PNL şi-a lansat candidaţii la parlamentare, alături de tecuceanca Alina Gorghiu

Joi, 17 Noiembrie 2016 00:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marţi, la Teatrul Muzical Nae Leonard, a avut loc lansarea candidaţilor PNL Galaţi la alegerile parlamentare din iarnă. La lansare s-au aflat preşedintele PNL, Alina Gorghiu (originară din Tecuci), şi vicepreşedintele PNL Mihai Voicu. Înainte de lansarea candidaţilor, Alina Gorghiu a susţinut un briefing de presă. Cu această ocazie, a declarat că este îngrijorată de declaraţiile pe care le face noul preşedinte al Republicii Modova, adăugând că România are obligaţia să ajute această ţară pentru a-şi urma parcursul european.
„Mă îngrijorează declaraţiile pe care Dodon le face la acest moment, mă îngrijorează starea de nelinişte socială din Republica Moldova. Cred însă că România are obligaţia să facă apel la Republica Moldova şi să ajute Republica Moldova şi financiar şi cu altă expertiză pe orice alt domeniu ca să îşi urmeze parcursul european, să rămână în cadrul acordului cu Uniunea Europeană, să meargă mai departe cu toate reformele pe care le-a început şi evident că ne dorim să încurajăm guvernul pro-european să meargă mai departe cu proiectele pe care le-a derulat”, a spus Alina Gorghiu. Aceasta a mai spus că este îngrijorată şi de atitudinea PSD faţă de politica de securitate din regiune. „Mă înrijorează atitudinea PSD faţă de politica de securitate în regiune pentru că nu putem să desprindem Republica Moldova şi rezultatul de acolo de ce se întâmplă în Bulgaria, ce se întâmplă în Crimeea, ce se întâmplă în Transnistria şi aş vrea o poziţie foarte clară şi pe acest subiect”, a mai spus preşedintele PNL.
Referindu-se în continuare la PSD, preşedintele PNL a declarat că PSD trebuie să clarifice dacă mai doreşte alocarea de 2% din PIB pentru apărare, în condiţiile în care Victor Ponta a spus că România nu ar trebui să mai aloce acest procent. „Sunt îngrijorată că după declaraţia pe care fostul prim-ministru al României a dat-o cu privire la nerespectarea pactului conform căruia 2% din PIB se alocă pentru apărare am văzut un mângâiat pe creştet: domnul Dragnea a găsit de cuviinţă să-l mângâie pe creştet şi nimic mai mult. Însă îngrijorările sunt legitime, nu doar din partea PNL, ci din partea societăţii civile din România. Faptul că cineva îşi permite să facă asemenea declaraţii iresponsabile trebuie criticat, pentru că altfel inerent ne vom gândi că poze de genul celei de la Baku cu dl. Ponta lângă domnul Putin vor deveni o regulă pentru România”, a spus Gorghiu. Ea a declarat că în aceste condiţii PSD trebuie să spună clar dacă mai doreşte alocarea de 2% din PIB pentru apărare. „Vreau să înţeleg foarte clar din gura PSD dacă cumva va renunţa la sancţiunile economice pe care Europa le impune sau nu le va mai susţine PSD-ul, sancţiunile economice pe care România le impune Rusiei din pricina derapajelor pe care le-a avut până acum în politica internaţională, dacă în continuare PSD-ul mai doreşte alocarea de fonduri pentru apărare în procentul pe care l-am angajat cu toţii prin semnătura pe acest pact, dacă PSD-ul din România mai doreşte să participe la structura NATO sau dacă nu cumva vrea ca toate echipele multinaţonale de pe teritoriul României să părăsească România. Sunt întrebări legitime şi la care cred ca PSD-ul are obligaţia să dea un răspuns”, a mai afirmat preşedintele PNL.
Cât priveşte programul PNL, Alina Gorghiu, a declarat că legea salarizării în domeniul bugetar susţinută de liberali va deveni realitate, iar salariul mediu în 2020 la care se tinde este de 4.238 lei, PNL dorind şi reducerea taxelor pe muncă la cota 16%.
„Vă pot spune că Legea salarizării în domeniul bugetar va deveni realitate, că un guvern cum este Guvernul Cioloş este aprope de finalizare cu analizele pe grilele aplicabile pe această lege, că PNL vizează o lege a salarizării în domeniul bugetar care presupune mărirea salariilor tuturor bugetarilor, nu cum vrea PSD, doar pentru anumite categorii ocupaţionale, că impactul este evaluat de noi la 24 de miliarde, că salariul în 2020, mediu, la care se tinde este de 4.238 lei şi că măririle până în 2020 vor fi în cuantum de 30-40 de procente”, a spus Gorghiu la Galaţi.
Totodată, şefa PNL a mai afirmat că liberalii doresc şi transpunerea directivei care se referă la taxarea în egală măsură a companiilor naţionale cu multinaţionalele. „S-a calculat inclusiv impactul şi de către economiştii PNL şi evident că s-ar încasa la bugetul statului de patru ori mai multe venituri ca până acum, lucru care ne-ar asigura şi cresteri salariale şi investiţii în diverse proiecte mari de infrastructură şi realizarea proiectelor mari în educatie, sănatate etc.”, mai spus preşedintele PNL.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu