Senatorul Saghian şi consilierul judeţean Butunoiu îngroaşă rândurile celor care-l aşteaptă pe Ponta

Miercuri, 07 Septembrie 2016 00:00
Publicat în Politica
Senatorul independent Gheorghe Saghian şi consilierul judeţean independent Dorin Butunoiu sunt, din nou, membri de partid. Ambii foşti pesedişti de frunte, dar plecaţi cu voie sau fără de voie de la PSD în primăvara acestui an, şi-au regăsit vocaţia politică în formaţiunea Partidul România Unită. Preşedintele PRU, Bogdan Diaconu le-a urat, aproape la indigo: "Bine ai venit, Gheorghe Saghian! De astăzi Partidul România Unită mai are un parlamentar. Senatorul (fost PSD Galaţi) Gheorghe Saghian s-a înscris în PRU. De astăzi suntem mai puternici, iar mâine vom fi şi mai puternici...îl aşteptăm pe VP!" şi "Bine ai venit, Dorin! De astăzi Partidul România Unită are consilier judeţean la Galaţi. Consilierul judeţean independent Dorin Butunoiu s-a înscris în PRU. De astăzi suntem mai puternici, iar mâine vom fi şi mai puternici...îl aşteptăm pe VP!"  Aşa cum susţine doctrina declarată oficial, Partidul România Unită reuneşte oameni care cred în valorile neamului şi în identitatea românească. În ultima vreme, formaţiunea şi-a mărit efectivele cu mulţi demisionari din PSD, prefigurându-se că VP (Victor Ponta) va fi şi el, în curând, membru de frunte al acestui partid.    Senatorul Gheorghe Saghian a demisionat din PSD la începutul acestui an, din cauza lui Dan Nica, după 22 de ani de apartenenţă social-democrată. La vremea respectivă, Saghian declara: "Nu mai puteam să rămân în PSD Galaţi, unde conducerea, aleasă de Nica, este formată din oameni fără calitate, fără demnitate şi fără responsabilitate, fără coloană vertebrală. Începând cu 2015, Dan Nica a devenit un alt om. Un om fără cuvânt, fără caracter, un preşedinte fugar, acuzat de corupţie. M-aş fi simţit umilit dacă aş mai fi continuat alături de el, aşa că am hotărât că este mai bine să nu mai continui alături de el şi de echipa lui". În mediul politic se ştie că senatorul gălăţean a fost strategul PSD şi că are o influenţă deloc de neglijat la nivel de judeţ.   Dorin Butunoiu a fost pesedist din 1997 până în 2016, când a fost exclus din partid pentru că a criticat vehement activitatea preşedintelui Consiliului Judeţean Galaţi, colegul de partid din acea perioadă, Nicolae Bacalbaşa. Apoi a trecut la Mişcarea Populară, unde nu s-a putut adapta şi în scurt timp a demisionat. La ultimele alegeri locale, gălăţenii i-au acordat încredere, Dorin Butunoiu obţinând un mandat de consilier judeţean independent. Şi Butunoiu, ca şi Saghian, are o bună parte din judeţ de partea lui. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu