Eugen Durbacă pledează pentru graţiere: "Cei condamnaţi nu-s condamnaţi la moarte, ci să execute o pedeapsă"

Vineri, 27 Ianuarie 2017 00:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit deputatului ALDE Eugen Durbacă, modificarea codurilor penale trebuie aplicată de urgenţă, având în vedere decizia Curţii Constituţionale, care a notificat Parlamentul încă din mandatul trecut asupra a 64 de articole din legislaţia în domeniu ce ar trebui modificate.
"Îmi amintesc că încă din mandatul trecut aveam la Parlament, de la Curtea Constituţională, informare cu 64 de puncte care trebuiau modificate. Iar propunerile de modfificare a codurilor penale includ acele 64 de articole", a declarat Durbacă, într-o conferinţă de presă.
Totodată, deputatul gălăţean consideră că graţierea nu va salva marii corupţi de închisoare, în condiţiile în care proiectul de gratiere nu se aplică pentru 4 grave fapte de corupţie, precum dare sau luare de mită, ori trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă.
Potrivit parlamentarului gălăţean, ordonanţa privind graţierea este doar una dintre soluţiile de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciare, însă pentru alte măsuri, precum construcţia de noi penitenciare, este nevoie de o mai mare perioadă de timp, estimată la 3-4 ani.
„Cât priveşte graţierea, se spune că ar fi dată pentru corupţi, să iasă din închisoare. Dar este un neadevăr, căci cele 4 fapte definite de Convenţia Europeană - dare sau primire de mită şi trafic de influenţă sau cumpărarea de influenţă sunt trecute la excepţii, deci nu sunt prevăzute în acest proiect de graţiere. Deci nu are afect asupra acestor fapte. Plus că România a primit, în ultim perioadă, foarte multe amenzi pe condţiile rele din penitenciare. Eu cred că e normal să se dea o graţiere, pentru că acum capacitatea penitenciarelor din România este de 20.000 locuri, iar în penitenciare sunt aproximativ 28.000 de condamnaţi. Este o măsură pentru o primă fază, până se vor face noi penitenciare, este o primă soluţie, este una din pachetul mare de măsuri. Abia în 3-4 ani se vor construi noi penitenciare... În plus, există date că în ultimii 3-5 ani au murit 500 de deţinuţi. Eu cred că cei condamnaţi nu-s condamnaţi la moarte, ci să execute o pdeapsă. Sindicatul penitenciarelor are interesul să prezinte altfel situaţia, dar, având în vedere că mor oameni acolo, că stau câte 2-3 în pat, cred că e necesar să se dea o graţiere, la anumite categorii de pedepse. În plus, ultima graţiere a fost dată în 2002. Vedeam la tv că preşedintele SUA a dat 1.700 de graţieri, în Italia - 22.000, în Franţa - 5.500, deci nu suntem noi o excepţie, trebuie să ne încadrăm şi noi în linia celorlalte ţări", a mai declarat Durbacă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu