Scris de
Mihaela KANTI |
Marţi, 07 Septembrie 2010 |
|
|
Conservatorii au decis să îşi instruiască la nivelul partidului primarii şi aleşii locali în vederea atragerii fondurilor europene. Primarii reclamă birocraţia românească şi respingerea finaţării proiectelor din lipsa sprijinului politic. Aceştia pun tot pe seama birocraţiei gradul redus de absorbţie al fondurilor europene la nivel naţional. Luni, conservatorii gălăţeni au găzduit o instruire a primarilor şi consilierilor locali din Galaţi, Brăila, Vrancea şi Buzău, pe tema accesării fondurilor europene. Apoi şi-au expus în faţa presei dificultăţile întâmpinate în accesarea finanţărilor europene. Pregătirea a fost asigurată de către Cătălin Ioaniţescu, coordonatorul departamentului de fonduri europene al PC la nivel naţional. Ioaniţescu a reclamat gradul redus (prezentat cu circa o lună în urmă, situat la 10,15%) de absorbţie a fondurilor europene, ca urmare a birocraţiei româneşti. Conservatorul a adus exemplul absorbţiei corespunzătoare măsurii 3.2.2 care vizează finanţarea unor investiţii în mediul rural: „La nivel naţional pe măsura 3.2.2 s-au depus, începând din 2008, 3.000 de proiecte, dar România are peste 2.800 de comune şi unele dintre ele au depus dosare de două ori, ca şi comune, dar şi ca membre ale unor asociaţii de dezvoltare intercomunitare. Din totalul celor 3.000 de proiecte, doar 525 de proiecte au primit finanţare”. Primarii au reclamat faptul că proiectele lor le sînt respinse sau primesc punctaje reduse pentru că nu au sprijin politic. Aceştia au punctat ideea că pierd banii cheltuiţi pe studii de fezabilitate, pe care trebuie ulterior să le refacă la noi solicitări. Primarii conservatori consideră că „e păcat” să pierdem aceste fonduri nerambursabile, din propria birocraţie.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
M. K. |
Marţi, 07 Septembrie 2010 |
|
|
Liderul social-democraţilor gălăţeni, Dan Nica, dezaprobă cu hotărâre ideea înfiinţării votului electronic. Deputatul consideră că aceasta este o modalitate sigură pentru fraudarea alegerilor. Nica şi-a explicat oponia astfel: electorul votează electronic, iar cel care îl mituieşte îl va plăti doar având confirmarea votului său şi nu în prealabil, cum se întâmplă în prezent, fără să existe însă certitudinea că cel mituit şi-a respectat partea sa din înţelegere şi a votat conform acesteia. Nica apreciază că legea electorală ar trebui modificată foarte puţin, social-democratul optând pentru menţinerea votului uninominal. Deputatul consideră că parlamentarul care câştigă alegerile într-un colegiu ar trebui să fie cel care a obţinut numărul cel mai mare de voturi, astfel încât să nu se mai repete situaţia prezentă, în care avem parlamentari clasaţi pe locurile doi şi trei în opţiunea electoratului.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Mihaela KANTI |
Duminică, 05 Septembrie 2010 |
|
Liderul social democraţilor gălăţeni, Dan Nica, susţine necesitatea pregătirii minuţioase a momentului depunerii moţiunii de cenzură, dat fiind faptul că PSD poate depune o singură moţiune de cenzură pe sesiune. Reuşita moţiunii se va putea datora chiar parlamentarilor PDL nemulţumiţi. Nica a precizat că opoziţia nu îşi permite să rateze momentul propice dizolvării puterii PDL, drept pentru care este nevoie de pregătirea eficientă a acestuia. În acest demers Nica a precizat că PSD nu mizează nici pe susţinerea UDMR, nici pe cea de la UNPR, ci pe a parlamentarilor PDL. Nica a declarat: „Nu mizăm nici pe unii, nici pe alţii. Mizăm în primul rând pe parlamentarii PDL, care, în faţa acestui examen pe care îl au de trecut faţă de oameni, nu am nici o îndoială că se vor gândi foarte atent la ceea ce este mai bine: să salveze o corabie care şi aşa este eşuată şi care nu face nimic, niciun lucru bun, sau să meargă către o atitudine responsabilă şi corectă faţă de cei care i-au trimis în Parlament şi să voteze căderea unui guvern despre care ştim că 9 români din 10 nu au încredere în el”. Nica a recunoscut că a iniţiat discuţii în acest sens inclusiv cu parlamentari PDL gălăţeni, dar a refuzat avansarea oricărui nume. Reamintim cititorilor, spre exemplu, nemulţumirea exprimată public a deputatului Mihai Boldea, aflat la primul mandat. Nica a precizat că susţinerea parlamentarilor PDL va fi răsplătită fie cu susţinerea candidaturii acestora (pe colegiile deţinute în prezent) din partea PSD, fie cu o altă poziţie la care aspiră parlamentarii care vor susţine cu votul lor moţiunea. În prezent PSD îşi adună susţinătorii moţiunii de cenzură, Nica fiind convins că orice guvern Boc nu poate rezista, pentru că nu beneficiază de încredere populară. Deputatul a declarat: „Când avem această majoritate şi moţiunea de cenzură este adoptată suntem într-o nouă etapă în România şi aceasta se numeşte etapa în care majoritatea este aceea care va decide. Ceea ce noi propunem ca şi plan rapid pentru România este să vină un guvern, după ce guvernul Boc va fi destituit. Un guvern nou, care să poată să se ocupe de problemele urgente ale ţării şi de organizarea de alegeri anticipate cât mai repede cu putinţă. Aceasta este unica soluţie. Niciun guvern care nu are sprijin popular nu poate să ia măsurile necesare într-o ţară”.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Mihaela KANTI |
Duminică, 05 Septembrie 2010 |
|
|
Dan Nica, liderul social-democraţilor gălăţeni, apreciază remanierea Guvernului ca fiind rezultatul unor lupte interne în PDL. Nica a declarat: „Aşa cum, din păcate, am prevăzut, nu există o dorinţă reală nici de reformare, nici de schimbare a Guvernului şi aducere a unui guvern care să aibă credibilitate faţă de opinia publică, în condiţiile în care această remaniere care a lăsat un gust amar, ea este rezultatul, aşa cum am văzut cu toţii, a unei lupte interne, a unor reglări de conturi în interiorul PDL, şi fără nicio legătură nici cu nevoia de a avea un guvern care să facă mai bine pentru ţară, nici cu nevoia de a rezolva multiplele neajunsuri care au fost în această perioadă semnalate şi au dus economia României la un nivel atât de scăzut şi au afectat viaţa şi nivelul de trai a milioane de români”. Deputatul gălăţean ar fi dorit să vadă demisia întregului guvern, inclusiv a premierului, comentând că o asemenea mişcare ar fi fost o dovadă de onoare a Cabinetului Boc 4. Varianta remanierii, în opinia social-democratului, prelungeşte lipsa de credibilitate în guvernul României. Nica a declarat: „Atât timp cât a rămas prim-ministru Emil Boc, este clar că această lipsă de credibilitate rămâne. Şi faptul că 89% dintre români spun că Guvernul nu conduce ţara şi că România nu se îndreaptă către o direcţie bună, ci într-o direcţie greşită, toate aceste lucruri rămân”. Social-democratul dezaprobă menţinerea în funcţiune a ministrului Sănătăţii, după scandalul bebeluşilor arşi în spitalul Giuleşti, şi a continuat criticile inclusiv pentru noul cabinet Boc, rupt total de realităţile societăţii româneşti. Nica a precizat: „În continuare avem un guvern Boc 5-6, care, din punctul meu de vedere, nu va face decât să accentueze lipsa de dorinţă şi de putere, de a lua deciziile care trebuie în acest moment. Nu este, dacă vreţi, nici mai de specialişti, nici mai puternic. Reglările de conturi din PDL au dus la această soluţie, dar nu are legătură cu România reală”.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Mihaela KANTI |
Duminică, 05 Septembrie 2010 |
|
|
Dan Nica, liderul social-democraţilor gălăţeni, a criticat modalitatea de impozitare a drepturilor de autor, considerând că măsura a fost luată de executiv fără să fi fost prevăzut impactul aplicării. Nica a comentat: „Nu ştiau nici câţi erau cu drepturi de autor. Unii spuneau că sînt 500 de mii, alţii 100 (de mii n.r.)”. În opinia lui Nica, măsura respectivă are printre efecte expunerea limitelor administraţiei româneşti: „S-a văzut care e capacitatea administraţiei româneşti să îi primeasă pe cei 500 de mii”. Social-democratul nu s-a pronunţat pentru desfiinţarea impozitării veniturilor din drepturi de autor ci pentru achitarea acestora de către angajator: „Sunt partizanul achitării acestor impozite de către angajator”.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
M.C.S. |
Luni, 30 August 2010 |
|
Deputatul Boldea spune că ar trebui remaniaţi minştrii Şeitan, Vlădescu, Videanu, Berceanu, Gabriel Sandu şi Mihail Dumitru, avertizând că, în caz contrar, ar putea vota moţiunea simplă pe agricultură a PSD şi s-ar putea abţine de la vot pe Legea pensiilor şi a salarizării unice. Boldea a precizat duminică, pentru NewsIn, că în grupul deputaţilor PDL există o opinie majoritară în legătură cu necesitatea remanierii ministrului Muncii, Mihai Şeitan şi al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, dar că, personal consideră că ar trebui schimbaţi 6 membri ai Executivului. "În primul rând ar trebui remaniaţi Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu, campioni mondial ila bâlbâieli, declaraţii contradictorii, scandaluri de presă, lipsă de profesionalism. Ultimele incidente (n.r. impozitarea drepturilor de autor) au pus capac la întreaga carieră politică, pentru că au lovit exact în electoratul PDL. Între deputaţi este unanimă părerea că ar trebui remaniaţi", a precizat Boldea. Democrat-liberalul a adăugat că ar trebuit schimbat şi ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, despre care a afirmat că s-a caracterizat prin "maximă invizibilitate", dar şi ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. "Acesta nu s-a caracterizat prin nicio activitate de natură să dezvolte mediul economic", a opinat deputatul PDL. De asemenea, el i-a nominalizat şi pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu şi pe cel al Economiei, Adriean Videanu, la capitolul remaniabili, arătând că primul nu a accesat bani din fonduri europene pentru domeniul pe care îl gestinează, iar cel de-al doilea este cunoscut pentru "clientelism politic". Potrivit deputatului, miniştrii performanţi din actualul Cabinet sunt cel al Internelor, Vasile Blaga şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. El a spus că, dacă nu va avea loc remanierea, este dispus să voteze moţiunea simplă a PSD anunţată pe agricultură şi că , în plus, ar putea să se abţină de la votul pe legea pensiilor şi legea salarizării unice. "Pot să nu particip la vot, nu votez împotrivă, dar nu mă exprim. Dacă ne abţinem toţi, s-ar putea să fie o problemă, să nu treacă legile", a avertizat Boldea. Democrat-liberalul s-a declarat dezinteresat de întâlnirea premierului cu grupurile parlamentare anunţată pentru săptămâna viitoare, în care ar urma să se discute despre activitatea miniştrilor, afirmând că "remanierea se face, nu se discută". "Nu vrem analize, vrem o schimbare", a mai spus Boldea.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Magda CONDOS |
Luni, 30 August 2010 |
|
Averile liderilor de sindicat nu vor intra în atenţia specială a celor de la ANI, acest lucru fiind decis de senatori, care nu au dat undă verde prevederii din proiectul Legii ANI care stipula obligativitatea ca şi liderii de sindicat să depună declaraţii de avere. Prevederea din proiectul legii ANI care îi viza pe liderii de sindicat, care a trecut de Camera Deputaţilor, nu a primit însă undă verde în cadrul camerei decizionale, care este Senatul României. Întrebat care sunt motivele pentru care, în opinia sa, averile liderilor de sindicat au scăpat de sub control, deputatul PC de Galaţi Bogdan Ciucă a declarat că argumentul oficial a fost acela ca liderii de sindicat nu sunt plătiţi din bani publici, deci nu trebuie să îşi depună declaraţiile de avere sau interese. „Un alt motiv la fel de adevărat şi care a cântărit foarte greu dar care nu se va spune niciodată este că niciun partid politic nu doreşte şi nici nu intenţionează să stârnească nemulţumirea liderilor de sindicat”, a mai precizat deputatul PC de Galaţi Bogdan Ciucă.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Magda CONDOS |
Luni, 30 August 2010 |
|
|
Filiala locală a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) se află în plină organizare, în cursul lunii septembrie urmând să aibă loc alegeri pentru desemnarea conducerii organizaţiei municipale şi judeţene a partidului. Aceste informaţii au fost făcute publice în cadrul unei conferinţe de presă susţinute recent de către preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a UNPR, Dan Dobrea, împreună cu preşedintele interimar al organizaţiei municipale a partidului, Viorel Mânzu. Potrivit lui Dan Dobrea, partidul are înfiinţate circa 38 de organizaţii la nivelu judeţului şi numără peste 2500 demembri. Printre membrii UNPR Galaţi cu notorietate se află directorul Menarom, Vergiliu Vals, fostul consilier local Camel Gongoncea, directorul financiar din cadrul Şantierului Naval Damen, Florin Spătaru, acestea fiind numele anunţate în cadrul conferinţei de presă susţinute de Dan Dobrea şi Viorel Mânzu. Acesta din urmă a precizat că partidul va avea propriul candidat la alegerile din anul 2012 pentru Primăria Galaţi şi că vor avea un candidat şi la alegerile pentru funcţia de primar al comunei Schela, care vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Magda CONDOS |
Luni, 30 August 2010 |
|
|
Deputatul PC de Galaţi, Bogdan Ciucă, a ţinut să aprecieze iniţativa a doi consilieri locali privitoare la elaborarea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care să se acorde o serie de facilităţi întreprinzătorilor care vor înfiinţa cel puţin 50 de locuri de muncă. „Nu contează care este culoarea politică a celor doi consilieri locali, dar iniţiativa trebuie apreciată mai ales acum, în vremuri de criză, când numărul şomerilor din Galaţi creşte. Nu pot decât să salut iniţiativa de acordare a unor facilităţi întreprinzătorilor care înfiinţează noi locuri de muncă. Poate asemenea iniţiative ar fi trebuit luate mai demult, dar niciodată nu este prea târziu”, a spus deputul Ciucă. Acesta a mai afirmat că doreşte să iniţieze un proiect de act normativ care să prevadă clar care sunt posturile la nivelul institutiilor statului care pot fi politizate şi care sunt posturile care nu pot fi politizate. Deputatul conservator a mai afirmat că va propune ca postul de prefect să fie una dintre funcţiile despre care se va prevedea clar în actul normativ că este politizată. „Mi se pare normal, pentru că prefectul este cel care face politica Guvernului în teritoriu, deci este greu de crezut că este apolitic. Mi se pare normal ca în noul proiect de lege pe care vreau să îl iniţiez, după ce mă voi consulta şi cu cei de la Institutul de Politici Publice, să fie trecut pe lista funcţiilor politice şi postul de prefect”, a mai spus deputatul PC Bogdan Ciucă.
|
| |
Citeşte mai mult... |
Scris de
Magda CONDOS |
Luni, 30 August 2010 |
|
|
Deputatul PC de Galaţi Bogdan Ciucă a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinute joi că pe data de 6 august va avea loc la Galaţi o întâlnire care va avea ca temă modul de atragere a fondurilor europene, acţiune organizată sub egida Partidului Conservator. Potrivit deputatului Bogdan Ciucă, specialişti în domeniul atragerii fondurilor europene vor veni la Galaţi şi vor oferi amănunte referitoare la modalităţile de atragere a fondurilor europene tuturor celor care vor dori să participe la reuniunea respectivă. Deputatul Ciucă a mai explicat că există probleme legate de absorbţia fondurilor europene atât la nivelul administraţiei centrale, cât şi la nivelul administraţiei publice locale.
|
| |
Citeşte mai mult... |
|
|