceapa, usturoiul, ciocolata, cafeaua sau cafeina, coca dospită, avocado, struguri, stafide, coacăze, nuci de macadamia, seminţe de fructe, porumb, roţii, ciuperci sau oase fierte.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu