ALDE, întotdeauna în sprijinul antreprenorilor

Sâmbătă, 30 Septembrie 2017 00:15
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele mai fierbinţi subiecte ale momentului rămân cele generate de măsurile prin care Guvernul vrea să treacă plata contribuţiilor CAS şi CASS exclusiv în sarcina angajatului, precum şi plata defalcată a TVA-ului. Unul dintre partidele care susţin aceste măsuri este Alianţa Liberalilor şi Democraţilor care consideră că ambele măsuri vor avea efecte benefice asupra economiei româneşti. Preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, antreprenor binecunoscut în mediul de afaceri gălăţean susţine la rândul său aceste măsuri.

”ALDE are un mare regret pentru faptul că aşa-zisa opoziţie încearcă în permanenţă să denatureze orice proiect propus, precum şi încercarea de a sprijini economia românească şi mediul antreprenorial. Vorbim despre orice proiect care vine în sprijinul viabil al antreprenorilor şi al economiei româneşti. ALDE, prin reprezentanţii teritoriali, prin politica dusă la nivel naţional, are ca prioritate sprijinirea şi permanenta legătură şi dialogul cu mediul antreprenorial. De aceea, toate proiectele pe care le propunem sau le susţinem sunt cu beneficii în ceea ce priveşte mediul antreprenorial. Nu mai departe, un subiect care tulbură şi generează o dispută nepotrivită este trecerea în sarcina angajatului a contribuţiilor datorate statului. Această schimbare nu micşorează cu niciun procent salariul net al angajatului, ba din contră, se discută despre reducerea contribuţiilor totale cu patru procente rămânând de fapt în valoarea salariului net o creştere de patru procente ce vor creşte bugetul angajatului. Nu generează nici un fel de costuri suplimentare pentru angajator absolut de loc, are numai avantajele legate de creşterea salariului net cu patru procente ca propunere, mărirea punctului de pensie, creşterea salariului brut şi net al angajatului. Angajatul va înţelege cu cât contribuie la bunăstarea statului român cu taxe şi impozite, cu cât contribuie la asigurări sociale, cu cât contribuie la asigurările de sănătate. Vor înţelege exact contribuţia pe care o fac din numărul de ore lucrate în fiecare lună, cât din aceste ore sunt de fapt în slujba statului ca taxe şi impozite. Este o măsură liberală la care ne aşteptam să achieseze toţi liberalii şi să-i înţeleagă importanţă”, a spus Cristian Dima.

În privinţa Split TVA, preşedintele ALDE Galaţi a declarat: ”O altă măsură mult discutată este legată de plata defalcată a TVA-ului. Înţelegem cu toţii, cei care lucrăm în mediul antreprenorial, faptul că se colectează doar 60-75% din valorile care se strâng de fapt de la populaţie ca şi beneficar final al unui produs sau unui serviciu. Este inadmisibil de puţin, dacă noi înţelegem ca antreprenori, că nu putem accepta să existe o categorie de buni plătitori, contribuabili corecţi la bugetul statului şi o altă categorie nevăzută care să nu plătească această taxă. Sigur că dezbaterea naşte cel mai bun proiect. Noi suntem într-o permanentă discuţie cu mediul antreprenorial şi, ca drept dovadă, în prima cameră sesizată, la Senat, comisia a propus câteva amendamente care vin în sprijinul confortului antreprenorial. Asta înseamnă să lucrezi în folosul antreprenorilor, a angajaţilor şi a capitalului, indiferent de unde provine el, român sau străin. Asta înseamnă să fii mereu într-o consultare şi să fii într-o dezbatere. Nu poţi extrage ceva dintr-o propunere care nu s-a stabilit clar, o scoţi de acolo şi arăţi că este rea şi de fapt încerci să bulversezi întreaga societate românească. De ce nu se înţelege de fapt că toţi trebuie să fim corecţi şi trebuie să plătim ceea ce colectăm. Nu vorbim aici despre impozitul pe profit, vorbim de o sumă pe care unii dintre cei care vând mărfuri sau servicii o iau de la utilizatorul final şi-o însuşesc şi n-o plătesc către bugetul statului. Asta este extraordinar de grav. Avem obligaţia să găsim soluţii, să aducem această sumă acolo unde îi este locul, la bugetul statului, pentru a se regăsi în investiţii în infrastructură, în pensii şi aşa mai departe”.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu